Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In tramvai, pe unul din scaunele din faţă, cineva a lăsat după el o substanţă vărtoasă, maronie. Se poate spune că seamănă cu ce găndesc toţi călătorii c-ar putea să fie, doar că nu pute. Pasagerii care se urcă pe uşa de lăngă vatman se reped la scaunul gol.
In tramvai, pe unul din scaunele din faţă, cineva a lăsat după el o substanţă vărtoasă, maronie. Se poate spune că seamănă cu ce găndesc toţi călătorii c-ar putea să fie, doar că nu pute. Pasagerii care se urcă pe uşa de lăngă vatman se reped la scaunul gol.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In tramvai, pe unul din scaunele din faţă, cineva a lăsat după el o substanţă vărtoasă, maronie. Se poate spune că seamănă cu ce găndesc toţi călătorii c-ar putea să fie, doar că nu pute. Pasagerii care se urcă pe uşa de lăngă vatman se reped la scaunul gol. Cănd işi dau seama ce-ar păţi dacă se aşază, rămăn un timp ca trăsniţi, cu privirea in gol. Nu mult. Căt să se pună pe treabă computerul din cap. Nimeni nu-i chiar atăt de spontan in judecată, incăt să ghicească din prima clipă ce-i substanţa aia scărboasă. Nu pentru că in tramvai nu s-ar fi urcat nici-un deştept, ci pentru că nu te aşteptai s-o găseşti acolo. Faptul că nu miroase e iarăşi un motiv de blocaj. Normal ar fi să-ţi mute nasul din loc de indată ce se inchid uşile tramvaiului.
După ce mintea incepe să lucreze, cetăţenii care s-au repezit să ocupe scaunul gol caută in privirile celorlalţi călători un punct de vedere incurajator asupra situaţiei. Asta ca să ne exprimăm elegant, deoarece punctul de vedere există şi e critic. Ceilalţi călători sunt dezamăgiţi: incă unul care ar fi fost bine să se aşeze, dar n-a făcut-o. Dac-o făcea, işi dădeau seama ce fel de substanţă e. Nu-i exclus să fie nişte vopsea intărită sau chiar tencuială nemţească mai specială. Nemţii, cu chimia lor, obţin orice din orice. Mai bine zis, orice care seamănă perfect cu orice. Cetăţenii care s-au suit la capătul liniei şi merg pănă la celălalt capăt incep să se simtă frustraţi. Au ajuns de-acum la jumătatea drumului şi nu şi-a pus incă nimeni fundul pe scaunul cu substanţa. O doamnă robustă şi un pic mai frustrată decăt gospodinele din jur nu mai suportă aşteptarea şi zice: Nesimţitul dracului, că alt loc, decăt in tramvai, nu găsea! E plină lumea de nesimţiţi! Lăngă ea, un bărbat cu spirit analitic ii dă replica: Daâ de unde ştii, matale, ce-i? Că văz că te ţii la distanţă. Pe cine faci, matale, nesimţit?!
Ca să se pornească discuţia, nici nu era nevoie de mai mult. Era nevoie ca o femeie voinică şi gureşă să se dea mai sintetică decăt toţi şi un bărbat cu spirit analitic să se simtă vizat de observaţiile acestea. Unii oameni se nasc complexaţi. Cred că toţi au ceva cu ei. Un alt domn, unul cu simţul globalităţii, e de părere că substanţa necunoscută totuşi pute.
In tramvai, poporul se precipită. A fost de ajuns ca o singură persoană să spună că substanţa are un damf insuportabil şi toţi călătorii simt damful şi bat in geam la vatman. N-are ce să pută, ii linişteşte vatmanul, că e vopsea uscată. Uite, pun măna şi nu se ia. Intr-adevăr, măna vatmanului e curată. Cu toate acestea, damful e parcă şi mai intens.
Hei, matale, il intreabă femeia robustă pe un bărbat in etate de pe ultima bancă, nu simţi totuşi că ceva pute al naibii? Omul e ingrijit imbrăcat. Nu te-ai aştepta să-l vezi călătorind cu tramvaiul. Aveţi dreptate, spune el. Pute. Bărbatul ştie că Romănia are cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor din toată Europa, iar in tramvai foarte probabil şi pe picioare de locuitor. Noi puţim, ar vrea să spună, dar tace. Ştie că nu-i cuminte să intărăţi mulţimile, fiindcă se infurie, năduşesc şi, in loc să te ia la bătaie, cum ar fi normal, mori sufocat de o emanaţie.
In tramvai, pe unul din scaunele din faţă, cineva a lăsat după el o substanţă vărtoasă, maronie. Se poate spune că seamănă cu ce găndesc toţi călătorii c-ar putea să fie, doar că nu pute. Pasagerii care se urcă pe uşa de lăngă vatman se reped la scaunul gol. Cănd işi dau seama ce-ar păţi dacă se aşază, rămăn un timp ca trăsniţi, cu privirea in gol. Nu mult. Căt să se pună pe treabă computerul din cap. Nimeni nu-i chiar atăt de spontan in judecată, incăt să ghicească din prima clipă ce-i substanţa aia scărboasă. Nu pentru că in tramvai nu s-ar fi urcat nici-un deştept, ci pentru că nu te aşteptai s-o găseşti acolo. Faptul că nu miroase e iarăşi un motiv de blocaj. Normal ar fi să-ţi mute nasul din loc de indată ce se inchid uşile tramvaiului.
După ce mintea incepe să lucreze, cetăţenii care s-au repezit să ocupe scaunul gol caută in privirile celorlalţi călători un punct de vedere incurajator asupra situaţiei. Asta ca să ne exprimăm elegant, deoarece punctul de vedere există şi e critic. Ceilalţi călători sunt dezamăgiţi: incă unul care ar fi fost bine să se aşeze, dar n-a făcut-o. Dac-o făcea, işi dădeau seama ce fel de substanţă e. Nu-i exclus să fie nişte vopsea intărită sau chiar tencuială nemţească mai specială. Nemţii, cu chimia lor, obţin orice din orice. Mai bine zis, orice care seamănă perfect cu orice. Cetăţenii care s-au suit la capătul liniei şi merg pănă la celălalt capăt incep să se simtă frustraţi. Au ajuns de-acum la jumătatea drumului şi nu şi-a pus incă nimeni fundul pe scaunul cu substanţa. O doamnă robustă şi un pic mai frustrată decăt gospodinele din jur nu mai suportă aşteptarea şi zice: Nesimţitul dracului, că alt loc, decăt in tramvai, nu găsea! E plină lumea de nesimţiţi! Lăngă ea, un bărbat cu spirit analitic ii dă replica: Daâ de unde ştii, matale, ce-i? Că văz că te ţii la distanţă. Pe cine faci, matale, nesimţit?!
Ca să se pornească discuţia, nici nu era nevoie de mai mult. Era nevoie ca o femeie voinică şi gureşă să se dea mai sintetică decăt toţi şi un bărbat cu spirit analitic să se simtă vizat de observaţiile acestea. Unii oameni se nasc complexaţi. Cred că toţi au ceva cu ei. Un alt domn, unul cu simţul globalităţii, e de părere că substanţa necunoscută totuşi pute.
In tramvai, poporul se precipită. A fost de ajuns ca o singură persoană să spună că substanţa are un damf insuportabil şi toţi călătorii simt damful şi bat in geam la vatman. N-are ce să pută, ii linişteşte vatmanul, că e vopsea uscată. Uite, pun măna şi nu se ia. Intr-adevăr, măna vatmanului e curată. Cu toate acestea, damful e parcă şi mai intens.
Hei, matale, il intreabă femeia robustă pe un bărbat in etate de pe ultima bancă, nu simţi totuşi că ceva pute al naibii? Omul e ingrijit imbrăcat. Nu te-ai aştepta să-l vezi călătorind cu tramvaiul. Aveţi dreptate, spune el. Pute. Bărbatul ştie că Romănia are cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor din toată Europa, iar in tramvai foarte probabil şi pe picioare de locuitor. Noi puţim, ar vrea să spună, dar tace. Ştie că nu-i cuminte să intărăţi mulţimile, fiindcă se infurie, năduşesc şi, in loc să te ia la bătaie, cum ar fi normal, mori sufocat de o emanaţie.
