Noua mii de scrisori

N-am numarat si probabil nu voi inventaria niciodata toate relele de adanc ale totalitarismului. Nenumaratele vizaviuri vinovate si rasucite cu semenii, absurditati care, pentru multi, trec si azi drept adevaruri definitiv castigate de "oamenii simpli".

Si asta in ciuda faptului ca nimeni nu se considera si nu se socoteste nici acum "om simplu", ca "oameni de rand" sunt intotdeauna altii si ca pana si cel mai necajit individ se supara daca i se spune ca el e acel "om simplu, din popor" de care pomenea mereu Ceausescu.

Un astfel de rau durabil e sentimentul de superioritate morala ce-l avem fata de oamenii cu relatii. Romancierul N., ramas prin anii ’70 in Vest, mi-a spus ca primul sfat ce i s-a dat a fost "sa-si faca rost de relatii". Cum adica "sa-mi fac rost"? - s-a intrebat el nitel revoltat, ca tot romanul care stia ca e reprobabil sa te afirmi pe baza de legaturi, pile, interventii paralele cu legea, intr-un cuvant prin relatii. El stia ca relatiile nu se procura, ca le ai sau nu le ai. Iar daca le ai, ele te impovareaza cu niste simtaminte de stigmatizat. Ce nevoie de relatii sa aiba un om care isi face datoria la locul de munca?

Trezindu-se dintr-o data om simplu, care nu putea sa-si faca datoria la locul de munca, romancierul s-a pus pe scris epistole unor personalitati si unor scriitori influenti, plecand de la premisa corecta ca un raspuns scris, favorabil, ambiguu sau chiar negativ, e totusi ocazia unei a doua scrisori. A intocmit sute si - de-a lungul anilor - mii de scrisori de toate felurile, urmand cu sfintenie cateva reguli privind tonul, lungimea si continutul. Adrisantul trebuia sa citeasca misiva ca pe o bucata literara plina de spirit si emotie. Sa-i vina greu s-o arunce la cos din cauza incarcaturii ei artistice. Adrisantul primea astfel un aconto pentru o viitoare relatie. Romanul nu a cerut niciodata nimic din prima scrisoare, ci a dat: laude atent masurate, consideratii asupra rolului jucat de adrisant in societate, impresiile fugarului din Est. Adrisantul nu trebuia sa se intrebe ce urmarea scrisoarea, mai ales ca ea nu urmarea decat sa-i mangaie usor vanitatile.

Scrisorile i-au adus autorului invitatii la masa. I-au prilejuit intalniri profesionale utile. I-au deschis usi. "Zece ani - mi-a spus creatorul celei mai noi si mai bine probate teorii a relatiilor - am scris si am raspuns la scrisori, de la orele 8:00 la 12:00. Cu totul, vreo noua mii. Acum pot sa obtin, cu o singura scrisoare, ceea ce la inceput dobandeam umpland o multime de pagini. Sunt, probabil, cel mai productiv creator de scrisori relationale si, cu siguranta, singurul care ar putea tine un curs universitar privitor la construirea unei relatii, din care sa primesti, fara sa dai in schimb altceva decat o adresare civilizata. Exceptand, fireste, placerea cititului unei scrisori in care omul afla tot ce a dorit sa se stie despre sine si n-a avut oglinda potrivita".