Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Eric Abidal se confruntă cu grave probleme de sănătate. Situaţia critică pe care o traversează fundaşul francez al Barcelonei a creat reacţie semnificativă în lumea fotbalului, depăşind graniţele capricioase desenate de rivalitatea sportivă, oricât de severe ar fi fost aceastea. Madrilenii de la Real au afişat înaintea meciului cu Olympique Lyon un mesaj de solidaritate şi încurajare pentru Abidal. Mesajul şi fotografia lui Abidal, neapărat în echipamentul Barcelonei, au dominat Stadionul Santiago Bernabeu într-un moment de maximă expunere, moment creat de optimile Ligii Campionilor. Iar nivelul audienţei a potenţat gestul, exprimarea solidarităţii umane, luând astfel forma discursului exemplar. Doar rigoarea organizatorică a competiţiei a rămas rece şi inumană într-un asemenea moment. Fiindcă nici unul dintre slujbaşii de serviciu ai UEFA nu şi-a luat responsabilitatea de a îngădui jucătorilor să poarte pe echipamentul de joc acelaşi mesaj care fusese afişat pe tabela de marcaj. Fiindcă în Liga Campionilor, pe echipamentul de joc, nu au loc decât sponsorii care finanţează cu bani grei competiţia. Iar acolo unde lucrează ochiul dracului nu au ce căuta sentimentele.
Solidaritatea exemplară cu Eric Abidal are puterea de a crea reacţii. Din nefericire însă, înfrângerea indiferenţei nu este durabilă. Trezirile de acest fel au trăire scurtă. Nesimţirea cadenţează, în schimb, durabil. Fiindcă suntem nişte incorigibili. Nici măcar neclintirea din rigoare a funcţionarilor UEFA nu este capabilă să lase în urmă vreo învăţătură de minte. La noi, într-o lume dominată de şmecheri şi aranjamente, riguroşii s-ar alege instantaneu cu eticheta de idioţi. Ar fi striviţi, fără milă şi regrete, de vâna locală a teoriei conform căreia orice e posibil dacă ştii să faci preţul corect al îngăduinţei.
Informaţiile pe care presa sportivă le-a importat dintr-o altă civilizaţie concurează pilduitor cu producţia băştinaşă. Cristi Borcea anunţă că o intoxicaţie cu mercur, provocată de medicamente sau de duşmani, l-a adus la un pas de moarte. Omul este îngrijorat, şi o astfel de declaraţie nu trebuie tratată, în nici un caz, superficial. Cu toate acestea, informaţia nu depăşeşte uşor bariera suspiciunilor de tot felul. Iar, uneori, generează chiar ironii. Cei care fac glume pe seama declaraţiei lui Borcea nu sunt neapărat nişte indivizi insensibili la suferinţă. Sunt doar victime ale unor alte întâmplări pe care Borcea le-a însăilat în trecut din minciună, nişte foşti fripţi care se feresc de eticheta de fraieri. Păcăliţii semnalizărilor mincinoase cred că şi acum Borcea încearcă manevre absconse, că Borcea nu doreşte decât să se folosească de compasiune pentru a-i fi trecute cu vederea vinovăţii cărora nu prea le mai face faţă. Dacă Borcea trebuie să fie judecat pentru faptele sale, să fie judecat! Dar judecat ca om sănătos. Iar verdictele în acest sens aparţin doar profesioniştilor, aparţin doar medicilor. Nimeni nu-şi poate permite judecăţi aproximative atunci când este vorba despre viaţa unui om. Chiar dacă Borcea nu-i Abidal.
Un alt subiect de amplă abordare în presa noastră sportivă face antiteză puternică cu întâmplările de la Bernabeu. Gândiţi-vă puţin şi comparaţi rigoarea robotică a funcţionarilor UEFA cu dispreţul suveran pe care şefii fotbalismului de pe la noi îl afişează faţă de lege, faţă de regula convenită. Declaraţiile asumate pe proprie răspundere de conducătorii din fotbalul nostru se constituie în autodenunţuri de mare calitate. Oriunde, în lumea civilizată, astfel de declaraţii ar fi fost tratate cu zgomotul de închidere a lacătelor de puşcărie. La noi, autodenunţurile nu realizează altceva decât ierarhii. Autodenunţurile îi stratifică pe făptaşi, îi separă pe ghişeftarii mărunţi de tunarii marilor lovituri. Iar fotbalul rămâne doar vrăjeală de vorbitor.
