Oamenii de stiinta americani au ajuns la concluzia ca peste doua decenii intram in 'faliment ecologic'. Din lacomie, facem planeta praf.
Unul dintre cercetatori a comparat situatia cu cea a crizei financiare. Omenirea s-a imprumutat mai mult decat trebuia si nu-si mai poate plati ratele lunare. Cel mai mare consumator de resurse sunt SUA: doua masini, case mari, patru televizoare, consum mare de energie etc. La celalalt pol, India are consumul cel mai redus.
Ne intereseaza insa morala chestiunii. Lacomia. Suntem de o lacomie ceva de speriat. Cand vorbim despre media consumului, ne referim la pensionarul care-l pomeneste ziua si noaptea pe Boc, dar si la averile lui Videanu, Bercea Mondialu, Cocos etc. Sunt simple exemple. Nu conteaza cum au fost facute. Chiar pot fi si licite. Noi cu media stam bine, o echilibreaza saracimea. La lacomie stam prost. Adica bine. Suntem printre primii in lume. Daca am face o medie a cat consuma doar lacomii nostri, am constata ca suntem la nivelul americanilor avizi.
Mai tineti minte ce gaura avea in pantof Jeffrey Franks? Amarat rau de tot. Pe Jeffrey unde-l bagam? La lacomi (totusi functionar FMI) sau la prapaditi? Sau pe doamna Udrea, demnitar? Ca ministru de tara europeana are un salariu decent. Ca nevasta a dlui Cocos spulbera tot. E intre americanii bogati.
In lupta cu lacomia de partid, presedintele Basescu e de parere ca trebuie sa redeschidem minele. Ciorbea (daca nu gresim) le-a inchis fiindca nu rentau. Cu ce scoteau, nu plateau salariile. De ce ar fi altfel acum?
Presedintele, insa, are in vedere media parlitilor. Care se vor inmulti cu noii mineri. In lipsa de idei de relansare, propune respiratia gura la gura bizonului. Fiindca lacomilor n-ai ce sa le faci, tot lacomi raman. Criza nu le poate atinge numarul de vile, de hectare, bijuteriile cu galeata, ceasuri de fite la kilogram. Li se falfaie de criza. Ilustrul istoric Florin Constantiniu spunea ca politicienii nostri sunt cei mai lacomi politicieni din cati a avut Romania in toata istoria ei moderna.
Americanii cred si ei ca, de fapt, criza e morala. Morala este invatatura de la sfarsitul fabulei cu cateii. Sau a fabulei cu boul si musca.
Pare populist ce intreb, dar si specialistii lui Obama sunt populisti: va avea ministrul cu bicicleta mai putine vuittoane dupa redeschiderea minelor? Apropo, dna Udrea a avut pe blog o potriveala ecologica si profunda ca deschiderea minelor: '... cand nu sunt intemperii, mersul cu bicicleta e o alternativa...' La ce?