O viata

(Discurs nerostit in Parlament) Justitia este chemata sa apere existenta si echilibrul societatii omenesti in ansamblul ei si nu o poate face fara sa apere componenta esentiala a acestui ansamblu, viata. Ea trebuie, pentru a inlatura un nefiresc decisiv din societate, sa aplice sanctiuni si sa distinga intre ele sau sa ierte in anumite situatii

(Discurs nerostit in Parlament)
Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"
(Nichifor Crainic)

Un om care a patruns in locuinta altuia a fost impuscat mortal.

Eveniment intens mediatizat in primul rand pentru spectaculozitatea sa. Victima a fost un hot sau a avut alte intentii? Cel care l-a impuscat si-a aparat proprietatea sau a actionat din alte motive? Ce declara autorul, martorii, rudele victimei? Ce conotatii juridice are fapta, a fost sau nu legitima aparare?

Prea multe intrebari, prea importante toate, prea spectaculoase, fiecare dintre ele, pentru ca sa uitam un adevar simplu. A fost o viata.

Poate singurul element cert al destinului fiecaruia dintre noi este sfarsitul. Oamenii mor de batranete, de boala, in calamitati naturale, in accidente. Pentru ca asa trebuie sa se intample. Este sfarsitul destinului fiecaruia.

Dar se mai moare si prin fapta altui om, si acest lucru este dincolo de firesc.

Ne-am obisnuit sa avem oameni in jurul nostru, sa traim in mijlocul oamenilor si aceasta obisnuinta ne-a facut sa uitam ca fiecare este la fel ca noi. Cu dorinte, cu vise, cu elanuri si incertitudini, cu bucurii de diverse feluri, cu tristeti marturisite sau nu. Ne dam seama de acestea numai cand oamenii dispar, desi cel mai normal ar fi sa o realizam tot timpul.

Aici nu mai poate fi vorba de bun sau rau (dupa ce criterii?), de instruit sau incult, de bogat sau sarac. Este vorba pur si simplu de o viata.

Exista ceva care poate sa justifice fapta unui om de a curma o viata?

Nu ma mira ca la aceasta problema simpla s-au dat raspunsurile cele mai complexe. Temeiuri religioase, filozofice, sociologice si chiar literare au motivat o multitudine de opinii.

Dar exista un domeniu in care raspunsul trebuie sa fie decisiv. Este cel al justitiei caci, este posibil, ca acesta sa fie esenta rolului sau: sa apere viata in toate formele sale de manifestare, incepand cu pur si simpla existenta a ei.

Justitia este chemata sa apere existenta si echilibrul societatii omenesti in ansamblul ei si nu o poate face fara sa apere componenta esentiala a acestui ansamblu, viata. Ea trebuie, pentru a inlatura un nefiresc decisiv din societate, sa aplice sanctiuni si sa distinga intre ele sau sa ierte in anumite situatii.

Recunosc faptul ca toate aceste randuri mi-au fost provocate de un titlu jurnalistic care considera ca recentul tragic eveniment ar fi primul caz de aplicare a legitimei aparari in Romania.

Nu este asa. Jurisprudenta penala din Romania contine pagini pretioase si solutii complexe cu privire la aceasta problema ce este nu numai a dreptului.

Un distins literat si politician, care nu este jurist, a surprins intr-o discutie televizata problema fundamentala a legitimei aparari, aceea a limitelor ei, dovedind astfel ca, inainte de a fi o problema juridica, ea este o problema profund umana.

In textele de lege, intelepciunea juridica a definit in formulari de conciziune tehnica notiunea de legitima aparare, dar a facut-o spre a deschide calea intrebarilor la care numai judecatorul poate raspunde.

Ce valori poti apara luand o alta viata? Cand poti face aceasta si in ce conditii ? Cand societatea poate absolvi si cand poti sa fii impacat cu tine insuti ?

Dincolo de spectaculozitatea faptelor si a anchetei penale ramane Judecatorul si nu ma sfiesc ca in aceasta situatie sa folosesc majuscula.

Caci, prin suma zecilor de intrebari, el trebuie sa raspunda la intrebarea fundamentala: daca exista ceva care poate sa justifice fapta unui om de a curma o viata?

In aceasta situatie poate sa fie cea mai complexa si dificila decizie. Dar este si cea mai complexa si dificila responsabilitate.

Lasand Judecatorului responsabilitatea si decizia finala, sa impartasim cu totii aceasta responsabilitate pentru orice viata. Caci, intr-o forma sau alta, ea este egala cu a noastra.