Noile „borduriade”: asfalt, hidrocentrale, pârtii, investiţii

'Tehnica trebuie sa fie accesibila oricui' spunea in urma cu aproape un secol André Citroën. Daca astazi ar trai, pesemne s-ar cai amarnic de imbeci­litatea rostita, vazand ca intr-adevar tehnica, de la armele conventionale la cele 'pasnice' – masinarii ce scormonesc si ucid Terra – a ajuns chiar pe mana oricui. S-ar cai, daca nu cumva ar descoperi ca intotdeauna in buzunarul plin mai este loc si ca penitenta poate fi oricand ocolita rentabil.

Presedinti de tari, ministri, lideri ai comu­ni­tatilor locale, uniti cu totii de sprintara prostie harnica, nu au acum nevoie de decenii spre a-si lasa amprenta, cu pretentii de ctitorie voievodala, asupra tinuturilor pe care, asemenea unor ciobani discretionari, le cotropesc cu turmele. Ignorantei entuziaste, tehnica i-a dat azi puterea stiintei. In urma iscaliturii oficiale de doctoranzi abia alfabe­tizati, ciclopice utilajele de ultima generatie strabat campiile, vaile alpine si muntii, deschizand drum 'iubitorilor de natura', dornici sa 'admire peisajul' sau sa 'practice' sporturi extreme, gene­ratoare de adrenalina.

Trezind in masele de beneficiari platitudinea unei exclamatii de coafeza dinaintea unei ilustrate postale, peisajul salbatic – privit tot asa, dar prin fereastra hotelului, prin parbriz si din 'puncte de belvedere special amenajate' – a devenit pretextul accesibilizarii sale democratice, care il ucide zi de zi, cu o viteza nemaiintalnita: cea a senilelor, pikhamerelor, dinamitei, asfaltatoarelor, betonierelor si elicopterelor cu materiale de constructie sub carlinga. Totul, contra cost.

Partii de schi, drumeaguri asfaltate, parcari cat stadioanele si amalgamuri hoteliere kitsch rasar in locurile unde Pamantul si-a pastrat chipul verde. In weekenduri si vacante orasele se muta la munte si salbaticiile abia cucerite de 'civilizatie' capata ireversibil chipul isteric al acesteia. Timp in care necuvantatoarelor – locuitori de drept ai padurilor – le ramane retragerea sau convietuirea cu omul, in chip de gunoieri.

Dupa o vreme, nemaisuportand izul aproapelui ajuns prea aproape, 'iubitorii de natura' stramba din nas si doresc noi locuri 'salbatice si izolate', cu peisaj intact, locatii aerisite si confortabile. De pe internet si de la televizor afla ca politicienii si dezvoltatorii le-au venit deja in intampinare: in alt munte au descoperit pentru ei frumuseti si 'oportunitati' ce trebuie neaparat 'puse in valoare'. Alte studii de fezabilitate, alte masluiri in documentele impactului de mediu, alte semnaturi de alfabe­tizati si motoarele armelor de distrugere a naturii – in masa si pentru mase – pornesc.

'Exista date si indicii ca inculpatul S.C.M. pregatea savarsirea unei noi infractiuni de coruptie, prin promisiunea ca va interveni la persoane cu functii de decizie pentru rezolvarea alocarii unor sume de bani pentru contracte la constructii de drumuri, in scopul obtinerii unor foloase necuvenite (...) Inculpatul S.C.M. promitea ca va interveni la Guvernul Romaniei, pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezerva al Guvernului, in favoarea unei societati de constructii de drumuri. Pentru aceasta interventie, inculpatul S.C.M. pretindea remiterea unui procent de 10% din suma alocata de la Guvern' – scrie in rechizitoriul DNA, privind dosarul de coruptie instrumentat primarului Clujului si unor dezvoltatori din anturaj. Un dosar ca multe altele si un text juridic ilustrand sec unde duc sforile uciderii naturii prin investitii: la cateva buzunare pline, dornice de alti bani. Papusarii erau insa ceva mai departe, cu spusa unuia dintre inaintasii lor incepand chiar acest text.

Pentru o Europa occidentala industrializata la refuz, dar care a inteles intr-al doisprezecelea ceas ca pastrarea naturii – cat a mai ramas din ea – este vitala natiunilor care conteaza, integrarea tinerelor democratii a fost o gura de aer. Fabricile de drujbe, TAF-uri, motocositoare, buldozere, asfaltatoare, instalatii de schi si hidrocentrale cu conducta – depasite moral si interzise acolo – au putut sa isi vanda linistite produsul in noile teritorii cucerite, unde indigenii estului salbatic, fermecati de margelele colorate ale progresului, dau orice pentru ele. Mai cu seama viata, in formele sale naturale si pure.

Suprafetele naturale ale Terrei se reduc anual cu echivalentul teritoriilor Belgiei si Olandei, prin acoperire cu constructii: aeroporturi, autostrazi, constructii civile si industriale. Scaderea se face pe seama tinuturilor locuite de natiunile care nu conteaza. Cele care, intr-un viitor apropiat, vor constata ca si-au vandut arabilul investitorilor sositi, cu fabrici cu tot, din lumea unde pamantul fertil e pastrat si produce hrana. Tot ele vor vedea ca si-au golit muntii de paduri, in vreme ce codrii tarilor cu adevarat civilizate au ramas intinsi si verzi.

Abia atunci natiunile care nu conteaza vor intelege, poate, ca politica nu inseamna doar ciorovaiala unor prosti televizati, ci politici: de mediu mai intai de toate, politici demografice, de invatamant, de educatie si sanatate. Dar, pe atunci... sanatate buna!