x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nu subtiati fondul de somaj ca va fi nevoie de el!

Nu subtiati fondul de somaj ca va fi nevoie de el!

02 Noi 2004   •   00:00

Despre ridicolul parfumatei cifre de numai 6% somaj din totalul fortei de munca in Romania vorbeste chiar si numai faptul ca populatia apta de munca in Romania se ridica la vreo 10 milioane si jumatate de persoane, in timp ce forta de munca oficiala angajata (respectiv cea care plateste impozite si contributii sociale) abia depaseste vreo 4 milioane si jumatate de persoane.

Deci o cota de ocupare de putin peste 4%. Fiind insa considerati someri doar cei ce se aventureaza sa piarda timpul trecand din trei in trei luni pe la cozile de la oficiile de munca spre a se inregistra ca someri, inmiresmata socoteala iese. In schimb, nicaieri nu sunt inregistrati, nici ca someri, nici ca "forta de munca", cei ce isi gasesc doar sporadic de lucru la negru, cei care desi apti de munca vagabondeaza pe la orase si sate (numiti ipocrit neintegrati social), cei ce detinand pamant putin n-au ce sa lucreze pe la tara desi au brate vanjoase de munca.

Ce este grav in cifra cu pricina este ca, nefiind relevanta, aceasta creeaza asteptari false care pot genera actiuni periculoase!
Cand, in urma cu cativa ani, cota de contributie la fondul de somaj a fost stabilita in total la 6% in raport cu salariul brut (5% pentru angajator si 1% pentru angajat), socoteala s-a facut pentru a exista resurse si in situatia in care cota somajului in totalul fortei de munca va urca la 12%. "Scaderea" in scripte a somajului intre timp (7%-8%) a incurajat si reducerea cotei contributiilor pentru ajutorul de somaj, ajunsa acum la 4%. Oricum, doar o tot mai mica parte din fondul de ajutor de somaj a fost folosita pentru ajutoare in caz de somaj (adica in scopul pentru care exista!), resursele fiind utilizate la plata compensatiilor salariale pentru disponibilizatii din privatizari cu cantec, la sustinerea deficitului din sistemul de pensii sau la alte asemenea cu care fondul respectiv nu ar trebui sa aiba nici o legatura.

"Scaderea" la 6% a somajului si la cine stie mai cat pe baza aceluiasi mecanism de pana acum induce impresia ca fondul de ajutor de somaj poate fi si el comprimat in continuare. De altfel, ambele principale grupari politice aflate in prim-planul cursei parlamentare au in vedere diminuari pe mai departe ale cotei contributiilor pentru somaj. O asemenea reducere prezinta un mare pericol, intrucat perioada ce urmeaza, legata de intrarea efectiva in Uniunea Europeana, va fi o perioada de posibila crestere severa a somajului. Ceea ce va fi nou vor fi disponibilizarile din sectorul, privat, si nu ca pana acum disponibilizari preponderent doar din sectorul de stat. Pe de-o parte, societatile private cu acoperire politico-clientelara sunt vulnerabile la schimbarea regulii de joc legata de neacceptarea neplatii obligatiilor financiare, iar, pe de alta parte, intreprinderile mici si mijlocii, care nu au aceasta problema, sunt vulnerabile la cresterea substantiala a costurilor de operare rezultand din asimilarea normelor europene de mediu, de calitate, de protectie a consumatorului. Combinandu-se aceste implicatii cu presiunile concurentiale din partea competitorilor din Uniunea Europeana, scoaterile din piata se vor tine lant in randurile firmelor private romanesti, cu disponibilizarile aferente. Si daca de disponibilizatii de la stat avea grija statul pe banii populatiei, disponibilizatii din sectorul privat nu vor putea supravietui decat din resursele fondului de somaj.

Cat despre faptul ca cifre parfumate in privinta somajului ar da bine la imaginea externa, este de-ajuns a mentiona aprecierile Raportului de tara intocmit de Comisia de la Bruxelles: "Cand vorbim de rata scazuta a somajului in Romania, comparativ cu rata somajului din alte tari din regiune, ar trebui sa luam in considerare angajarile masive din sectorul informal si emigrarea unei parti a populatiei active". Oricum deci, nu ne crede nimeni!

×
Subiecte în articol: editorial somajului somaj