Oglinda ciobită

E criză. Economia adună noi boli, ce se adaugă celor vechi. În topul acestor boli, noi sau vechi, de care populaţia se teme, inflaţia n-a fost încă detronată de pe primul loc. Deşi în 2009, în plină criză, creşterea inflaţiei e tot mai înceată.

Ce întreţine teama dominată de inflaţie? Oamenii ascultă ameninţările cu noi scumpiri, rostite de voci interesate, şi chiar dacă nu se mai sperie, ca altădată, o îngrijorare tot îi  cuprinde. Iar asigurările primite, că inflaţia nu mai are putere, nu-i încălzesc prea tare. Aşa că ei se tem de inflaţie. Se tem şi de şomaj, se mai tem de rata negativă de creştere economică, dar se tem întâi şi întâi de creşterea preţurilor. Pentru că preţurile, atunci când cresc, lovesc întreaga populaţie. Pe când şomajul, tăierile de salarii sau de prime, chiar scăderea cheltuielilor bugetare lovesc doar anumite sfere ale populaţiei.

Numai că o astfel de percepţie e  deformată de o oglindă ciobită. Fiindcă, în cele din urmă, şi şomajul, şi veniturile depind de creşterea economică. Dacă populaţia s-ar fi obişnuit să privească într-o oglindă validă, în stare să reflecte întregul adevăr, ar vedea că dinamica PIB-ului ar trebui s-o intereseze în cel mai înalt grad. Pentru că tocmai PIB-ul  mai mic în 2009 faţă de 2008 induce restrângeri pe linie, începând cu veniturile.

Mai e însă un aspect, poate cel mai important: ce fel de indicatori comparăm. Desigur, plecând de la cifre. Şi subliniindu-le pe cele de anul  trecut, când România a atins niveluri de creştere în jur de 9% în primele trei trimestre. Urmate de o scădere la 2,9% în trimestrul al patrulea. Dar şi cifrele din anii anteriori, începând din 2003-2004, când ritmurile de creştere au fost tot mari, sunt demne de atenţie.

Ce ne spun aceste cifre? Desigur, că economia românească a atins un grad înalt de dinamism. Dacă privim însă dincolo de aparenţe, în realitate, vom vedea că forţarea creşterii peste limite, într-o economie restructurată  numai parţial, a fost un cuţit cu două tăişuri. Creşterea economică a impulsionat consumul. Dar efortul a fost mult prea mare, motoarele s-au supraîncălzit (îndeosebi cel al contului extern) şi, când ne-am trezit cu criza peste noi, au cedat repede.

Acum, tot criza ne obligă să achităm nota de plată. Iar suma, dictată de un deficit substanţial al bugetului consolidat şi de o reducere dramatică a deficitului extern, e usturătoare. Mai ales că se adaugă aici şomajul în creştere şi veniturile în scădere. Ce putem face? Soluţia nu poate să vină decât dintr-o altă relaţie producţie - consum - proprietate.
Şi dintr-o altă ecuaţie economică, în care venitul să fie legat de competiţia muncii.

Dar cele mai mari dureri de cap ni le provoacă, astăzi, două întrebări grele:
1) de aici înainte, dacă vom avea parte de noi şocuri, în eventualitatea că turbulenţele externe ar continua, ce soluţii avem pentru ca ele să aibă  asupra economiei noastre doar efecte de scurtă durată şi de mică intensitate?
2) cât de mult ar mai putea scădea veniturile bugetare fără să producă o puternică deteriorare a vieţii economice şi sociale?

Sunt întrebări ce ne amintesc de Scilla şi Caribda, două personaje din le­gendele greceşti. în legende însă, victoriile erau întotdeauna posibile atunci când binele trebuia să învingă. Mitologia greacă nu face excepţie. Caribda înghiţea apa din mare cu corăbii cu tot. Scilla asmuţea asupra marinarilor câini sălbatici. Totuşi, Ulise şi-a "tăiat" drum prin strâmtoarea Messina, păzită de înfricoşătoarele făpturi, trecând biruitor mai departe. În viaţă însă, mai ales în viaţa economică, lucrurile sunt mai complicate. Pariul pentru 2009 priveşte economia românească nevoită acum să treacă prin "strâmtoarea" păzită, pe de o parte, de pericolul adâncirii recesiunii, iar, pe de altă parte, de ameninţarea creşterii în continuare a deficitului bugetar.