Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stilul pe care în foloseşte Karin Slaughter în thrillerul ei „Obsesia” este potrivit acţiunii pe care o prezintă, fără însă a avea acea strălucire care l-ar face memorabil. Autoarea istoriseşte corect, conştiincios, la obiect, dar nu şi tulburător.
Este exactă în descrieri de locuri, în creionarea personajelor, în prezentarea modului în care ele se îmbracă şi a felului în care vorbesc, în descifrarea relaţiilor dintre ele. Scriitura ei nu apelează la fraze meşteşugite şi nici la cuvinte cu un înţeles mai profund. Cartea Karinei Slaughter se parcurge ca şi cum ai derula casete cu înregistrări ale unor camere video de supraveghere. Devine important numai ce intră în raza lor de interes: viaţa într-un campus universitar, din unele baruri şi cafenele, din rezerve de spital, de pe stradă, din case umile, din altele care etalează opulenţă, din centrul unui oraş de provincie sau de la periferia lui. Spaţiile de unde nu se pot lua imagini pur şi simplu nu există, nici nu le bănuieşti existenţa, de parcă scriitoarea s-a rezumat să studieze doar un eşantion din omenire.
Karin Slaughter este o maestră în acumularea detaliilor, cu o răbdare tipic feminină. E aidoma unui colecţionar indecis în selectarea exponatelor, neştiind, în primul moment, care sunt valoroase şi care nu. La început, toate aceste amănunte nu par să se adune într-un ansamblu coerent. E o anumită dezordine în dispunerea lor. De-abia spre sfârşitul romanului ele capătă un sens şi se explică de ce au fost consemnate.
Timp de câteva zile, un colegiu din Heartsdale, Georgia, se confruntă cu momente de derută totală. Mai multe morţi suspecte pun pe jar comunitatea de aici. Sinucideri? Crime? Accidente? Câte întrebări, tot atâtea răspunsuri.
Comandantul Jeffrey Tolliver şi echipa sa de poliţişti pornesc cercetări care conduc în mai multe direcţii. Îi ajută medicul legist Sara Linton şi o fostă poliţistă, Lena Adams. Desigur, se implică şi cadre didactice şi părinţi. Dar relaţiile dintre ei nu sunt întotdeauna cordiale şi, din această cauză, investigaţia trenează, devine complicată, se abate de la cursul firesc. Fiecare personaj poartă poveri care le tulbură hotărârile, îi fac să şovăie, îi îndrumă pe piste greşite şi, de aceea, acţionează greşit. Unele familii pe care le-ai crede onorabile au, de fapt, un comportament la limita legii.
Jeffrey a divorţat de Sara, dar e cuprins de remuşcări şi doreşte să revină la ea. Lena a suferit o traumă şi mai gravă: a fost răpită, ţintuită în cuie pe o podea şi violată. Şeful pazei din campus este depozitarul unor taine murdare – comercializează stupefiante, îi aprovizionează cu marijuana, LSD şi alte halucinogene pe cei pe care ar trebui să-i ferească de flagelul lor. Unii dintre profesori, dornici de faimă şi de înavuţire, nu ezită să-şi însuşească munca altor colegi.
Dar scenele cele mai înfricoşătoare se petrec în campus şi sunt datorate unor tineri scăpaţi de sub orice control. Obsesiile lor sunt legate de consumarea drogurilor, de alcool, de sex, de petreceri care se transformă în orgii. Îşi fac piercinguri în cele mai neaşteptate zone ale corpului, au pe piept tatuaje cu svastici şi imagini ale lui Hitler, scriu pe clădiri mesaje rasiste, îşi dispreţuiesc dascălii şi îi insultă. Iar într-o ambianţă unde studenţii nu sunt cu minţile acasă, e firesc să se ajungă şi la violenţă, cu urmări tragice, victimele fiind, ca de obicei, inocenţi vulnerabili.
Citește pe Antena3.ro
După ce citeşte cartea aceasta, un tânăr de la noi se poate întreba dacă mai merită sau nu să se zbată ca să studieze în State. Din fericire, chiar dacă nu totul e ficţiune, lucrurile nu stau chiar ca în „Obsesia” Karinei Slaughter...
