Noi înşine

Dacă ni s-ar spune că suntem nişte oameni-clişeu, ne-am simţi teribil de jigniţi. Atunci de ce gândim, zi de zi, în clişee? Cum am putea să nu fim oameni-clişeu dacă actele noastre sunt o sumă de şabloane? Şi oare, astfel, nu ne blocăm singuri dreptul la excepţie şi la schimbare?

Majoritatea oamenilor se simt mai confortabil cu vechile probleme decât cu noile soluţii. Iar de­mo­craţia este şi o dictatură a majorităţii asupra mi­no­rităţilor de orice fel. Dar mai ales şi a unei minorităţi asupra unei majorităţi. Exercitată liber, democratic şi legal prin vot. Iar asta este, dincolo de toate, şi o legitimare a clişeului. Şi se întâmplă atunci când oamenii cred că numai ceea ce au în comun trebuie să-i unească. Şi de aici se naşte clişeul.

„Absenteismul la vot este un vot de blam dat clasei politice" este fraza-şablon a alegerilor din România. Şi o repetă, exultând secret, tocmai cei care de abia au fost aleşi! Prezenţa redusă la vot nu arată decât ce lipsă de respect avem faţă de noi. Cei care ajung la putere sunt dintre noi, ca noi şi, desi­gur, pentru noi. Dacă ne e prea scârbă de ei să-i mai votăm, înseamnă că ne este de fapt greaţă de noi.

Dar ne salvează dulcea ipocrizie mioritică: „În afară de mine, toţi ceilalţi sunt de vină". Şi nu vrem să înţelegem că dacă nu ne schimbăm noi men­talităţile, nu vom avea altfel de oameni politici. Noi, cu toţii, menţinem în mod absurd acest cerc vicios. Şi da, ies tot ei aleşi, pentru că noi suntem aceiaşi.

Ca mentalitate, clasa politică a României de azi face parte din acelaşi contingent al puterii instaurate imediat după 1989 - celebrul Front Al Salvării Naţionale. Nimic nu s-a schimbat CA GÂNDIRE despre lume şi viaţă. Tinerii oameni politici sunt doar o continuare cosmetizată a aceleiaşi clase po­li­ti­ce şi a unei mentalităţi toxice, care a evoluat fără să se schimbe fundamental în datele ei esenţiale. Exact ca un virus care se adaptează la antibiotice fără să-şi schimbe esenţa şi natura. înainte făceau ce voiau, că le dădea voie dictatura. Azi fac ce vor, pentru că le permite ACEASTå democraţie.

Clasa noastră politică - devenită ea însăşi, între timp, un clişeu dezgustător - nu a vrut şi nu vrea să schimbe radical mentalităţile româneşti. Ba chiar are perversitatea de a face din ele „specific naţional", inducând ideea că dimpotrivă ar trebui să fim mândri de felul în care gândim. Şi o face ştiind că acesta este mediul ideal în care îşi poate păstra puterea pentru atingerea intereselor sale.

O adevărată schimbare de mentalităţi a so­cie­tăţii româneşti ar fi făcut-o să-şi piardă puterea şi ar fi dus, foarte probabil, în majoritatea cazurilor, la pedepse cu închisoarea. Şi nu ar mai fi fost posibil ca un cuplu precum Vadim-Becali să reprezinte România în Parlamentul European.

Sistemul imunitar al românului trebuia şi trebuie menţinut precar, pentru ca virusurile să poată opera. Pentru ca aceiaşi „doctori" să ne trateze superficial, cât să nu murim - şi nu să ne vindece. Pentru că noi, ăştia, suntem buni şi dacă nu mai mergem la vot - că tot plătim taxele din care ei pot fura. Este perfect legal să NU votezi. Dar dacă nu plăteşti taxele, ajungi la puşcărie. Ai lor 30% suporteri şi prieteni îi votează să rămână la putere. Iar restul de 70% absenţi, anesteziaţi până la indiferenţă, le lasă calea liberă.

Absenţa de la vot nu înseamnă o neutralitate care te protejează de rău. Este o indiferenţă inconştientă care perpetuează tirania unei clase politice şi, mai ales, aceea a unui anumit tip de gândire care o sprijină. A nu te duce la vot înseamnă să te faci că nu vrei să vezi o crimă pe care ai putea s-o împiedici. A nu vota înseamnă să consimţi de bună voie la dictatura unei mi­no­ri­tăţi cu alte interese decât ale tale.

Nu, democraţia de azi din România nu ne asigu­ră libertatea de a ne schimba mentalităţile şi de a pre­lua puterea pentru a fi exercitată în folosul tu­tu­ror minorităţilor. Ci numai libertatea de a face ce ni se permite. în mod democratic şi perfect legal.