Oameni normali

Dupa ce-am publicat un volum de povestiri cu acest titlu, mai multi cititori m-au intrebat ce-am vrut sa spun prin el.

I-am dat cartii voit un nume ce amintea de altele - semnate de Cehov, Maupassant si Sadoveanu - , deoarece vad cum e discreditata, prin cultivarea exceptionalului, a excentricitatii si a comportamentului deviant, cea mai importanta cucerire a umanului: respectarea normelor sociale. Normalitatea vietii de zi cu zi nu-i, cum socotesc slujbasii subiectului senzational din mass-media si din industria filmelor-gunoi, totuna cu banalitatea. Normalitatea existentei trebuie considerata in relatie cu norma sociala, nu cu anormalitatea, cu sfidarea oricaror conventii ale traiului armonios.

In una din zilele trecute, intr-unul din troleibuzele bucurestene dotate cu televizor, o fatuca recita, cu vocea aceea sacadata, care maimutareste rostirea crainicului american, o tampenie. Cum ca nu stiu care actor si-a tatuat pe gat sau pe fund nu stiu ce imagine. Troleibuzul era plin de lume amarata, iar duduia o facea pe sprintena si pe inspirata, insirand ineptii pe bani publici. Nu mai zic ca televiziunile astea pe circuit inchis mimeaza, datorita vanitatilor redactionale si incepand chiar cu inscrisurile de pe ecran - "Jurnal on line" - , fervoarea emisiunilor de actualitati de la principalele canale tv cu vesti de tipul de toate pentru toti. Adica nimic pentru nimeni. Transportul in comun e un fapt de normalitate. Ca sa ne simtim bine in normalitatea fiintei noastre, trebuie sa fim lasati in pace, cand ne ducem la treburi cu troleibuzul, nu sa ne tropaie niste zgubilitici prin suflete. Viata ar deveni un chin daca toti cei care slujesc in institutiile publice ar tabari pe noi cu galagia unor astfel de facaturi "on line", cu suficienta repezita a reclamelor de detergenti si sulimanuri, cu cancanurile din lumea filmului, cu tot ce detestam zi de zi la celelalte televiziuni.

Cititorii care m-au intrebat ce inteleg eu prin oameni normali au tinut sa-mi aminteasca faptul ca suntem, totusi, atat de diferiti, incat e greu de stabilit granite intre normal si anormal. Or, asa zic si eu, ca trebuie sa fim lasati sa ne traim diferentele, nu sa fim uniformizati prin interventia tot timpul agresiva a unor administratori publici care inteleg si ne aduc din civilizatia tarilor prin care calatoresc numai ce-i mai prost.

Am notat, intr-un caiet din studentie, urmatoarea fraza dintr-un roman de-al lui Julien Green: Tot ce-i exagerat de interesant e mai bine sa li se intample altora. Prin "exagerat de interesant", Julien Green a numit excesivul, exagerarile de natura sa ne strice viata, nu sa ne-o faca mai buna. Daca numaram presiunile mentale zilnice din comert, de pe strada, din transportul public, din mediul profesiei, vom descoperi ca-s atat de multe, incat nu mai stim sa deosebim echilibrul de dezechilibru. Si ca traim rau, luandu-ne dupa ce ne zic unii si altii. O multime de unii si altii, a caror meserie de ultima ora e sa ni se vare nepoftiti in vietile noastre si sa ne faca anormali prin stergerea diferentelor.