x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale “Nu-mi lua iubirea dacă pleci”

“Nu-mi lua iubirea dacă pleci”

de Florin Condurateanu    |    21 Mai 2019   •   07:16
“Nu-mi lua iubirea dacă pleci”

Spre deliciul fanilor, Angela Similea şi Marius Ţeicu au lansat nişte discuri cu melodiile lansate de ei, ea interpretă, el compozitor. Şlagăre de nedetronat de ani şi ani, de altfel melodia “Să mori din dragoste rănită” a fost declarată cel mai frumos cântec al muzicii uşoare româneşti de totdeauna, aşa au votat românii. Amândoi artiştii arătau splendid, Angela a păcălit vârsta, arăta la fel de strălucitoare ca acum lungă  vreme, Ţeicu nu-şi arăta nici el vârsta, emana sensibilitate,  ritm de viaţă, deşi amândoi au trecut prin cumplite încercări, Similea şi-a pierdut soţul iubitor Victor Surdu, Marius a asistat neputincios cum leucemia i-a răpit singurul copil, fata de 40 de ani, la rându-i cu o fiică. În aplauzele admiratorilor Angela Similea a primit şi discul de aur pentru prodigioasa ei carieră pe scenă. Amândoi au anunţat că pregătesc un mare spectacol celebrând 50 de ani pe scenă ai Angelei. Angela a făcut o destăinuire care a risipit dezamăgirea multor români, care au oftat auzind zvonul că Similea a plecat definitiv din România, mutându-se la fiul ei în străinătate. “ Am luat o vacanţă ca să mă regăsesc pe mine, nici un moment n-am avut în intenţie să părăsesc ţara mea, pe care o iubesc atât de mult”! Au reintrat pe făgaşul firesc şi confidenţele pe care Angela mi le-a făcut cu un timp în urmă. Îmi spunea că n-ar pleca din ţara ei, a avut nenumărate prilejuri foarte tentante, dar preferă să vadă cum cade o frunză ruginie din copac pe pământ românesc decât să fie în cele străinătăţuri. Impresionantă istorisirea Angelei făcută mie. “Mă întorsesem de la aeroport, am urmărit avionul cu fiul meu care se pierdea în înaltul cerului, se muta definitiv în America. Aveam răni pe pleoape de atâta plâns. M-am prăbuşit pe canapea, covârşită de durere. A sunat telefonul, era Ţeicu, îmi comunica că în noaptea trecută a compus un cântec pentru mine, să vin să-l ascult. N-am rezistat rugăminţilor compozitorului şi am ascultat melodia, purta titlul cel mai potrivit pentru mine, “Nu-mi lua iubirea dacă pleci”! 

×