Nopţi cu Vântu la Tâncăbeşti

Strict legat de alegerile de Moş Nicolae sau întâlnirile din parcarea de la Tâncăbeşti, îmi vine în minte o chestie dintr-un show al lui David Letterman. Omul povestea că, între Bush şi Obama, se făcuse un fel de top al întrebărilor pe care americanii le expediaseră Congresului. Întrebarea numărul 1 cade ca o mănuşă pe malurile Dâmboviţei: "Serios, idioţilor, n-ar trebui să vă ocupaţi de economie?"

Criterii de orientare electorală. Dacă ar fi după mine, l-aş vota pe Vântu. Ai băut whisky cu Vântu după douăsprezece noaptea? (scriu cu litere, şi nu cu cifre, douăsprezece, ca să afle şi moderatorul că numeralul 12 se acordă în gen cu substantivul, deci ora douăsprezece, şi nu ora doisprezece). Treacă. Te-ai relaxat deci cu SOV la o şuetă? V-aţi întâlnit în parcare la Tâncăbeşti? Vântu face parte din manualul bunului alegător. Nu mai e locul de dat cu capul pentru feneişti, nu mai e legendă, nu mai e text de muzică uşoară (Sergiu Cioiu, pentru cine-l mai ştie: Vântuleee, vânt nebun, stai... înc-o vorbă să-ţi spun...), nu mai e pastel, rondel...

E criteriu de vigilenţă electorală.

CU CINE AI BĂUT WHISKY?
Propunere: la vot, duminică, să fim puşi să jurăm pe o Biblie roşie după următorul chestionar:

1. L-ai văzut după douăsprezece noaptea pe Vântu?

2. Ai băut whisky cu Vântu?

3. Te-ai relaxat la palavre cu Vântu? Dacă ieşi cu bine din întrebările eliminatorii şi n-ai rămas strâmb de la jurământ, ai dreptul să intri în cabină şi să votezi cum te taie capul. Purificat cu Vântu, te simţi mai destins, nu-ţi vine să dai cu pumnul, mângâi copiii pe creştet.

ÎNTĂLNIRILE DE LA DĂMĂROAIA
Nopţile cu Vântu la Tâncăbeşti ţin de cu totul alte resorturi. De înclinaţia către poezie, de tentaţia meditaţiei, de insomnii, de aşteptări înşelate, de plinuri romantice la benzină. Devii  nostalgic. Revelaţia lui Vântu privind rendez-vous-ul de la Tâncăbeşti îmi trezeşte amintirea unui super Ajun de Moş Nicolae, petrecut exact acum 20 de ani. Nu eram la Tâncăbeşti, ci la Dămăroaia. La coadă la butelii. Ca şi în parcarea de la Tâncăbeşti, departe de scandări, dezbateri, indicaţii... Mă simţeam liber, relaxat, bucuros de palavre. Trecuse ultimul congres al partidului, securiştii erau amorţiţi de atâta vigilenţă, documentele de partid ne băgaseră minţile în cap.

Trecuse de  douăsprezece noaptea, mă apropiam de jumătatea cozii. Mai treaz ca oricând şi cu ochii pe butelii. Pe atunci se şi născuse expresia. Dacă aţipeai în picioare sau pe scăunelul de pescuit, ţi-o ciordeau cu poala rochiei. După două secunde de moţăială, simţeai un gol în stomac. Priveai ca tâmpitul împrejur şi nu pricepeai unde ţi-au dispărut buteliile. Ăia cu butelii mari aveau altă  problemă. Cum manglitoarele nu puteau băga buteliile sub poală, le furau capacele. Aveau o dexteritate de te cruceai. Cei cu butelii mari le umpleau aici ca să nu dea şpagă la camionagii cu butelii. Şpaga era mai mare ca butelia.

BUTELII DE MOŞ NICOLAE
Cu cele două butelioare Turist (made in RDG, cumpărate din talcioc) lipite între picioare, mi-era bine. Marfă nemţească, trainice, suduri perfecte, de-un roşu impecabil. O splendoare. Mi-era drag să mă vadă lumea cu ele. Făceau parte din familie. Stăteam la bloc în Pantelimon, iar buteliile mici, roşii mă scoteau din foame, fiindcă pe ger n-ajungeau gazele până la noi. Dacă trebuia să jur pentru ceva, iartă-mă, Doamne! - juram cu mâna pe butelie. Bibliile nu erau în circulaţie. Mi-era bine la Dămăroaia. La doi paşi, era casa lui Brucan, iar noi la coadă pălăvrăgeam ca într-un fel de poiană a lui Iocan: zvonuri, bârfe, relaxări, palavre. Ne simţeam mai liberi decât Vântu în parcarea de la Tâncăbeşti, ascultat de Năstase. Plus bancurile cu Ceaşcă... îi spuneam Puiu, nu se inventase Ceaşcă. Ajungeam acasă pe la 23 şi ceva, era Ajun de Moş Nicolae şi puteam să pun lângă pantofii casei şi buteliile.

SERIOS, IDIOŢILOR!
Nu ştiu prin ce miraculoasă suceală a minţii, când Vântu a pomenit de întâlnirea de la Tâncăbeşti, departe de timpanul securiştilor, mi-au apărut pe ecran simpozioanele de la Dămăroaia. Cu câteva zile de revoluţie, Dămăroaia intra în istorie şi, iată, rezista în memorie nu neapărat datorită lui Brucan.

În parcarea de la Tâncăbeşti, dl Vântu croşeta cu viitorul: prieten cu aproape toată lumea, util electoral după împrejurări. Conferinţa de presă pe care a promis-o pentru luni, 7 decembrie, s-ar putea să fie mai spectaculoasă ca marea confruntare de joi. Altfel, legat de alegerile de Moş Nicolae, ignorând aceste suvenire cu întâlnirile de la Tâncăbeşti, Dămăroia sau din miez de noapte, îmi vine în minte o chestie dintr-un show al lui David Letterman. Omul povestea că, între Bush şi Obama, se făcuse un fel de top al întrebărilor pe care americanii le expediaseră Congresului. Întrebarea numărul 1 cade ca o mănuşă şi pe malurile Dâmboviţei: "Serios, idioţilor,
n-ar trebui să vă ocupaţi de economie?".