x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nici nu s-a așezat bine, că trebuie să dea explicații

Nici nu s-a așezat bine, că trebuie să dea explicații

de Vasile Leca    |    10 Noi 2014   •   18:31

Poate ca lumea este frumoasa sau dimpotriva, tocmai datorita acestor evenimente care o puncteaza cu rele ,anomalii sau incercari de a fi deasupra ei. Dupa numai o saptamana ,de la preluarea mandatului, folosita de obicei , “ cu aranjarea biroului “ presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker , este somat de catre social - democratii si liberalii din Parlamentul European sa explice evaziunea fiscala practicata in Luxemburg in timpul mandatelor sale de premier.

Solicitarea , din pacate pentru Juncker , nu este facuta in numele unor presupuneri ci a unei investigatii a International Consortium of Investigative Jurnalists care a publicat documente ( apr. 550 acorduri fiscale ) din perioada 2002-2010 (cand Juncker a fost premier) , prin care pe baza unor strucruri financiare infiintate de 340 companii multinationale, s-a incercat cosmetizarea pana la optimizare a taxelor ce trebuiau platite.Da, situatia pare ca poate deveni serioasa (daca nu vor intervene interese mari) pentru ca asa dupa cum spunea europarlamentarul Hugues Bayet : Practicile fiscale evocate sunt nici mai mult, nici mai putin, de natura sa repuna ferm sub semnul intrebarii , cazul cetatenilor , insasi fundamentele constructiei europene …Cum sa ceri din ce in ce mai multe eforturi unor cetateni si oameni care muncesc pentru a-si castiga viata in timp ce montaje financiare intra-europene elibereaza aproape in totalitate marile companii de obligatia platilor de impozite -. Adevarat, aceste “ montaje financiare” impart lumea in prosti si excroci ( chiar daca sunt mari) si asta cu toata intelepciunea, Juncker nu o poate evita.

Martin Schulz , presedintele Parlamenului European si cel care a pierdut presedentia Comisiei in fata lui Juncker nu putea scapa aceasta posibilitatea de a cere analiza “ chirurgicala “ a acordurilor fiscale ,pentru ca exista posibilitatea incalcarii normelor europene si legislatiilor nationale din tarile membre ,aspect ce ar reprezenta mobilul suficient pentru demararea procesului de impeachment.

Demisia proaspatului presedinte ,dorita de multi, nu ar fi un caz unic pentru ca in 1999, tot un fost premier luxemburghez, Jackues Santer,si-a depus mandatul din cauza modului de alcatuire a bugetului UE.Scandalul prefigurat pe fundalul unei scene europene de pe care nu s-au stins inca ecourile luptei electorale tinde sa devina extrem de delicat pentru Juncker care a prezentat un program pentru redemararea economiei europene .

Cum se va putea explica situatia din timpul de criza ,unor tari din zona fierbinte care au primit “ indicatii” de a impune masuri de super-austeritate in timp ce alaturi in Luxemburg regulile curgeau intr-o alta nota.

Cum va fi acceptat continutul celor 28000 de pagini de documente care stipuleaza “ tax ruling “ care ghideaza modul de tratament aplicat de administratia fiscala ,in Luxemburg cu o conotatie speciala ? Simplu, prin ignorare, pentru ca in acest micut ducat au fost create reguli fiscale speciale suple , capabile sa nu deranjeze ( (sau sa ocoleasca) reglementarile internationale si sa permita transferul profiturilor in aceasta tara pentru evitarea impozitarii reale.

Companii multinationale precum Amazon,Ikea ,Apple ,Pepsi,AIG, si banci cunoscute printre care Axa si Credit Agricol , au evitat taxele, aducand sume mari din profituri obtinute in alta parte, intr-un sistem nou creat de holdinguri si grupuri luxemburgheze. Sume ametitoare au fost vehiculate ( 220 miliarde de dolari ) gratie unor acorduri tinute secrete de ochii europeni , desi se stia despre “ nevinovata “ strategie a multinationalelor de a construii cai de evitare a impozitelor.

Proaspata Comisie Europeana dirijata de Juncker a fost obligata sa accepte ideia anchetei si asta in contextul in care o parte de la Parlamentul European doreste o ancheta independenta cu subiectul activitatii fostului premier in timpul celor 19 ani care s-au suprapus pe perioada jongleriei financiare.

Socialisti europeni cred ca evitarea lamuririi situatiei, poate duce la pierdere credibilitatii Uniunii Europene exact la inceputul unui drum important pentru Europa .Celelalte grupuri dirijate de politicieni francezi,germani si olandezi sunt si mai duri si se pronunta pentru asumarea responsabilitatii lui Juncker in aceasta situatie grava .Rularea profiturilor prin ducat, a dus la imagini tulburatoare ,rate de impozit mai mici de 1% raportate la 21%- media impozitari in UE sau 41 % cea din SUA .

Indiferent de pozitia PPE ( familia lui Juncker) care nu considera scandalul “ o problema personala “ a presedintelui ci a altora, situatia se indreapta spre o evolutie cu multe perspective nebanuite ,inca.

×