x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu de sprijin social e nevoie, ci de eficienţă economică

Nu de sprijin social e nevoie, ci de eficienţă economică

de Ionuț Bălan    |    27 Feb 2017   •   07:23
Nu de sprijin social e nevoie, ci de eficienţă economică

Poate că partidul de la putere şi clasa politică au uitat de principala problemă a românilor: supraîndatorarea. Din acest motiv, după creşterea TVA şi tăierea salariilor, creditele neperformante au explodat. Dar, scăderea TVA şi renunţarea la supraccizarea benzinei permit echilibrarea serviciului datoriei, datorită suplimentării venitului disponibil. Iată de ce ar fi nocivă o nouă ofensivă fiscală, care să mute greutatea pe taxele locale.

Şi tot aici putem vorbi şi de tarifele la utilităţi, care reduc veniturile la fel ca taxele şi fac problematică returnarea debitelor. De aceea, e indicat să se renunţe la accizarea energiei, care nu-i o marfă de lux, şi nu există vreo motivaţie să fie diferenţiat preţul pentru consumul casnic şi cel industrial.

Principala problemă a politicului e că nu realizează, atunci când scad impozitele, că se majorează baza de impunere. Că un volum mai mare de business coincide cu unul de taxe, şi tot încearcă să vină cu noi impuneri sub pretextul că aşa-i şi-n UE.

Uniunea ne permite însă să contruim un sistem economic adaptat la realităţile autohtone. Iar faptul că există un discurs, ce se prevalează de legislaţia sa ca să justifice lipsa gândirii economice, vădeşte că avem aceleaşi tare ca acum trei decenii, pe care Gorbaciov le-a numit glasnost şi perestroika, adică transparenţă şi restructurarea. Nu ştiu cum le-a rezolvat Rusia, dar pentru că noi suntem la fel ca în 1989, acel moment poate fi considerat unul pierdut.

În fine, un alt exemplu care reclamă modificarea filosofiei e problema energiei termice din Bucureşti. Fiindcă-i eronat să existe subvenţie - din grijă pentru săraci, când se poate retehnologiza reţeaua cu fonduri europene şi să se obţină un preţ rezonabil pentru toţi, atât cei ce locuiesc la bloc, cât şi cei de la casă. Nu de sprijin social e nevoie, ci de eficienţă economică.

×