O spovedanie intarziata

In fiecare zi, ceva imi spune ca am ramas in urma, ca am iesit din rand, ca timpul isi grabeste pasul, iar eu ma tarasc.

Foarte multi simt decalajul, dar putini il numesc ca atare. Unii isi dau seama, resemnati, consolati cu ideea inevitabilului ca se intampla lucruri care ii tin in loc, in vreme ce in jurul lor colegii, prietenii, vecinii merg mai departe, fara sa priveasca inapoi. Am realizat faptul ca e o competitie si inca una fara recalificari, atunci cand am fost silit sa-mi cumpar laptop. L-am cumparat la New York, deoarece lumea de acolo se uita la mine ca la un infirm sau in cel mai bun caz ca la un inconstient, care poate sa se salveze, dar amana treaba pana cand va fi prea tarziu.

Vreo cinci ani n-am deschis laptop-ul de frica. In redactie, toti scriau la laptop, cativa erau atat de convinsi de avansul de nerecuperat pe care-l luau lucrand cu laptop-ul, incat nu-si mai faceau griji din stil si continut. Masina rezolva si aceste marunte obligatii functionaresti. Cu laptop-ul in cutia lui, aveam acelasi sentiment de siguranta ca in liceu, cand nu-mi invatam lectiile, insa ma culcam cu manualele sub perna. La Bucuresti, chiar daca nu-l foloseam, laptop-ul imi parea mult mai adjudecat ca la New York. Multimea colegilor care trecusera cu totul pe computer era inca un motiv de incredere in viitor. Valul avea sa ma ia cu el, chiar daca mai ramaneam cativa ani angajatul masinii de scris.

Nu numai relatia cu computerul te tine in rand cu momentul. Reclamele la detergenti, la cosmetice, la ceasuri, la orice tot asta spun, ca riscul de a pierde cadenta e intotdeauna mai mare decat sansa de a continua in pluton. Tot ce e nou e mai bun, mai ieftin, mai modern. Nu cumperi acum, inseamna ca traiesti cu ce-i mai prost, mai scump si mai terminat. Felul de viata al VIP-urilor - fie ca-s straini, fie autohtoni - e un permanent repros. Nu faci ce facem noi - spun VIP-urile prin lectia de modernitate pe care ne-o servesc la fiecare pas, in fiecare colt de lume, la orice ora din zi si din noapte - esti pierdut! Esti un om al trecutului, un intarziat, un nimeni. Esti cineva numai daca raspunzi prompt imperativelor reclamei. Nu-i destul sa ai computer, esti un nimeni daca n-ai ultimul tip de computer. Nu-i suficient sa faci trei dusuri zilnic, esti ultimul dintre murdari daca nu te speli cu noul sapun minune Move, care catifeleaza pielea, creste IQ-ul, face sexul bogat, taie lemne, bate cuie, da dobanzi si baga-n UE. Iar ce-i mai abject in toata competitia asta, care are o linie de start, dar nu si una de finish, e ca eu, retardatul, care-mi bat inca articolele la masina de scris, desi mi-am schimbat a treia oara computerul vechi de cinci ani cu unul ultraperformant, ma intreb, cu perfidia omului care a prins ultimul tren, dar l-a prins: oare ce-or fi simtind cei care inca scriu cu tocul si calimara?