x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O nouă medalie pentru Laura Codruţa Kovesi

O nouă medalie pentru Laura Codruţa Kovesi

de Serban Cionoff    |    31 Mar 2016   •   12:44
O nouă medalie pentru Laura Codruţa Kovesi

Printr-o simplă coincidență , desigur, la doar câteva zile după ce Traian Băsescu a dat ordinul de zi:,,Pe Olguța o vreau bătută!’’ , DNA, acest braț înarmat al binomului statului represiv, a arestat-o pe Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, despre care Amiralul Dezastrului Național făcuse vorbire.

Desigur tot printr-o simplă coincidență, Traian Băsescu a dat înveninata sa poruncă pentru militanții PMP-ului ca obiectiv strategic pentru apropiata campanie electorală în condițiile în care Lia Olguța Vasilescu este creditată cu 70% șanse de a câștiga un nou mandat de primar al Capitalei Olteniei. Cât despre faptul că Lia Olguța Vasilescu este și vicepreședinte al PSD, partidul cu care băsiștii, declarați sau sub acoperire, ,,de drag ce le este, s-ar juca până l-ar omorî’’ (vorba olteanului), asta lămurește mai bine treaba.

Pot, însă, considera că ordonanța de reținere emisă de procurorii DNA- în care această femeie curajoasă, înzestrată cu certe competențe manageriale și devotată intereselor comunității, este acuzată că ,,a beneficiat in mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral’’- sfidează atât principiile elementare ale științei logicii, cât și dreptul, consfințit prin Constituție, al oricărui cetățean al scumpei noastre patrii de a alege și de a fi ales.

De fapt, de ce m-aș mai mira, de vreme (încă) ministra justiției, Raluca Prună- cea mai entuziastă fană, dar, mai ales, cea care a propulsat-o pe Laura Codruța Kovesi pentru un nou mandat în fruntea DNA, fără însă a respecta pas cu pas procedurile în vigoare- a decretat că discuția despre drepturi este ,,un lux teoretic inutil’’?

Nu am nici-o îndoială că odată cu această nouă rafală de dosare cu dedicație specială - între care dosarul instrumentat Liei Olguța Vasilescu va ocupă un loc proeminent - Laura Codruța Kovesi și-a îmbogățit substanțial mapa profesională (și așa doldora de ,,răsunătoare succese’’) cu care se va prezenta în fața președintelui Klaus Johann pentru a i se înmâna sceptrul unui nou mandat în fruntea DNA.

Moment de măreață sărbătoare pentru vajnica familie a instituțiilor de forță ale statului de drepți, pentru care îmi permit să vin cu o modestă propunere. Ce ar fi, așadar, dacă Laurei Codruța Kovesi i s-ar oferi o medalie omagială (sau o plachetă) pe care să fie gravate aceste cuvinte:,,Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.’’ Cuvinte care îi aparțin lui Thomas Jefferson, cel de-al doilea vicepreședinte, respectiv cel de-al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii și autor al Declarației de independență.

Mai mult, pentru că, în aceste zile, maxima lui Thomas Jefferson, unul dintre părinții fondatori ai democrației americane, circulă intens pe diferite canale de socializare, cred că gestul are asigurată și o solidă bază de masă.

 

 

×