x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Note din Balcic

Note din Balcic

de Cristian Crisbăşan    |    30 Aug 2009   •   00:00
Note din Balcic
Sursa foto: Cristian Crisbăşan/

Scriu acest articol de pe terasa însorită, cu piscină turcoaz din grădina excelent amenajată a unei vile din Balcic, Bulgaria. Acum câteva zile, managerul vilei, Vessy, mi-a spus: "Când am început activitatea, acum 10 ani, unul dintre principalele scopuri ale firmei noastre a fost să luăm turiştii din România". Se vede treaba că au reuşit. Primii turişti care au locuit vreodată în vila asta au fost români. Acum, în august 2009, noi suntem aici. Iar înaintea noastră au stat în vilă tot nişte români.



Oare care au fost scopurile managerilor din turismul românesc la "relansarea" sa din anii '90?

Ieri am fost la plajă în Albena. "Da, ei au ieşit mai bine din comunism", mi-am zis după ce am văzut cum au renovat vechile hoteluri construite înainte de 1989.

Da, şi la ei este "criză", ca în toată lumea, dar "criza" lor nu umblă isterică pe străzi sau plină de demagogie semidoctă la televizor. Vessy îmi spune că nu le-au scăzut vânzările pe cele aproape 60 de unităţi de locuit pe care le are în administrare firma lor. Dar, din cauza nesiguranţei generate de criză, vânzările au mers mai dezorganizat pentru că turiştii nu şi-au putut face din timp, ca altă dată, programele de vacanţă.

Nu, turismul din Balcic şi Albena nu este extraordinar, dar este normal, simplu, eficient, prietenos şi, mai ales, este foarte curat, la propriu şi la figurat. Pe de o parte, am savurat aerul curat de pe esplanadele din Blacic şi Albena fără mirosuri de mici şi muştar, bere, urină, resturi de pepene acrite la soare şi gunoaie. Şi nici n-am fost agresat de fiţe de prost gust de tip "îmbogăţii români care fac expoziţie de maşini scumpe şi femei sponsorizate" pe plajele din Mamaia. Nu am "savurat" nici falsa boemă de tip Vama Veche, unde nudismul nu mai este de mult OK, dar în schimb sunt binevenite ipocrizia, excesele de alcool, scandalurile, drogurile, fiţele intelectualist-sofisticate şi gălăgia care-ţi face nopţile albe. De fapt, la Vama Veche în special - şi în general cam pe tot litoralul românesc - nu mai este de mult vorba despre "om-plajă-mare-natură", ci despre un loc în care oamenii se duc să-şi regleze temporar frustrările, în timp ce marea este percepută ca prin ecranul unei plasme gigantice, transmisă în direct de vreo televiziune comercială care vinde vacanţe.

Da, chelnerii bulgari nu prea ştiu bine engleză, dar ştiu română şi, mai ales, îşi fac bine treaba. Iar mâncarea este bună şi are preţul corect.

În Bulgaria se practică un turism normal şi civilizat, pentru o clasă de mijloc aflată la începuturile sale. Este absolut firesc să găseşti în Bulgaria o vilă ca asta în care stăm noi - ori un apartament cu unul sau mai multe dormitoare - şi să ţi le şi permiţi. În România este, deocamdată, o excepţie extraordinară, pentru că singura grijă este pentru super-lux şi "elitele" financiare - restul fiind neimportant sau cel mult menţinut la "minima rezistenţă" a mediocrităţii.

În Bulgaria este aşa-numitul "program de pace" - nu ai voie să faci gălăgie între orele 14:00 şi 16:00 după-amiaza şi noaptea de la orele 23:00 până 6 dimineaţa. Şi cutuma asta este respectată de toată lumea, indiferent de naţionalitate. Iar ziua nu eşti agresat pe plajă de tot felul de muzici tâmpite. Ideea este simplă - nimeni nu poate satisface din punct de vedere muzical toţi turiştii care pot sta pe o plajă. Dacă vrei muzica ta, ascultă la căşti. Simplu şi civilizat.

Desigur, au şi bulgarii "bubele" lor: personalul din servicii nu vorbeşte engleză; produsele din magazine nu au textele traduse în engleză; Bulgaria este probabil singura ţară din UE în care mai poţi găsi ceasuri "originale" Rolex sau Rado cu 100 de euro şi parfumuri "de marcă" cu 10-15 euro; semnalizarea rutieră este dezastruoasă şi toţi turiştii se rătăcesc; nu poţi plăti cu cardul etc.

Dar o plimbare de după-amiază pe esplanada din portul de yacht-uri din Balcic, continuată cu o masă pe terasa suspendată desupra mării - în care înoată meduze imense albe - a Restaurantului Hemingway este ceva de neuitat.

×
Subiecte în articol: dreptul la excepţie