x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O performanță medicală și două lecții de omenie

O performanță medicală și două lecții de omenie

de Serban Cionoff    |    19 Dec 2022   •   16:18
O performanță medicală și două lecții de omenie

Aflat în aceste zile premergătoare Crăciunului şi intrării în noul an 2023 pe meleagurile de poveste ale Iaşiului, am fost, şi eu, profund impresionat de un eveniment care a reţinut în mod deosebit atenţia mass media şi opiniei publice. Mă refer la povestea Alexiei Tudose, copila de 15 ani, de loc din comuna Curteşti,judeţul Botoşani, care, în noaptea de vinerea spre sâmbătă, a fost victima unui groaznic accident petrecut în urma unui viraj periculos efectuat de şoferul autocarului în care se afla împreună cu prietena sa Elena Străchinariu şi ea grav rănită în acelaşi accident.

Două copile talentate, pline de viaţă, membre ale ansamblului artistic „Flori de  Măr” din comuna natală, care urma să participe la un festival de folclor la Slobozia. Vă puteţi imagina cât de mari au fost eforturile echipajelor UPU-SMURD dacă ţinem seama că în urma accidentului 25 dintre pasageri (12 minori şi 13 adulţi) au fost răniţi şi a trebuit să fie internaţi în spitale din Paşcani şi din Iaşi. Cel mai grav caz fiind cel al Alexiei, care a  suferit amputarea totală a braţului stâng şi amputarea parţială a braţului drept. Situaţie în care a fost transferată, cu maximă urgenţă, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde, în urma unei intervenţii chirurgicale care a durat 20 (douăzeci) de ore, Alexiei i-au fost replantate ambele mâini.

 O adevărată performanţă medicală şi, deopotrivă, o minunată dovadă de omenie, care se datorează unei echipe care a reunit trei medici anestezişti, doi medici ortopezi,cinci chirurgi plastici, un mare număr de asistente, de infirmiere şi de brancardieri, în frunte cu doamna doctor Sidonia Susanu, coordonatorul secţiei de chirurgie plastică a spitalului, reputată personalitate în domeniu care are la activ peste 1500 de operaţii, realizate în direct sau în echipe pluridisciplinare.

  Aşadar, 20 de ore de eforturi şi de abnegaţie, la capătul cărora ceea ce, poate, la început părea să fie doar o cutezătoare şi riscantă operaţie a devenit realitate! Urmând, bineînţeles, ca Alexia să urmeze un program susţinut de kinetoterapie şi de fizioterapie, după care se estimează că recuperarea va  fi la o cotă de 85%. Desigur, despre acest adevărat record al doamnei doctor Simona Susai şi al echipei pe care a coordonat-o se va discuta şi merită pe deplin să o facă cunoscători ai nobilei profesii. Ceea ce,însă, aş dori să subliniez în mod cu totul deosebit, este faptul că această performanţă profesională are şi o impresionantă încărcătură umană. Ea datorându-se în egală măsură, spiritului de solidaritate şi  devotamentului faţă de semeni de care au dat dovadă  autorii săi. Oameni, în adevăratul înţeles al cuvântului care, în declaraţiile pe care le-au dat presei despre această atât de complicată experienţă, au evitat orice referire la eforturile lor, ca şi la riscurile pe care a trebuit să şi le asume şi să le învingă. Admirabilă lecţie de modestie din partea doamnei doctor Sidonia Susanu şi a echipei sale , pentru care merită pe deplin respectul şi preţuirea noastră.       

 Lecţie de omenie şi de bună credinţă căreia, în cazul de faţă, trebuie să îi adăugăm şi faptul că, imediat după ce primele informaţii despre accidentul în urma căruia au fost grav rănite Alexia şi Elena au devenit publice, cadrele didactice şi elevii de la Şcoala gimnazială ,,Elena Rareş’’ din Botoşani, la care au fost eleve, s-au oferit să doneze sânge şi i-au îndemnat şi pe alţi oameni facă acest gest de omenie atât pentru Alexia şi Elena cât şi pentru alte victime ale accidentului. Alt frumos exemplu de solidaritate şi de omenie, care, şi el, nu a fost însoţit de declaraţii pompoase, ce din coadă or să sune...  

 S-ar putea, nu contest, ca mai ales în aceste ultime zile ale anului, în care agenda publică este supraîncărcată de ştiri despre evenimente interne şi externe cu un mult mai puternic impact emoţional, aceste notaţii despre pilda de profesionism şi de omenie pe care am primit-o în cazul celor două copile rănite în urma unui groaznic accident să nu prezinte un interes aparte. Dar dacă ne gândim că am intrat în săptămâna la capătul căreia vom sărbători Naşterea Mântuitorului şi când vom dărui celor dragi toate gândurile noastre bune şi   curate,  sper că această performanţa medicală şi aceste lecţii de omenie să  se bucure de atenţie şi să primească aprecierile pe deplin meritate.

×