O întrebare tîmpită

V-aţi întrebat vreodată ce motive are astăzi un om matur, care nu-şi mai vede capul de treabă, să se facă membru de partid la nu importă care din ele?

V-aţi întrebat vreodată ce motive are astăzi un om matur, care nu-şi mai vede capul de treabă, să se facă membru de partid la nu importă care din ele? Sînt convins că primul lucru pe care i l-ar spune soţia unuia care o anunţă, fără să fi discutat asta înainte, că a depus cerere să intre la pesedişti, la liberali sau – cum ziceam mai devreme – la oricare din formaţiunile momentului va fi: Te-ai tîmpit, bărbate! Altă grijă n-ai?

Chiar aşa, cu ce inimă adică să mergi tu, om normal, fără veleităţi de organizator, de lider sau de vorbitor în şedinţe la sediul unui partid ca să te faci membru de rînd? A, dacă ai nişte bani de prăpădit şi nişte ambiţii secrete în afaceri, da! Dacă ţinteşti o slujbă mai bună, iarăşi da! Dacă urmăreşti o carieră în politică, evident, te faci întîi membru şi apoi şef. Se poate să te faci şi direct şef, dar nu într-un oraş mare, ci undeva, unde nici un partid n-are nucleu local. Acolo, poţi să fii şef chiar fără subalterni. Tu să fii şi primul în organizaţie, şi singurul. După care, cu tupeul celui care a mişcat ceva pentru partid, în nu ştiu care sat uitat de lume, mergi la judeţ şi forţezi avansarea.

Nu cred să existe în România un singur om care după 1990 să fi devenit membru de partid din dragoste pentru ţară şi popor, din dorinţa de a activa neplătit din simţ civic pentru o cauză, pentru o platformă politică.

Sincer vorbind, nu-mi imaginez ce-ar fi să facă pentru partid un simplu membru între companiile electorale, cînd e mobilizat să dea cu gura. Să meargă la şedinţe? Care şedinţe şi de ce? Să ridice probleme? Cine-l ascultă? Să spunem că noul membru are chef de o muncă organizatorică. Vrea să primească o sarcină, să aibă ce povesti în familie. Se duce omul la filială şi tot ce găseşte aici e o secretară, care-l priveşte ca pe unul căzut din lună. Dumneata n-ai servici, n-ai treabă acasă? Te-a chemat cineva? Ce sarcină, ce activitate cu masele?! Şi ce dacă eşti membru? Femeia are dreptate. Partidul e grupul de la vîrf. E drept că găseşti în tot locul oameni fără ocupaţie, care simt nevoia să discute despre una, despre alta. Nu toţi se mulţumesc cu discuţiile despre fotbal. Nu-i rău să ai unde pierde vremea ca pensionar. Iar ca tînăr, un loc de întîlnire cu alţi tineri e, orice ar fi locul acela, o soluţie de viaţă. Din aceşti tineri, cîţiva îşi croiesc drum în politică. Iar dacă părinţii o duc bine ca sponsori ai unui partid sau ca oameni de încredere ai administraţiei, tinerii au un motiv în plus. Chestiunea e ce motive am avea noi, milioanele de foşti membri ai defunctului PCR, să ne mai facem din nou membri? Nici unul. Poate cîţiva rafinaţi să mai moară de dorul şedinţelor şi al cuvîntărilor, dar dintre oamenii cu trăiri sănătoase şi care au înţeles pentru ce au lăsat chirurgia, avocatura, profesoratul sau alte meserii stimabile politicienii de vază de azi, nici unul. Nici unul, vreau să zic, dintre cei care se simt împliniţi cu o slujbă bună şi un cîştig cinstit.