x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O campanie fără miză

O campanie fără miză

de Ion Cristoiu    |    02 Mai 2007   •   00:00
O campanie fără miză

Campania pentru Referendum pune in discuţie chestiuni strict politice. Gruparea pro-Băsescu invocă pericolul Oligarhiei, fără a putea prezenta vreo legătură intre Oligarhie şi viaţa omului de rand. Adversarii preşedintelui vorbesc despre incălcarea Constituţiei, despre pericolul instaurării unei dictaturi personale. Nici aceste teme nu au o prea mare legătură cu problemele unei Romanii aflate in proces dramatic de integrare efectivă in Uniunea Europeană.

La sugestia lui Mihai Gadea, am abordat luni seară, la "Sinteza zilei" de la Antena 3, campania electorală pentru Referendum. Au fost luate ca puncte de plecare pentru posibile concluzii deştepte cateva fapte petrecute in ultimele zile: diversiunea cu summitul NATO, aşa-zisa dezvăluire despre divorţul lui Călin Popescu Tăriceanu, aventurile lui Traian Băsescu printre petrecăreţii de la Vama Veche, manifestaţiile de 1 Mai organizate de PSD, prezenţa televizată a premierului la un concurs de carting, declaraţiile agresive ale liderilor PLD in chestiunea suspendării preşedintelui, interviul dat de directorul SRI, George Cristian Maior, la emisiunea "Zig-zag cu Ion Cristoiu" de la Antena 3.
Desigur, aceste fapte pot fi inscrise in conceptul de campanie electorală, aşa cum a invăţat el la şcolile romaneşti de Politologie. Putem vorbi insă pană acum despre o campanie electorală pentru Referendum?
După opinia noastră, nu.

Cei 17 ani de exerciţiu mai mult sau mai puţin democratic ne-au obişnuit cu altfel de campanii electorale. E vorba despre bătălii politice duse intr-un context aparte: cel de atmosferă electorală. Asta inseamnă că, deşi Guvernul continuă să administreze ţara, deşi romanii işi văd de treburi, deşi presa se ocupă şi de aşternuturile starletelor, cursa pentru Parlament şi Preşedinţie rămane, totuşi, in prim-planul atenţiei. Oricat de sastisit ar fi electoratul de politică, el incepe să dea atenţie discursurilor electorale, programelor trambiţate de partide şi de concurenţi, confruntărilor televizate, ba chiar şi pariurilor in chestiunea cine va ajunge la Preşedinţie sau la guvernare.
Nimic din toate acestea nu s-a petrecut in zilele din urmă.

Prim-planul mediatic a fost ocupat de preşedintele interimar, de şeful Guvernului, de dezbaterile din Parlament. Incursiunile lui Traian Băsescu in mulţimile de pe plajă, date la televizor cu o promptitudine bizară, adunările pipernicite, atat ale PSD, cat şi ale PLD, dezbaterile pro sau contra suspendării de la televiziuni s-au păstrat totuşi intr-un plan secund. Pe fondul minivacanţei de 1 Mai, faptele ţinand de campania electorală pentru Referendum au apărut ca nişte extravaganţe.
Se explică această situaţie doar prin adevărul că ne aflăm totuşi la inceputul campaniei şi, mai ales, că stafurile celor două tabere au ţinut cont de atmosfera tipică odihnei şi petrecerii?
Minivacanţa s-a incheiat. Practic, incepand de azi, nimic nu mai stă in calea combatanţilor pentru a purcede la o campanie electorală in toată puterea cuvantului.
Se va reuşi să se atingă tensiunea tipică atmosferei electorale din anii de scrutin parlamentar şi prezidenţial?
Avem serioase indoieli:
Campania pentru Referendum se va desfăşura pe fondul unei vieţi politice normale. Parlamentul va dezbate şi adopta legi, la Cotroceni, preşedintele interimar işi va vedea de treburile sale, Guvernul va administra ţara. Dat fiind că partidele nu sunt antrenate intr-o bătălie pentru cucerirea puterii, spaţiul mediatic va fi ocupat şi cu alte fapte decat cele ţinand de Referendum.
Referendumul n-are miză. Urmare a unor aberaţii din Legea referendumului, confirmate de Curtea Constituţională intr-un entuziasm mai mult decat descalificant profesional, Traian Băsescu va reveni la Cotroceni indiferent ce s-ar intampla. Ar trebui o uriaşă emoţie colectivă, creată de o diversiune uriaşă credibilă in ultimele zile de campanie, pentru ca romanii să iasă la vot.

Campaniile electorale normale aduc in dezbatere chestiuni de interes pentru viaţa de zi cu zi a alegătorilor. Campania pentru Referendum punein discuţie chestiuni strict politice. Gruparea pro-Băsescu invocă pericolul Oligarhiei, fără a putea prezenta vreo legătură intre Oligarhie şi viaţa omului de rand. Adversarii preşedintelui vorbesc despre incălcarea Constituţiei, despre pericolul instaurării unei dictaturi personale. Nici aceste teme nu au o prea mare legătură cu problemele unei Romanii aflate in proces dramatic de integrare efectivă in Uniunea Europeană.
Viaţa poate da peste cap toate calculele raţionale. Ipoteza unei campanii sleite se bazează pe primele fapte de campanie pentru Referendum. Pană la 19 mai 2007, mai e timp. Timp in care se pot intampla multe lucruri neprevăzute. Mai sunt, aşadar, şanse ca situaţia să se tensioneze intr-o aşa măsură, incat Referendumul să fie istoric prin participare. Deocamdată, el se anunţă doar mediocru.

×
Subiecte în articol: editorial referendum campanie