Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Copii febrili, femei însărcinate, bătrâni operaţi pe inimă, taţi cu nou-născuţi în braţe, fugind din calea războiului şi a sărăciei, încearcă să intre în Europa, această Europă ce se consideră un model de democraţie şi de respectare a drepturilor omului.
Mii de migranţi din Siria şi Afganistan ajung aici pe mare, prin furtuni, ca în poveştile de acum câteva sute de ani, şi se opresc în gardurile de sârmă ghimpată, în gazele lacrimogene şi în zidurile ridicate de Europa, ca să se protejeze de ei.
De ce ne protejăm nu ştim nici noi. E cea mai gravă criză de gen după al doilea război mondial şi nimeni, politican european sau local, nu ştie cum să o gestioneze.
Plouă la graniţa Macedoniei, plouă zile în şir, iar copiii febrili, femeile însărcinate, bătrânii operaţi pe inimă, stau acolo şi ne privesc din spatele gardului de sârmă ghimpată. Tinerii migranţi încearcă să sară peste, dar sunt opriţi cu gazele lacrimogene de poliţişti.
Pentru că Macedonia ştie, din istoria sa recentă, ce înseamnă taberele de refugiaţi pe teritoriul său. Dreptate au şi unii şi alţii. Rămâne însă întrebarea: ce facem noi pentru ei, pentru refugiaţi, ce facem noi pentru noi, pentru că această criză va dura, iar deocamdată nu există nicio soluţie. Nu doar că va dura, dar se accentuează.
Doar în iulie în Grecia au venit pe mare 50.000 de migranţi şi nimeni nu ştie ce va urma, pentru că oamenii ăştia nu sunt refugiaţi politici. Ei fug din calea sărăciei şi a războiului, ambele greu de oprit.
Citește pe Antena3.ro
