O proclamatie ratata (I)

Justitia momentului are chipul si viciile societatii romanesti si asta e singurul truism cert in preconizata reformare morala a Romaniei somnolent-conservatoare, ostila valorilor apusene

Cuprins de aduceri aminte revolutionare, Sorin Iliesiu a lansat, in prag de Pasti, un apel sentimental catre organizatiile nonguvernamentale care au format in 2004 "Coalitia pentru un Parlament Curat", cerandu-le sa infiinteze "Societatea Civila pentru Romania". O Societate "avand ca principal obiectiv reforma morala a societatii romanesti", indeosebi prin elaborarea "Proclamatiei pentru Romania" ori "Proclamatia Timisoara - Bucuresti" (a doua varianta e nu doar neinspirata, intrucat are rezonanta feroviara, ci si exclusivista, deoarece ignora zone geografice importante si-asa "satule de Romania"). Proiectul se vrea o continuare a "Proclamatiei de la Timisoara" din martie 1990, dar, dupa saisprezece ani, el este de-o gingasa naivitate si cam utopic, de vreme ce tanjeste la ceva himeric, de genul "reformarea morala a societatii romanesti", iar morala n-o poti schimba la comanda, prin masuri tiranice, daramite prin proclamatii si apeluri emotionant-lacrimogene. Lucrarea necesita timp indelungat si "prefacerea" generatiilor, in ciuda nerabdarii infumurate si patetice a intrebarilor "daca nu noi, cine?" si "daca nu acum, cand?" din finalul "crochiului" publicat in cotidianul Ziua. In viziunea neobositului membru al numeroaselor fundatii, grupuri si academii civice, reforma presupune, printre altele:

- "Procesul Comunismului", organizarea acestuia urmand a avea loc in cursul anilor 2005 - 2006. Nu ni se precizeaza insa nimic despre structura si componenta "completului de judecata" sau despre procedura de desfasurare a procesului ce-si propune "publicarea si condamnarea din punct de vedere exclusiv moral a tuturor crimelor, ororilor si abuzurilor comise de regimul comunist". De regula, orice proces are ca scop tragerea la raspundere a persoanelor, nicidecum "condamnarea faptei", ceea ce arunca in derizoriu demersul dlui Iliesiu. Ideea unui astfel de proces nu este noua, ea fiind vehiculata cu intensitate sporita si vizibilitate penetecedista inca din anii ’90, dar societatea romaneasca n-a parut deloc interesata sa-si "condamne" propriul trecut. Ca sa trezeasca oarecum adormita constiinta nationala, initiatorul "Proclamatiei" isi motiveaza gestul prin imprejurarea (discutabila, de altfel!) ca "Romania a indurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura tara in care inlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sange". Nu stiu daca noi am fost cobaii celui "mai cumplit regim comunist din Europa", dar varsarea "spontana" de sange din decembrie 1989 n-are legatura cu regimul comunist, ci cu puterea emanata, la fel de "spontan", in dosul Pietei Revolutiei";

"Aflarea si publicarea in cursul anului 2005 a adevarurilor referitoare la Revolutie si la Mineriade, precum si pedepsirea celor care vor fi considerati vinovati de catre Justitie."

Care va sa zica, ceea ce a parut imposibil in 15 ani va fi posibil in cateva luni ... Dincolo de asteptarile iluzorii, frapeaza imprecizia dezideratului: nu adevarurile despre Revolutie si Mineriade preocupa opinia publica autohtona, ci ADEVARUL, unul singur, despre evenimentele respective. Caci, in acesti ani confuzi si extenuanti, s-a mintit, mai degraba prin exces, prin multitudinea de adevaruri, fiecare servind un calcul politicianist cuantificabil in bani si, de aceea, meschin. In valmasagul de adevaruri ticluite in laboratoarele de intoxicare a populatiei, adevarul a sfarsit, cum era si firesc, in minciuna, batjocorit si manelizat, iar acum nimeni nu se mai sinchiseste de el. Pe de alta parte, impovararea Justitiei cu deslusirea penala a complicatelor tulburari politice si sociale ce au marcat debutul capitalismului cu lampase este inutila si riscanta. In primul rand, timpul sterge urmele si lucreaza complice in favoarea infractorului, iar, in al doilea rand, procesul penal nu trebuie folosit pentru corectarea istoriei. Hotararea judecatoreasca n-a inlocuit nicaieri si niciodata manualele de istorie, istoria scriindu-se in biblioteci, si nu in salile de judecata;

- "Eliminarea imediata din Justitie a tuturor celor care s-au dovedit corupti, a fostilor activisti de partid, securisti, colaboratori ai Securitatii." Alta dovada de amatorism si de stangacie propagandistica ieftina, deoarece magistratilor "dovediti corupti" li s-a interzis, prin hotarari judecatoresti definitive, sa mai profeseze, asa incat solicitarea e de prisos. Ma mira totusi incapatanarea cu care se doreste o Justitie europeana intr-o tara profund balcanica, tranzactionara si marunta ca a noastra, unde dreptatea n-a incaput nicicand pe agenda zilnica a guvernantilor si guvernatilor. Or, a cere Justitiei bastinase sa se comporte ca in Germania sau Anglia mi se pare ba ipocrizie perversa, ba aberatie gratuita. Justitia momentului are chipul si viciile societatii romanesti, si asta e singurul truism cert in preconizata reformare morala a Romaniei somnolent-conservatoare, ostila valorilor apusene;

- "Confiscarea de catre stat a tuturor averilor dobandite ilegal sau prin abuz in dauna statului."

Cum adica, iarasi un stat samavolnic, care sa nationalizeze discretionar proprietatea privata? Institutia juridica a confiscarii are un regim riguros, reglementat in Codul Penal, si tocmai depasirea normei de drept inseamna abuz si injustitie sociala, arbitrariu si dictatura sistemica, nesiguranta si frica, toate din "ratiuni superioare de stat".

(Continuare intr-un numar viitor)