x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O licărire de speranţă

O licărire de speranţă

de Adrian Vasilescu    |    16 Mar 2009   •   00:00
O licărire de speranţă

Nu-s deloc puţini în societatea românească cei ce-şi închipuie ieşirea de sub presiunea crizei economice globale cu un tren pe care îl aşteaptă în gară. O iluzie ce nu are cum să capete contururi reale. Un astfel de tren nu vine de nicăieri. Nici măcar de la Uniunea Europeană sau de la FMI. Trebuie să rezolvăm lucrurile aici, la noi în ţară, prin transformări care să încurajeze reformele structurale şi competiţia în muncă. Sigur că pentru asta avem nevoie şi de ajutorul Uniunii Europene, al FMI-ului şi al altor instituţii financiare internaţionale.



Nu pot fi însă ignorate câteva dintre adevărurile cu care ne confruntăm în aceste zile. Inflaţia mai joacă încă rolul de înlocuitor de productivitate, de eficienţă şi de competitivitate. Numeroase companii din industrie şi din servicii ţin încă stinse motoarele competiţiei economice şi continuă să aprindă un singur bec – preţul. Ele umflă preţurile, făcând inflaţie, într-o vreme în care inflaţia a coborât mult în zona euro, iar în alte zone stăruie pericolul deflaţiei. În consecinţă, în România creşte prea încet puterea de cumpărare.

Iată însă şi o veste bună, primită vineri: inves­ti­ţiile străine au sporit în ianuarie. Saltul e semnificativ: de la 603 milioane euro în ianuarie 2008 la 912 milioane euro în ianuarie anul curent. În cazul că nu e doar o realitate conjuncturală, creşterea inves­ti­ţiilor la nivelul întregului an ar fi o garanţie că se vor naşte noi locuri de muncă în sectoarele renta­bile, cu deosebire în servicii, care să absoarbă măcar o parte din personalul ce va fi disponibilizat. Dacă se va investi mai mult, dacă vor fi create noi locuri de muncă şi dacă vor spori productivitatea şi competitivitatea muncii, obţinând astfel mai multă eficienţă în economie, vom avea şi bani mai mulţi pentru protecţie socială. O protecţie activă, prin muncă eficientă. Salariile vor creşte, dividendele vor fi mai mari, afacerile mai bune. O licărire de speranţă.

Necazul este că în economie, în multe domenii, ne mişcăm încă la întâmplare. Fără ţinte. Deşi ne-am convins, în anii din urmă, că ori de câte ori am avut în faţă ţinte clare, şi mai ales atractive, ne-am mobilizat şi le-am atins. Exemplul recent cel mai elocvent, ce va rămâne pentru multă vreme reper istoric, este aderarea la Uniunea Europeană. Ţinta: 1 ianuarie 2007. Ochită şi lovită.

Acum trebuie să facem o ţintă din ieşirea din criză. O ţintă pe care nu avem dreptul s-o ratăm. Şi, probabil, n-o vom rata. Va fi însă nevoie de politici economice raţionale. De fapt, de o combinaţie inspirată de decizii, care să meargă până la racordarea salariilor la eficienţa muncii. La care să adăugăm grăbirea reformelor structurale. Pentru că, acum, mai mult chiar decât în anii tranziţiei, avem nevoie de astfel de reforme, care să aducă atât câştiguri considerabile de eficienţă, cât şi veniturile aşteptate. Altfel, degeaba vom visa o schimbare esenţială în viaţa românilor. Degeaba vom dori ca populaţia să nu mai strângă atât de mult cureaua.  

Din nefericire, în calea reformelor structurale se interpun deseori tendinţe populiste, ce se manifes­tă încă exploziv. Semn că în mentalitatea unei părţi a societăţii noastre trecutul n-a murit. Cert este că românii nu pot spera să învingă criza dacă nu va deveni dominantă o nouă balanţă muncă-bani. Trei ţinte fiind legate direct de această ba­lan­ţă: 1) des­părţirea economiei de vechile obiceiuri; 2) va­lo­ri­fi­carea raţională a resurselor; 3) organiza­rea unei producţii performante de bunuri şi de servicii.

După ce, în anii exploziei creditelor bancare, am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre, societatea românească vede acum cum preţul consumului fără reforme este mult prea mare.

Şi chiar dacă, acum, unei bune părţi a populaţiei îi vine greu să se despartă de vechile deprinderi, înfrăţite cu vechile structuri, reformele radicale nu mai pot fi amânate.

×
Subiecte în articol: editorial