Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scrierea aceasta avusese alt titlu şi stătuse ceva vreme "la sertar". Întâmplări recente din politichia românească m-au silit să schimb titlul şi, completând nesemnificativ textul, să îl public acum.
Mentalitatea partidului unic, aşadar, este firul roşu care, până în ziua de astăzi, a unit toate găştile pseudopolitice cu pretenţii de partid. PCR-ul s-a multiplicat vreme de 20 de ani graţie intereselor individuale, care şi-au croit astfel drumul spre ţinte meschine, sub oblăduirea haitei. Iar mulţimea haitelor pseudopolitice nu a fost generată de doctrine diferite, ci tocmai de mulţimea celor cu scop unic: jaful patrimonial şi financiar. Iar faptul ţine de evoluţia naturală a grupului aflat în creştere: la atingerea unui număr critic de indivizi (ca şi în cazul haitelor de sălbăticiuni), se impune separarea grupusculului de grup, pentru eficientizarea luptei pentru ciolan.
Separare care, impropriu, în România se numeşte "pluralism politic". A te afla în haita de la putere înseamnă a avea ciolanul, după cum a fi într-una dintre haitele eşichierului înseamnă a avea şansa lui. A nu fi însă în nici o haită înseamnă a nu exista. Chiar dacă, individual vorbind, calităţile morale, profesionale, vizionare sunt unele ieşite din comun, recomandându-te cu prisosinţă ca lider întru interesul general.
"Cei buni nu fac politică, ei stau la locul lor şi îşi văd de treabă" este o afirmaţie aflată pe buzele multora. Ea defineşte o cronică îmbătare cu apă rece, credinţa celui care, neîncercând intrarea în politica românească, se amăgeşte cu posesia bastonului de general din gentuţa lui de serviciu. Nimic mai fals. Iar istoriile ce urmează o vor demonstra. Nu înainte de a-i cere iertare cititorului pentru îndrăzneala ca, făcând şi narând experimentul, să par a mă fi considerat printre "cei buni", înainte pomeniţi.
În urmă cu ani, având o vagă simpatie pentru democraţi, am purtat o discuţie cu amicul I. A., membru marcant al Partidului Democrat (condus de Petre Roman). "Ce şansă am să ajung în Parlament dacă intru la voi?", a fost întrebarea mea, "negocierea" desfăşurându-se la un minister unde el era secretar de stat. Zâmbind, amicul mi-a explicat totul cu o sinceritate pentru care, până în ziua de azi, îi sunt recunoscător: "Ascultă, Nicule, eu îţi spun ceva ce nu se spune, dar cu tine nu pot altfel. Prietene, noi, PD-ul, suntem un partid de Bucureşti... Trebuie să înţelegi asta. Altcumva nu merge treaba. Dacă intri la noi, trebuie să te muţi aici cu totul... Să te avem sub ochi. Ai avea ceva-ceva şansă, deşi foaaarte mică, îţi explic imediat. Dacă rămâi unde eşti tu acum, cel mult urci până în consiliul local. De ce ziceam că tu ai şansă foarte mică? Vezi, aşa cum te cunosc, dacă te promovăm, tu oricând ne poţi face o aripă. Ne poţi face necazuri. Tu nu suporţi compromisul, eşti neînregimentabil".
Şi a continuat: "La voi, la Suceava, nouă ne e bun un prostan ca I. - şi l-a numit pe viitorul, pe atunci, prefect de judeţ. El tace şi execută. Oameni dintr-ăştia căutăm şi promovăm noi. Dar să ştii că aşa-s toate partidele. Toate sunt de Capitală. Şi toate sunt prudente cu cadrele".
După vreo trei ani i-am pus aceeaşi întrebare noului ministru de Interne, membru de vază al PNŢCD. Mărturisesc, nu aveam - cum nu am nici acum - vreo simpatie pentru partidul ăsta, dar cum pe domnul G. D.
Îl cunoşteam bine de prin 1970, puteam să îmi satisfac curiozitatea. Parcă înţeles cu demnitarul pedist, domnul ministru mi-a spus acelaşi lucru: "Romulus dragă - aşa obişnuia să îmi spună de când eram student -, vezi tu, noi în PNŢCD ne cam mângâiem pe creştet unii pe alţii. Anumite lucruri nu ni le permitem. Partidul trebuie ţinut laolaltă. Eu te ştiu pe tine. Tu vrei altceva, ai vorbi... Dacă ai intra la noi şi te-am promova, ne-ai face probleme".
Experimentul mi s-a completat prin 2002, când senatorul liberal Gheorghe Flutur (proaspăt fost membru al PD) m-a contactat spre a mă invita în PNL. Momeala întinsă mie era... ditamai funcţia de consilier local în Gura Humorului, spre care, vezi bine, m-ar fi susţinut gaşca "liberală" suceveană. Pentru doctrina liberală "tradiţională" nu aveam nici cea mai mică simpatie, aceasta fiind, prin politicile sectoriale, responsabilă de degradarea mediului pe Terra. Cu atât mai puţin aş fi intrat într-un partid ai cărui "grei" judeţeni erau nişte parameci umani cu apucături lăcomoase, grei doar la minte.
Am refuzat ipotetica funcţie. L-am întrebat însă dacă îi par potrivit numai pentru nivelul provincial sau, dimpotrivă, PNL-ul m-ar promova şi în sfatul ţării. "Politica mare se face cu bani - mi-a răspuns liberalul. Şi tu n-ai atâţia. Şi chiar dacă ai avea, tu nu dai. Şi apoi, te ştiu bine. Promovat, ne-ai face probleme în partid." În lumina (a se citi "întunericul") acestor adevăruri, renumirea lui Emil Boc în funcţia de prim-ministru de preşedintele Traian Băsescu este un fapt firesc. Cu o explicaţie am rămas dator: titlul iniţial al acestui text fusese "O fi bou, da'-i bou' meu!".z
