O vară desfrânată şi greu apăsătoare

Petrecem o vara desfranata si greu apasatoare. Nici macar nesimtirea sau lenea nu te mai poate distanta de sictir. Cale a ferelii nu mai exista. Slinosenia puturoasa a netrebniciei lumesti da peste tine chiar si in cele mai ale dracului izolari. N-ai incotro. Trebuie sa suporti, singura respiratie care te mai descarca ramanand injuratura. Dar nici ea, injuratura, oricat ar fi de imbelsugata, nu poate face fata jetului puturos slobozit in public de harnicia cacanarilor fara leac.

Am crezut ca fotbalul, ala european si reclamant ca spectaculos prin gusa lui fudula, ne va propti atentia intr-o fereastra de placuta ademeneala. Dar, aiurea! Corvoada mai degraba obosita a cramponatilor europeni ne-a deranjat urat asteptarile. Ar trebui sa cheltuim prea multa migala pentru culesul reusitelor razlete pe care le-au mai comis adunatii din Polonia si Ucraina. Am mai stat pe la televizoare doar de dragul barfei de cafenea. Numai ca si in astfel de lancezeli, prietenii si vecinii nedefiniti riscau observatii alterate de toropeala. Injosul obosit al fotbalului de la Euro, folosit ca termen de comparatie pentru fotbalageala din administratia dragomirista, ne gratia mincinos. Astfel s-a infiripat pe alocuri parerea ca am avea si noi un fotbal apropiat de valoarea euro-greilor. Ca nationala noastra ar fi fost si ea capabila sa castige finala Euro 2012 si chiar mai mult decat atat. Ei bine, la astfel de ramarci, nici lenea nu te mai poate conserva in odihna lipsei de reactie. Si, chiar daca nu ai chef sa mai obosesti argumentele, injuri din nou. Ca stie lumea de ce o faci.

Injuri fotbalul si il abandonezi ca pe un pacat al frivolitatii. Dar evadarea din subiect este crunt pedepsita. Fiindca intorci capul de la fotbal si dai de politica. Politica in care cotonogeala este cu mult mai jegoasa. Iar la blaturile ordinare ale violatorilor puterii nu mai poti asista pasiv. Fiindca astia nu se sfasie doar intre ei. Ne calaresc si pe noi dupa cum vor muschii lor. Ne scot soarta la mezat ca pe o mare ieftineala. Pentru verosi, doar propriul huzur are pret. Si tocmai aici e problema. Fiindca se apropie vremea decontului popular. Si debarcarea nu poate fi privita ca o simpla predare de stafeta cata vreme sti cu cate lacomii ti-ai imbogatit cazierul. Cata vreme realizezi ca institutiile opresiunii de care te-ai slujit discretionar vor trece sub alta comanda. Iar perspectiva de a schimba palatele puterii pe niscaiva camarute cu mult mai racoroase creeaza cosmaruri inebunitoare. Cosmaruri care, la randul lor, genereaza in trezirea la realitate reactii turbate.

Nu vreau sa impovarez prezenta spunere cu nominalizari. Sunt nume proprii care au pretentia institutiei, care ar stimula si mai mult injuratura. Si nu vreau sa fac risipa de injuratura chiar daca, zilele trecute, Monica Macovei a practicat o afisare viscerala de mare gratie. Despre zbarciturile rautatii, antrenate in indelungi exercitari organice, va mai fi timp sa discutam. Dupa ce va trece aceasta vara desfranata si greu apasatoare.