O jumătate de problemă cât o zi de post

Societatea românească are nevoie de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forţă: întărirea disciplinei financiare şi contractuale, dezvoltarea educaţiei pentru munca performantă, preocuparea pentru formarea unor elite economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii.

Adevărul este că populaţia României, înainte de criză, dobândise o teribilă poftă de consum, întreţinută în bună măsură de bănci, fără să aibă în contrapartidă şi o teribilă poftă de muncă. Jumătate de problemă am rezolvat-o începând din 2009. A venit criza şi a domolit beţia consumului. Decalajul dramatic din anii 2004-2008 între puterea de cumpărare a populaţiei, în creştere explozivă, şi posibilităţile economiei româneşti de a acoperi piaţa cu bunuri de larg consum se restrânge fără încetare. Dar nu în sensul dorit, acela al unor plusuri de ofertă, ci într-unul nefericit, exprimat de scăderea cererii de consum.

Faptul că am rezolvat forţat prima jumătate de problemă nu ne încălzeşte deloc. Mai ales că rămâne nerezolvată o jumătate de problemă cât o zi de post: pofta de muncă. Am în vedere, desigur, nu munca în doru' lelii, cum se mai obişnuieşte pe la noi, ci munca producătoare de valori competitive. După două decenii de la punerea în mişcare a maşinii de vorbe despre restructurare, încetinirea reformelor ne produce încă migrene. Dublată de incompetenţa unei mari părţi a managerilor, organizarea fabricaţiei şi comercializarea mărfurilor "după ureche", lucrul de mântuială.

Ţara visează acum la ieşirea din recesiune. La creştere cu semnul plus, deci. Numai că la o astfel de valoare adăugată nu-i de dorit să ajungem fără garanţia că vom putea obţine un PIB sănătos. Până când nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistemul intereselor, este preferabil să riscăm mai degrabă încă două sau trei trimestre de recesiune.

Fiindcă, dacă am forţa creşterea, dar n-am obţine decât o creştere bolnavă, aşadar un ritm mai bun al Produsului Intern Brut fără o creştere de bună calitate, asta nu ne-ar aduce neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dincolo de cele trei oglinzi în care se reflectă creşterea economică - PIB-ul total, PIB-ul pe locuitor şi ritmul de mişcare al PIB-ului exprimat în procente-, o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producţia de bunuri şi de servicii nu se face în totalitate cu faţa la criteriile calitative, plusul de valoare adăugată nu ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, am avea mai puţină bunăstare.

Dar ce ne-ar aduce restructurarea? Iniţial, chiar mai puţin PIB. Dar asta o să avem şi dacă se face, şi dacă nu se face restructurare. Dacă se face, valoarea adăugată scade un timp, până când lucrurile se înscriu pe un nou făgaş. Apoi, când restructurarea începe să producă efecte, valoarea adăugată creşte.

Dacă însă nu se face restructurarea, valoarea adăugată va fi tot mai mică, fiindcă vechile structuri îşi etalează neputinţa. Fără vreo şansă de redresare.

În 2010 însă, nu cred că România are condiţii pentru a începe reformele structurale de care avem nevoie. Consider că, deocamdată, suntem nevoiţi să punem accentul pe ajustări structurale. Absolut necesare.

În plus, ne vedem acum nevoiţi să stimulăm consumul. Folosind în acest scop... deficit bugetar. Dacă în anii trecuţi, Comisia Europeană intervenea cu severitate şi ne impunea un deficit bugetar mai mic de 3%, acum ne îngăduie să urcăm peste 5% din PIB. Iar FMI a acceptat chiar să "rupă" o parte din împrumutul acordat BNR pentru a finanţa acest deficit.

Oferta internă însă nu va putea fi niciodată hrănită cu... deficit bugetar. Atât timp cât investiţiile sunt încă timide, performanţele vor creşte încet, iar milioane de români vor continua să-şi facă un stil de viaţă din supravieţuirea de azi pe mâine, mulţi trăind numai din ajutoare sociale. Schimbări importante n-au cum să intervină. Şi nici mai multă bunăstare nu vom avea. O alegere radicală e aşadar inevitabilă. Ori va fi grăbită ajustarea structurală, ori vom ajunge la o restrângere dramatică a cererii de consum solvabile. Altă variantă nu avem.