Bani, bani şi iar bani. Cine nu se gândeşte, mai mult sau mai puţin, la bani? Se spune că ei fac lumea să se învârtă. Că îţi pot lua minţile dacă nu îi gestionezi cum trebuie. Adevărat. Folosiţi în trecut pentru practicarea comerţului, acum capătă o însemnătate exagerată, din punct de vedere psihologic; sunt o formă de sclavie personală. Dacă nu ai bani, îţi doreşti să îi faci. Dacă ai, îţi doreşti mai mulţi şi aşa ia naştere un amplu cerc vicios. Ce nu realizează la timp mulţi dintre cei din ultima categorie este că banii pot cauza decesul moral. Iar un om fără bani poate fi la fel de nefericit ca unul cu bani... Pentru că banii nu ne pot face fericiţi, „dar ne pot consola atunci când nu suntem”, spune dramaturgul spaniol Jacinto Benavente. Nici lipsa lor nu ne aduce fericirea, aşadar e o competiţie.
Unii merg pe principiul total greşit că „trebuie să câştig bani! Nu contează din ce”. Aceştia niciodată nu ajung bine. Se abţin de la anumite activităţi pentru a aloca timp „muncii”. Nu mai fac lucrurile simple care le provocau, cândva, plăcere absolută. Câteva exemple ale unor tineri absorbiţi întru totul de mirosul puternic al banilor: îşi vând virginitatea, îşi vând trupul noapte de noapte pe trotuar, îşi vând un rinichi, născocesc scandaluri bine puse la punct cu personaje publice pentru un gram de popularitate, care vine întotdeauna la pachet cu un teanc de bani, se dezbracă la bară în faţa lumii, fac trafic de carne vie şi de droguri, înşală online, fură, asasinează ş.a. Apoi se spală pe mâini de sânge pentru a-şi primi „răsplata”. În timp ce mulţi alţii îl câştigă când, prin răbdare şi observaţie atentă, merg în urma celor care îi risipesc. Bani pe care îi dublează îndoindu-i o dată şi punându-i în buzunare. Şi fac sacrificii precum renunţarea la apă caldă, gaze şi căldură (în plină iarnă), mersul pe jos kilometri întregi în lipsa unui abonament RATB, băutul de apă nepotabilă de la chiuvetă, purtarea aceleiaşi perechi de adidaşi şi vara, şi iarna, iar lista poate continua. Totul măcar pentru o aşa-zisă viaţă decentă.
ABBA spunea în urmă cu foarte mult timp într-o piesă „banii, banii, banii trebuie sa fie amuzanţi în lumea celui bogat”. Ei bine, banii în lipsa inteligenţei sunt periculoşi. Un om înţelept trebuie să-i aibă în cap, nu în inimă. Dar cum poţi să le mai vorbeşti celor care-s fixaţi pe construirea unor averi impresionante, fie ele formate chiar şi călcând pe cadavre?!? Când pentru ei banii sunt rotiţe care pun în mişcare roata lumii... Îi câştigă, dar nu ştiu să îi cheltuiască, îngropându-şi sufletul sub un teanc de bancnote. Cum nu există trandafiri fără spini, nici succes fără invidie. Poate asta şi caută...
Cu bani poţi să ai orice, se spune. „Nu, nu se poate. Poţi să cumperi mâncare, dar nu poftă; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu somn; cunoaştere, dar nu înţelepciune; strălucire, dar nu confort; colegi, dar nu prieteni; servitori, dar nu fidelitate. Coaja tuturor lucrurilor o poţi obţine pe bani, dar nu sâmburele. Acesta nu poate fi obţinut pe bani”, ne sfătuieşte, pe bună dreptate, scriitoarea Arne Garborg. Continuăm discuţia şi data viitoare.