Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru a doua oară în şaptezeci de ani, Katynul lasă Polonia fără o bună parte a elitelor sale. Drama e profundă nu numai în sine, nu numai prin prisma straniilor coincidenţe legate de un loc anume, dar şi dacă o privim ca parte a istoriei poloneze, în general.
În centrul unei Europe aflate în conflicte latente ce au explodat ritmic în războaie, în ultimii trei sute de ani polonezii au o poveste cu totul aparte. Polonia nu a luptat pentru unitate, ca alte popoare, ci, în primul rând, pentru supravieţuire statală. Ea nu a încercat să construiască sau să conserve un imperiu, ea s-a aflat la graniţa a două asemenea conglomerate, ale căror mişcări tectonice au făcut ca statul polonez să dispară de trei ori în acea perioadă.
O astfel de realitate istorică, pe fondul unei anume spritualităţi legate de Biserica Catolică, a făcut ca Polonia să devină treptat o entitate politică extrem de alergică la uniformităţi impuse din afară. În orice sistem a intrat, a refuzat, într-o formă sau alta, să accepte reguli care nu i se păreau că i se potrivesc.
Vorbim de ţara care a atacat tancurile germane cu cavaleria. Cea despre care Stalin spunea că "a face comunism în Polonia e ca şi cum ai vrea să pui şaua pe o vacă". Vorbim despre singurul stat comunist care a dezvoltat o structură instituţională amplă împotriva sistemului - sindicatul Solidaritatea. Şi azi Polonia e o ţară greu de convins în interiorul Uniunii Europene ori de câte ori vine vorba despre adoptarea unor reguli noi, atunci când interesele ei nu sunt prezente.
Acest mod de a-şi afirma energic identitatea a cerut Poloniei sacrificii, a adus Poloniei momente dramatice, dar a şi permis succese reale, dezvoltări spectaculoase şi reconstrucţii din cenuşă. E o ţară care se bucură în concertul european de astăzi de un respect deosebit, "instalatorul polonez", uneori antipatizat, fiind un prototip al celui capabil să ia, în străinătate, viaţa de la început.
Moartea tragică a preşedintelui Lech Kaczynski adaugă o nouă pagină la acest destin particular. Pentru Polonia va urma o perioadă frământată, într-un an care era, oricum, unul electoral. Partidul celor doi gemeni, Lege şi Ordine, poate să pară acum în derivă. Analiştii spun că succesul politic al fraţilor Kaczynski a fost mai ales rezultatul capacităţii lor excepţionale de a lucra împreună, ca o singură persoană. O jumătate a acestei persoane a dispărut, şi viitorul politic al mişcării născute în 2002 poate fi sub semnul întrebării.
Dar în avionul prăbuşit sâmbătă se afla şi o parte însemnată a istoriei poloneze despre care am vorbit mai sus. Şeful guvernului polonez în exil din timpul ocupaţiei naziste şi, mai apoi, al comunismului, muncitori de la Gdansk implicaţi în naşterea şi dezvoltarea Solidarităţii, o mare parte din conducerea armatei. Polonia mai împleteşte încă odată tragedia cu istoria şi se îndreaptă, fără îndoială, spre un nou, necesar, început.
Întâmplarea face ca, în urmă cu doar două luni, să se fi stins din viaţă şi fostul ministru de Externe al Poloniei, din perioada 1989-1993, Krzysztof Skubiszewski. Îmi aduc aminte că, în calitate de ministru de Externe al României, i-am propus ca Polonia să repatrieze osemintele lui Jozef Beck, mort la 5 iunie 1944, la Stăneşti, în România. Beck, ministru de Externe în perioada interbelică, era autorul unui interesant proiect - "Cea de-a treia Europă" - care încerca să creeze o zonă tampon între marile puteri, asociind Italia, Iugoslavia, Ungaria şi Polonia. Proiectul a eşuat, iar ce a urmat se cunoaşte. Repatrierea osemintelor lui Beck a avut loc în mai 1991. Mi-am adus aminte de acel episod, gândind, cu tristeţe, la soarta tragică a unor mari personalităţi ale istoriei europene, între care, acum, îl includ şi pe Lech Kaczynski.
Citește pe Antena3.ro
