O mare ratare

Nu initiativa in sine o consider condamnabila... Dar rezultatul asa-ziselor cercetari e foarte modest.

Initiativa de condamnare a comunismului a reusit performanta unica de a distruge ideea unei analize pertinente si oneste asupra perioadei 1945-1989. Slaba pregatire profesionala a politologului Vladimir Tismaneanu si lipsa oricarei expertize in domeniu din partea presedintelui Traian Basescu, a dus la un esec de proportii. De ce spun acest lucru? Ca sa condamni un sistem ce a durat 50 de ani in Romania e nevoie de o analiza stiintifica. Adica una bazata pe date concrete, documente de arhiva, persoane responsabile identificate prin semnatura asupra unor documente incriminatoare.

Pentru felul in care a fost elaborat acest studiu, il putem considera cel mult un eseu hollywoodian, destinat parca poporului american, ce a privit de la peste 10.000 de kilometri amenintarea comunista.

Nu initiativa in sine o consider condamnabila. Pentru asta i-as lauda mai degraba pe cei care s-au gandit la ea. Dar rezultatul asa-ziselor cercetari e foarte modest.

Lucrarea, desi are 660 de pagini, arata ca o lunga nota a unei suete de la restaurantul Uniunii Scriitorilor, unde tot felul de comeseni isi dau cu parerea despre comunism. Evident, parerea lor e proasta. Dar tot asa este si nota rezultata in urma discutiilor, cu pretentia de "document al statului roman".

Ceea ce m-a surprins neplacut in primul rand a fost neseriozitatea acestui document. Se citeaza sute, chiar mii de surse straine, de autori din SUA, Germania, Franta etc. Care au scris lucrari despre comunism, inclusiv cel roman. Pentru echipa Tismaneanu&co a fost mai usor sa compileze din lucrari straine, din studiile sale deja realizate, din cursurile predate la universitati din SUA. In loc sa faca o investigatie serioasa in arhivele Securitatii, ale CC al PCR, ale Ministerului de Interne. Avem in Romania milioane de pagini, documente, surse autentice. O astfel de lucrare, cu un caracter statal, trebuia in mod obligatoriu sa contina astfel de date.

Organigramele Securitatii din fazele prin care a trecut acest organism, DGSP, CSS, DSS. Apoi componenta diferitelor organe de conducere ale Partidului Comunist Roman, deciziile sale incriminatoare reproduse in facsimil, ministrii, secretarii de stat, activistii de partid la nivel central si judetean. Fisele cu datele de stare civila ale sefilor puscariilor comuniste, ale agentilor sovietici ce au primit peste noapte identitate si cetatenie romana, numele celor care in obsedantul deceniu au devenit peste noapte, din muncitori necalificati, generali de Securitate, Armata sau Militie.

Documentele de lucru, directivele anuale si regulamentele Securitatii, dovezile negru pe alb ale politiei politice. Raportarile false, distrugerea sistematica a economiei reale din ratiuni de partid. Numarul exact al detinutilor politici, al deportatilor, al celor ucisi in puscariile comuniste. La acest ultim aspect, cel ce va avea rabdarea Dumnezeiasca sa citeasca acest raport va fi probabil ingretosat pana la limita maxima, asa cum mi s-a intamplat si mie.

Exista in document un fel de calcul "din burta", o ecuatie bazata pe date ipotetice al numarului detinutilor politici. Morti, condamnati, deportati. Toti acestia, care au suferit cel mai mult in comunism, sunt concentrati in trei propozitii sub forma unei ecuatii de tip matematic. Expediati practic de algebra prezidentiala de nivelul clasei a zecea, care tine loc lenei de a munci pentru ce ai fost platit.

Sunt acum in masura sa fac o comparatie a documentului prezidential cu memoriile unor victime ale comunismului, precum Nicolae Steinhardt, Teohar Mihadas, Petre Tutea si altii. Pe care i-am citit cu o uriasa pretuire pentru curajul lor si puterea de la Dumnezeu de a trece prin suferinte inimaginabile.

Raportat la acele marturii cutremuratoare, studiul de la Cotroceni este cel putin superficial. Nu fac parte dintre cei care cred ca nu trebuie judecat comunismul. Dimpotriva, are atat de multe si de multi pe constiinta. Tocmai de aceea ma asteptam la cu totul altceva din partea unei comisii de intelectuali, platiti din banii statului.

Prin neseriozitate, specific romaneasca, documentul este inca o sansa ratata. A cata?