Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost colegi în şcoala primară, din clasa a doua până în clasa a şaptea, când eu m-am transferat la gimnaziul liceului de artă. A fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din perioada aceea. Avea un simţ al umorului extraordinar, râdea tot timpul, făcea poante şi mereu mi-am imaginat că aşa trebuie să fi arătat marele comic Jerry Lewis în copilărie şi adolescenţă. Avea exact acel zâmbet larg, alb imaculat, ce se lăţea pe toată faţa. Înalt, slab, uscat, cu pielea mai închisă, avea un aer latino de America de Sud. Nu avea pic de răutate în el şi era genul acela de băiat pe care nu se putea supăra nimeni şi de care nu se luau nici cei mai fioroşi golani din cartierul copilăriei. Locuiam la două străzi scurte distanţă şi ne-am văzut des în liceu, chiar dacă nu frecventam aceeaşi şcoală. Juca fotbal foarte bine şi, mai târziu, a făcut volei de performanţă la un club, ani de zile. După 1989 ne-am văzut din ce în ce mai rar şi apoi deloc. Am auzit de la cunoştinţe comune că îşi găsise de lucru pe vase de croazieră şi era mai tot timpul plecat din ţară.
Ce şanse erau să ne întâlnim după 20 şi ceva de ani în parcarea unui mall? L-am recunoscut imediat, venind de departe, mergând printre maşinile parcate şi mi-am spus: "Omul ăsta nu s-a schimbat deloc!". Aproape toate cunoştinţele mele şi foştii prieteni din perioada aceea - pe care i-am revăzut recent din întâmplare - s-au schimbat dramatic sub vremuri, fie fizic, fie la caracter şi atitudine, fie ambele. El, nu. A rămas acelaşi băiat bun şi simpatic.
I-am făcut cu mâna şi m-a recunoscut imediat, deşi eu nu mai semăn deloc cu puştiul din adolescenţă. Am stat de vorba vreun sfert de oră, acolo, între maşinile parcate. Tot pe vas? Tot pe vas. Dar acum cu o funcţie de şef pe una dintre liniile de vase de croazieră de lux. Este plecat de două ori pe an, câte 4 luni. Căsătorit? Căsătorit. Copii? Nu.
"La un moment dat, am zis că e timpul să mă adun şi eu de pe drumuri, să-mi fac casă, să-mi găsesc o soţie. Strânsesem destui bani. Nu m-am gândit să mă stabilesc undeva în străinătate. M-am întors aici şi mi-am luat casă, m-am căsătorit şi am deschis o afacere. Dar în 2006 a fost cel mai negru an din viaţa mea: am dat faliment, am pierdut peste 40 de mii de euro şi am şi divorţat. Efectiv nu mai aveam nimic, decât meseria. Aşa că m-am întors pe vasele de croazieră. Am văzut aproape toată lumea şi după toţi anii ăştia de umblat prin lume am ajuns la concluzia că acasă este acolo unde te simţi tu bine şi că dacă ai bani exact cât îţi trebuie, nu mai ai nici un fel de probleme - doar să nu dai în lăcomie şi să nu faci pe şmecherul". Ascultându-l, mi-am adus aminte ce spunea Charles Bukowski despre bani: "banii devin o problemă când sunt prea mulţi sau prea puţini".
"Când o să ies la pensie", continuă prietenul meu zâmbind la fel ca acum 30 de ani, "nu mă mai întorc aici. Am găsit eu nişte locuri prin lume excelente să te retragi, unde toată lumea te respectă si te lasă în pace, pentru că oamenii gândesc cu totul altfel. Majoritatea prietenilor mei de acum sunt risipiţi prin toată lumea".
Singur? Îl pufneşte râsul. "Nu, m-am recăsătorit. Cu fosta mea soţie! Prima oară n-a mers, că stăteam nas în nas zilnic, aici. Acum, dacă sunt plecat aproape 8 luni pe an, merge…"
