Nevoia de istorie

„Cine uita istoria, risca sa o retraiasca" scria candva filozoful american George Santayana.

Nu o data am auzit, in ultimii ani, ca a sosit momentul sa ne debarasam de obsesia istoriei. O carte aparuta la Paris acum cativa ani (urmare a „Cartii negre a comunismului"), purtand ca titlu un vers din „Internationala" („Sfarsiti odata cu trecutul negru"), discuta exact aceasta tendinta de a minimaliza impactul trecutului asupra prezentului. „Sa ne ocupam de ce se intampla aici si acum", auzim de atatea ori, din cele mai diverse directii. Ni se vorbeste chiar de o povara a memoriei, ca si cum depasirea comunismului s-ar putea implini fara asumarea, deci fara cunoasterea in profunzime a ceea ce a insemnat sistemul totalitar inspirat de dogmele utopice marxist-leniniste. Tot astfel, nu putem uita ca, mai ales in ultima sa faza, regimul comunist din Romania imbratisase multe dintre temele extremei drepte, capatand si chiar dezvoltand componente de natura fascizanta. Decomunizarea si defascizarea mentala sunt astfel directii intelectuale si morale de o imensa importanta pentru viitorul valorilor liberale in urmatoare decenii. Leninismul a fost o forma mentala pe care o putem elimina doar prin cultivarea dialogului si a gandirii deschise.

Ca replica la aceste invitatii la amnezie, am raspuns si raspund: Nu vom scapa de fantomele trecutului pana cand nu le vom identifica in chip cat mai precis si riguros. Comunistii stiau ce faceau atunci cand isi adjudecasera monopolul scrierii (si rescrierii) istoriei (spunea George Orwell: „Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul"). Tocmai pentru a evita acest „control" asupra trecutului, in fond, o continua falsificare, este important sa discutam serios istoria recenta a Romaniei, dar si pe aceea a altor state din ceea ce s-a numit candva blocul sovietic. Tot astfel cum actualele tranzitii nu pot fi privite ca drumuri complet separate, experimente fara comunicare reciproca, si perioada comunismului a fost marcata de similitudini si diferente intre diversele experimente din zona. A le cunoaste si a le examina in chip comparativ este un imperativ intelectual si politic.

Nu voi lauda indeajuns cercetarile efectuate pe aceste teme nu doar de istorici indelung consacrati, precum Alexandru Zub, Dinu Giurescu, Lucian Boia si Florin Constantiniu, dar si cele ale unor alti savanti, intre care, in viteza si fara pretentii de exhaustivitate, i-as mentiona pe Sorin Antohi, Mihai Retegan, Lavinia Betea, Adrian Cioroianu, Mioara Anton, Florian Banu, Cristina Petrescu, Ioan Chiper, Octavian Roske, Dragos Petrescu, Andi Mihalache, Ioan Catanus, Alina Toader, Marius Oprea, Adrian Cioflanca, si multi altii, pe care imi cer scuze ca nu am spatiul sa-i mentionez aici. Acum, cand ne gandim ca au trecut patru decenii de la Declaratia PMR din aprilie 1964, lucrarile acestor autori, alaturi de cele ale unor politologi si sociologi marcanti (Daniel Barbu, Alina Mungiu-Pippidi, Cristian Preda, Dan Pavel, Stelian Tanase) joaca un rol important in recucerirea memoriei. Este important acest lucru tocmai pentru ca exista tendinta, detectabila in memorialistica unor fosti activisti de varf si a unor nostalgici ai vechilor structuri ale securitatii pseudonationale, de a exalta unele momente din trecutul comunist pentru a propune un nou (ori mai bine spus, vechi) mod de abordare a ce a fost stalinismul national. Ma gandesc nu doar la memoriile lui P. Niculescu-Mizil, ci la atatea alte carti care incearca sa faca din experimentul partialei autonomii de Moscova un alibi pentru ceea ce s-a intamplat in fapt dupa 1964, si mai ales dupa moartea lui Gheorghiu-Dej - utilizarea manipulativa a desovietizarii drept argument pentru refuzul destalinizarii si al reformelor interne.

Este probabil ca lucrurile s-ar fi putut desfasura si altfel, insa istoria nu se face pe baza de ipoteze contrafactuale. Ceea ce stim cu precizie este ca in aprilie 1964 s-a nascut o posibilitate de deschidere pe care, dupa venirea sa la putere in 1965, Ceausescu a folosit-o in scopul intaririi puterii sale personale pe fondul intensificarii dictaturii partidului unic (sintagma de trista amintire era: „Cresterea rolului conducator al partidului"). A vorbi despre aceste lucruri nu inseamna sa cream „perdele de fum", ci tine de modul in care concepem despartirea de mostenirile bolsevismului pe aceste meleaguri. Valorile liberale profesate de cea mai buna traditie a disidentei est si central europene tocmai despre acest lucru vorbesc: despre dreptul individului de a trai intr-o lume intemeiata pe adevar, incredere si toleranta. O mare parte din suspiciunea care inca bantuie in lumea postcomunismului romanesc (dar nu numai) provine tocmai din faptul ca trecutul este inca ignorat, neglijat ori distorsionat. Accesul cat mai liber la arhive, renuntarea la clisee patiotarde si curajul de a recunoaste momente mai putin glorioase drept parte a experientei nationale sunt acele premise fara de care ne vom mentine intr-un teritoriu al ambiguitatilor conformiste si al traumelor inavuabile.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna