Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe 17 martie comemorăm 81 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu, o mare personalitate a diplomației românești și europene din perioada interbelică, fost ministru de externe în perioada 1927-1928 și 1932-1936, ministru al justiţiei și al finanţelor, ambasadorul României în Anglia şi Franţa, preşedinte al Ligii Naţiunilor în două legislaturi, 1931-1932, propus pentru Premiul Nobel pentru pace în anul 1935, decorat cu Steaua României de regele Carol I (1913).
Nicolae Titulescu s-a născut la Craiova, la 4 martie 1882, în familia avocatului Ion Titulescu şi a Mariei Urdăreanu și şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său, în Tituleşti, județul Olt. A urmat cursurile şcolii primare la pensionul „Jules Javet” din Craiova, ulterior cursurile liceului „Carol I” din Craiova în perioada 1893-1900, fiind premiant de onoare, obţinând astfel o bursă la Paris, unde a absolvit Facultatea de Drept, îndrumat fiind de marii jurişti Marcel Planiol şi Charles Lyon-Caën. În 1903 a obținut premiul „Ernest Beaumont”, cu lucrarea intitulată „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”, la un concurs organizat în cadrul tuturor Facultăților de Drept din Franța. În 1905, Nicolae Titulescu a devenit doctor în drept civil cu teza „La theorie des droites éventuels”, sub coordonarea profesorului Charles Lyon-Caën.
În 1905 s-a întors în ţară, și a fost numit profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, la catedra condusă de Dimitrie Alexandrescu. Tot în acea perioadă Titulescu a scris mai multe lucrări despre reorganizarea învățământului juridic prin eliminarea metodelor învechite de predare, dintre care amintim: „Cum trebuie să înţelegem educaţiunea juridică” și „Observaţiuni asupra reorganisării facultăţilor de drept”.
Nicolae Titulescu a fost și un om cu o viață personală împlinită, pe lângă cariera de excepție, datorită căsătoriei cu Ecaterina Titulescu, Catrina, o femeie frumoasă, educată, cu o personalitate puternică, care provenea dintr-o familie de boieri din Roșiorii de Vede.
Cei doi s-au întâlnit în 1906, iar un an mai târziu au decis să se căsătorească, Ecaterina fiindu-i mereu alături lui Nicolae Titulescu, înțelegând obligațiile pe care le avea ca diplomat și faptul că era necesar să călătorească în toată lumea.
Nicolae Titulescu a obţinut docenţa la Facultatea de Drept din Iaşi, pe 13 aprilie 1909, fiind transferat ulterior la catedra de drept civil a Universității din Bucureşti.
În 1909, a devenit membru al Partidului Conservator-Democrat condus la aceea vreme de Take lonescu, iar în 1912 a câștigat un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat, devenind astfel deputat de Romanați.
Nicolae Titulescu a fost întotdeauna loial propriilor sale convingeri, și dând curs trăirilor, s-a remarcat drept un înfocat susținător al românilor ardeleni. Cuvintele rostite în discursul său, intitulat sugestiv, „Inima României”, ținut la Ploiești în mai 1915, surprind esența convingerilor sale: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața. … Ardealul e românime în restriște, e întărirea care depărtează vrăjmașul, e viața care cheamă viața … Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el.
Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i român, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile!
Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipeşte carne de carne, fără să curgă sânge! Nu se ia Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea şi-a avut rostul, dar şi-a trăit traiul.
Şi-a avut rostul, pentru că neutralitatea noastră n-a fost nici calcul, n-a fost nici teamă!
Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când le-a şi formulat! Aceasta ar însemna sau că nu e în stare să cucerească ceea ce pretinde că e al său, ceea ce e umilitor până la durere, sau că a renunţat de bunăvoie la idealul lui, ceea ce e absurd până la nebunie!
România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale.”
Din poziţia de parlamentar a militat pentru întregirea României prin intrarea în război. În 1917 a fost numit Ministru al Finanţelor, fiind un susținător al reformei fiscale cu caracter naţional pentru toate provinciile româneşti. În 1918, Nicolae Titulescu a contribuit la înfiinţarea Comitetului Naţional Român, alături de mari personalităţi române, printre care: Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia și Constantin Mille. Scopul organizaţiei era acela de a propaga în rândurile opiniei publice internaţionale dreptul poporului român la unitatea naţională, comitetul fiind recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţiar al naţiunii române.
Prima sa misiune diplomatică a fost la Conferinţa de Pace de la Paris, unde Nicolae Titulescu a fost unul dintre mediatorii de pace după Primul Război Mondial.
La 4 iunie 1920 a avut loc Tratatul de la Trianon prin care s-a recunoscut Unirea Transilvaniei cu România, cu toate că maghiarii au considerat că este un Diktat. Din delegația României au făcut parte Nicolae Titulescu și dr. Ioan Cantacuzino. Prin acest document, Ungaria recunoștea realitățile rezultate în urma războiului, inclusiv unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu Vechiul Regat, articolele 27, 45, 46, 47, 7. Decizia de la Trianon a fost reconfirmată pe plan internațional de Tratatul de la Paris din10 februarie 1947, negociat în cadrul Conferinței de pace din 1946-1947.
Începând cu 1921, Nicolae Titulescu s-a dedicat politicii externe a ţării, fiind ministru plenipotenţiar al României la Londra între 1921 – 1927 și 1928 – 1932, devenind principalul exponent al politicii externe a României. Din această poziție, dar și cea de preşedinte al Ligii Naţiunilor, a lansat idei originale precum colaborarea efectivă a popoarelor pe plan economic şi politic prin acorduri, principiul indivizibilităţii păcii prin coalizarea tuturor ţărilor dornice de pace, sub un scop unic, solidarizarea împotriva oricărui act de agresiune, condamnarea primului război mondial şi a oricărei politici revanşarde, reglementări internaţionale ca modalitate de menţinere a păcii. Nicolae Titulescu era adeptul înţelegerilor regionale, fiind unul dintre ctitorii Micii Antante şi Înţelegerii Balcanice, însă se opunea ideilor privind crearea unor forţe suprastatale.
Între anii 1927-1928 şi 1932-1936, Nicolae Titulescu a fost numit ministru al afacerilor externe, iar din această postură a contribuit la dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu ţările lumii, în special cu ţările din America Latină, unde a reușit să deschidă anumite legaţii, prima fiind cea de la Rio de Janeiro, în 1928, ulterior fiind deschise noi legaţii ale României în Argentina, Chile, Mexic, Peru şi Uruguay.
La inițiativa lui Nicolae Titulescu, România a semnat pe 24 iulie 1929 Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și drept Pactul de la Paris, prin care statele semnatare se angajau să renunțe la război ca instrument al politicii naționale. Despre acest pact se spune că ar fi scos războiul în afara legii; deoarece propunea condamnarea folosirii războiului ca modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state și rezolvarea acestor dispute prin metode pacifiste. Deși a fost aplaudat drept o inițiativă diplomatică remarcabilă, Pactul a fost, în fond, un eșec, deoarece nu a impus sancțiuni în cazul încălcării principiilor sale fundamentale, astfel că statelor semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să-l încalce.
În toamna anului 1930 a fost ales, aproape în unanimitate, preşedinte al Societăţii Naţiunilor, iar în anul următor a fost ales pentru a doua oară în această funcţie, un lucru care nu era conform uzanţelor.
În 1931, Nicolae Titulescu a fost însărcinat cu formarea guvernului, însă soluţiile sale nefiind bine primite, a renunţat şi s-a întors la Londra. A devenit ministru de externe, post în care a activat până în 1936, când a fost demis de forţe care nu agreau politica sa de pace şi ideea apropierii de toate ţările vecine.
În 1932, Titulescu a fost numit șeful delegației române la Conferința dezarmării de la Geneva, iar propunerile sale în legătură cu reducerea armamentului s-au concretizat în redactarea uneia dintre Convențiile de definire a agresiunii semnate de statele membre ale Societății Națiunilor, la Londra, în 1933.
Odată cu Mica Întelegere, numită și Întelegerea Balcanică din 1934, a fost creată o nouă alianță, cu scopul de a consolida sistemul securității colective în Balcani, alianță din care făceau parte: România, Iugoslavia, Grecia și Turcia, țări care urmau să coopereze pentru păstrarea statu-quo-ului în zona balcanică în condițiile afirmării tot mai puternice a politicii revizioniste duse de unele state europene ca Germania, Italia, Ungaria și Bulgaria.
În mai 1934, în urma unei înţelegeri între Titulescu şi Litvinov, a fost recunoscută suveranitatea României, urmată de semnarea, la 9 iunie 1934, a actului de reluare a relaţiilor diplomatice întrerupte unilateral de către cealaltă parte la 31 decembrie 1917.
La 16 mai 1935 s-a semnat pactul de asistenţă prin care U.R.S.S. şi Cehoslovacia se angajau să-și acorde ajutor reciproc în cazul unei agresiuni, pact pentru care România şi-a dat adeziunea, prin intermediul lui Titulescu.
Activitatea sa diplomatică și politică a fost încă o dată apreciată în 1935 prin propunerea candidaturii sale la Premiul Nobel pentru pace, propunere venită din partea Facultații de Litere și Filosofie din Iași, dar și alegerea sa ca membru activ al Academiei Române.
În 1935 a devenit membru titular al Academiei Române, iar în iulie 1935, cu toată rezistenţa lui Carol al II-lea, Nicolae Titulescu a început tratativele pentru încheierea unui pact de asistenţă mutuală româno-sovietic, după modelul celui franco-sovietic şi al celui ceho-sovietic, tratative continuate şi pe parcursul anului următor.
În acest context, anumite forţe politice de dreapta din ţară au dorit înlăturarea lui Nicolae Titulescu din funcție, iar la 29 august 1936, în momentul în care se afla în străinătate, a fost înlăturat din postul de ministru de externe. Carol al II-lea s-a aliniat astfel presiunilor cercurilor pro-naziste, legionare, dar şi externe şi, după ce l-a îndepărtat din toate funcţiile oficiale, l-a obligat să se exileze, Nicolae Titulescu stabilindu-se mai întâi în Elveţia, apoi în Franţa.
Nicolae Titulescu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de mai multe universităţi, dintre care amintim Universitățile din Atena şi Bratislava, dar a fost și preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale şi preşedinte de onoare al Comitetului Român al Conferinţei universale pentru pace.
În Testamentul său redactat la 5 ianuarie 1940, la Saint Moritz, în Elveţia, Titulescu arăta: „În ce mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între 1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea.“
„Domnului Președinte Iuliu Maniu
Str. Caragea Vodă nr. 27, București
Vă mulțumesc pentru telegrama dvs. Vă reamintim rugămintea mea din 1937: Dacă din întâmplare aș muri, vă rog pe dvs, pe Dr. Nicolae Lupu și Mihai Popovici și pe toți ceilalți membri ai partidului nostru, să-mi rezervați loc de veci la Brașov. Vreau să-mi dorm ultimul meu somn printre frații mei Moți transilvăneni. Doresc să fie un loc mai izolat, unde să fiu singur și unde familia mea va construi un cavou. De această dată nu mai este o rugăminte, ci o sarcină testamentară, pe care vă rog pe dvs sau oricare alt membru al partidului nostru, să o accepte.
Cu afectuoasă prietenie,
Titulescu”.
Urmare a acestei scrisori, Iuliu Maniu i-a răspuns că dorinţa sa va fi respectată, dar refuza să se gândească la astfel de „preocupări”, deoarece Nicolae Titulescu mai avea multe de spus în domeniul diplomației, iar național-țărăniștii îl așteptau să revină cât mai curând în viața politică, alături de ei:
„Excelenței Sale,
Nicolae Titulescu, Cannes-Franța
Vă mulțumim cu toții pentru mișcătoarea dvs mărturie a prieteniei și încrederei dvs. Vă asigurăm de aceleași sentimente. Acceptarea dorinței dvs testamentare constituie pentru noi desigur o datorie, dar noi refuzăm să subscriem la asemenea preocupări. Dorindu-vă cea mai bună sănătate, credem a vă vedea punându-vă în curând, din nou, în serviciul țării, talentul și marea dvs competență.
Cu afectuoasă prietenie,
Iuliu Maniu, dr. N. Lupu, M. Popovici”.
Din păcate, la 18 martie 1941, printr-o telegramă trimisă de soţia sa, Ecaterina Titulescu, a venit vestea tristă din Franța, de la Cannes, aceea că marele diplomat trecuse în eternitate cu o zi înainte:
„Iuliu Maniu
București
Soțul meu a murit. Suprema lui dorință a fost să se odihnească în Transilvania.
Ecaterina Titulescu”.
Îndurerat de aflarea acestei vești, Iuliu Maniu i-a trimis în aceeași zi Ecaterinei Titulescu următoarea telegramă:
„Doamnei Ecaterina Titulescu
Cannes-Franța
Împărtășim durerea pentru pierderea ilustrului dvs soț și pierderea care este a întregului Neam Românesc, al cărui strălucit fiu a fost, pe care l-a iubit și servit cu puterile excepționale cu care îl înzestrase Dumnezeu, cum a fost și un ilustru membru al guvernelor noastre. Guvernul ne face cunoscut că în împrejurările de fapt, nu este cu putință materialmente transportul în țară astăzi. Dorind a lua parte cu o delegație la înmormântarea provizorie în Cannes, rugăm a ne comunica urgent ce loc destinați. Ne îngrijim pentru mormântul definitiv la Brașov. Rugăm pe Dumnezeu să vă mângăe inima, iar pe marele dispărut să-l aibe lângă sine, ca sol al Neamului Românesc, care a suferit în timpul din urmă o așa de mare nedreptate. În numele Partidului Național-Țărănesc, Iuliu Maniu, dr. N. Lupu, Ion Mihalache, Mihai Popovici”.
Nicolae Titulescu, stabilit la Cannes din cauza exilului forțat, departe de ţara pe care a reprezentat-o ani la rând, a trecut, la data de 17 martie 1941, după o lungă suferință, la cele veşnice, la Hotelul Carlton, fiind înmormântat pe 24 martie în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail“ din acelaşi oraş, cu toate că ultima sa dorință fusese să fie îngropat în Transilvania. Prin testamentul emis la Saint Moritz (Elveţia) în anul 1940, cerea să fie înmormântat „la poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Braşov îmi vor găsi locul. Tache Ioanescu (înaintaşul său) la poalele Bucegilor (este înmormânatat la Sinaia), eu la picioarele lui la poalele Tâmpei… Aparţin Bisericii Ortodoxe Române”.
Dar ultima sa dorință s-a împlinit la mai bine de 50 de ani, pe 14 martie 1992, când rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului. Ulterior, de la Marsilia au fost aduse şi osemintele soţiei, Ecaterina Titulescu, acestea fiind depuse în acelaşi mormânt din Şchei.
Astfel s-a stins lumina unei vieți dedicate cu pasiune și devotament patriei. Nicolae Titulescu rămâne un simbol al diplomației și al luptei pentru dreptate și unitate națională. Înțelepciunea și viziunea sa continuă să lumineze calea viitorului, iar memoria sa rămâne vie în inimile tuturor celor care îl admiră și îi recunosc genialitatea diplomatică și politică. Nicolae Titulescu, va rămâne o stea strălucitoare, care veghează asupra destinului țării sale, inspirând generații întregi cu noblețea și curajul său.
Astăzi, când comemorăm 81 de ani de la moartea sa, ne înclinăm cu respect în fața memoriei lui Nicolae Titulescu, un om care a trăit pentru idealurile sale și pentru binele țării sale, luptător pentru demnitate națională, un patriot dedicat și un diplomat desăvârșit.
Nicolae Titulescu rămâne un exemplu de devotament și patriotism, iar învățămintele sale rămân vii și astăzi, inspirând generații întregi de diplomați și politicieni în lupta pentru pace și dreptate în lume.
