Notatii la o aniversare

Pe 1 noiembrie 2004 se implinesc 14 ani de cand… Stop! Ce aniversam, de fapt? O vasta literatura economica, aparuta in Romania dupa 1990, indeamna la un raspuns fara echivoc: inflatia!

Pornind de la ideea, inscrisa in sute de carti si manuale, ca inflatia noastra ar fi inceput la 1 noiembrie 1990. Acum fiind la cea de-a 14-a aniversare.

Ne e insa asa. La 1 noiembrie 1990 a inceput doar sa fie masurata inflatia. Sistematic si cu exactitate. Pe un fond absolut nou: liberalizarea preturilor.

E drept, preturile libere au intetit focul inflatiei. De 2.500 de ori in 14 ani. Dar cele dintai socuri inflationiste s-au facut simtite cu mult inainte de 1 noiembrie ’90. In anii ’70, cand s-au abatut peste Romania noi valuri de inflatie galopanta. Apoi, in anii ’80, nu numai ca inflatia a continuat, dar valurile ei au si devenit tot mai dese, tot mai viguroase. Cum s-au manifestat? Prin suprapunerea a doua forme "clasice" ale inflatiei: fie erau facute emisiuni monetare peste cerintele circulatiei marfurilor si serviciilor; fie, in conditiile aceleiasi cantitati de bani, era redusa considerabil cantitatea de marfuri si servicii pe piata. Ambele forme s-au contopit intr-o varianta a disperarii: oamenii aveau bani, dar nu gaseau ce sa cumpere. In plus, din anii ’70 pana in decembrie ’89, fara incetare, am avut si inflatie reprimata. Prin masuri administrative: mercuriale, preturi planificate, directive de partid.

In toamna lui ’90 a fost ridicat, dintr-o data, copacul ce astupa cazanul ermetic inchis, in care fierbea inflatia reprimata. S-a auzit un zgomot asurzitor. Explozia a aruncat etichetele din rafturile goale: acele bucati de hartie ce aratau cat zicea statul ca ar fi trebuit sa platim pentru putinele marfuri ce ajungeau in comert. Detonatorul a fost raportul incredibil dintre cerere si oferta: la 1 leu in circulatie existau marfuri de numai 9 bani. Inflatia a lucrat rapid, a scos banii "in plus" din buzunarele romanilor, aducand pe piata un echilibru fragil, la ni-velul cel mai de jos, intre cererea solvabila a populatiei si oferta comertului romanesc predominant de stat.

Explozia puternica, produsa atunci, a indus impresia ca inflatia a inceput la 1 noiembrie 1990. Mai ales ca, in scurt timp, romanii care au avut ceva economii banesti au constatat cu disperare ca si le-au pierdut la ruleta preturilor. Multi nu s-au ales cu nimic din agoniseala lor de-o viata.

Sigur, acest adevar nu mai este acum actual. A devenit istorie. Realitatea de astazi e cu totul alta: bancile, prin dobanzi real-pozitive, mentinute peste rata inflatiei, protejeaza economiile populatiei.

Atunci insa, la sfarsitul lui 1990 si in anii imediat urmatori, preturile in urcare faceau ravagii. Inflatia mare, desi a exasperat populatia, a indus insa iluzia de bine in multe dintre cercurile economice. In aceasta plasa au cazut cu deosebire intreprinderile de stat, in primul rand cele monopoliste. Pentru ca au facut profit din preturi umflate dupa bunul lor plac. Acum e foarte greu sa fie dezvatate de drog. Un drog puternic, care le dadea senzatia de bine, in timp ce le ucidea treptat.

Ni s-a intamplat, in acesti ani dramatici, tot ceea ce regretatul academician Costin Kiritescu prevazuse inca din 1990. Si anume, ca medicamentele antiinflationiste vor produce puternice efecte secundare negative asupra celorlalte domenii ale vietii economice. Au fost facute eforturi sustinute pentru a opri inflatia prin reducerea deficitului bugetar al statului. Au fost si incercari de majorare a veniturilor bugetare prin noi impozite si taxe. Sau de cautare a unor noi surse de venituri. Ori s-a recurs la restangerea unor cheltuieli ale statului. Majorarea impozitelor a actionat insa paralizant asupra productiei si a descurajat munca. Restrangerea cheltuielilor statului s-a soldat cu bugete de austeritate, vitregite fiind mai ales institutiile din domeniile sanatatii, culturii, invatamantului. Tot asa cum plafonarea activitatii de creditare a limitat oxigenarea organismului economic.

Galopul inflatiei a putut fi domolit abia dupa ce au inceput sa functioneze ceva mai bine pietele. Treptat a fost stabilizata piata valutara interbancara. Piata monetara a fost si ea revigorata. Iar piata de consum a inceput sa faca preturile. In acelasi timp, a cunoscut o continua ameliorare plasarea economiilor populatiei. Sigur, sistemul de piete libere integrate nu e inca rodat. Si nici nu si-a format inca reflexele necesare unei bune functionari. Dar a reusit, in buna masura, sa tempereze inflatia.

Incepand din 2000, inflatia s-a transformat in dezinflatie. Iar dezinflatia a fost consolidata. Pe acest fond a fost posibil sa fie intensificata remonetizarea economiei. Treptat au fost pompati mai multi bani in sistemul economic.

Daca insa economia nu va fi pregatita sa impinga acesti bani in sectoarele profitabile, moneda noua va functiona si ea tot ca un drog. Sectoarele neprofitabile vor deveni dependente de banii noi. Iata de ce Banca Nationala monitorizeza neincetat procesul. Cautand, continuu, raspunsurile cele mai bune la doua intrebari grele: cand sa fie accelerata remonetizarea? Sau cand sa fie incetinite motoarele? Mereu e nevoie sa fie gasit momentul cel mai bun. Pentru ca mereu apar situatii critice si mereu e nevoie de bani noi. Un lucru e cert: acesti bani nu vor ajunge in economie daca nu vor fi acoperiti cu mai multa munca eficienta, cu mai multe bunuri si servicii acceptate de piata.