x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Omar Hayssam a fost manipulat

Omar Hayssam a fost manipulat

de Ion Cristoiu    |    27 Oct 2009   •   00:00

Oricât ar părea de ciudat, lovitura electorală a fost primită de PSD-ul lui Mircea Geoană.



După publicarea stenogramei de Gardianul, s-a făcut mare caz, în presa coaliţiei politico-mediatice anti-Băsescu, de afirmaţiile lui Omar Hayssam potrivit cărora, la una dintre cele trei întâlniri de la Cotroceni, de la 29 martie, 1 şi 3 aprilie 2005, preşedintele i-ar fi spus: "Îţi iei copiii şi du-te în America! Eu sunt preşedintele României şi ai toate garanţiile!". Adversarii lui Traian Băsescu s-au grăbit să înfăţişeze această afirmaţie drept o dovadă zdrobitoare a faptului că Omar Hayssam a plecat din ţară, peste câteva luni de la discuţia cu Constantin Degeratu - teroristul numărul unu al patriei, cu acceptul lui Traian Băsescu.

Pentru un jurnalist obiectiv, interesat în descoperirea adevărului, şi nu în campania electorală, spusele lui Omar Hayssam n-au nici o relevanţă:

1) Omar Hayssam face dezvăluiri despre afacerea cu ziariştii răpiţi în primele declaraţii de la Parchet. Tot ce a spus de atunci, fie în scrisori adresate opiniei publice, fie în intervenţii tv sunt simple aiureli. Anul trecut, dacă nu mă înşel, Omar Hayssam a intervenit în direct la Sinteza Zilei de pe Antena 3, prin telefon, din Siria, unde se ascunde, prevenindu-ne că va face dezvăluiri senzaţionale. Nu numai că n-a făcut nici o dezvăluire, dar, la întrebările mele precise, a bătut câmpii cu graţie. Ulterior, m-a contactat telefonic, propunându-mi să merg în Siria, ca să-i iau un interviu. M-am eschivat de la a-i da un răspuns precis. Şi nu pentru că mă temeam de Traian Băsescu sau de SRI, ci pentru simplul motiv că n-am nici o încredere în el ca sursă. Aşa cum n-am nici o încredere în mărturiile ziariştilor răpiţi. Pentru că toţi, puşi în faţa unor întrebări precise, bazate pe documente, îmbrăţişează varianta lui Traian Băsescu.

Spusele lui Hayssam din stenogramă nu se pot constitui într-o probă nu pentru că - aşa cum susţinea Traian Băsescu în prima zi de campanie - aparţin unui infractor, ci pentru că - după opinia mea - teroristul numărul unu al patriei nu ştie mai multe decât a spus la primele interogatorii de la Parchet. Lucru normal dacă ne gândim că diversiunea a fost pusă la cale fără ca Omar Hayssam să-şi dea seama că e manipulat prin abila exploatare a nătângiei sale. Îndrăznesc să spun că şi în cazul plecării din ţară, Omar Hayssam continuă să creadă că s-a descurcat el, când, în realitate, i s-a înlesnit fuga fără ca el să-şi dea seama că e manipulat.

2) Chiar dacă Omar Hayssam din stenogramă ar spune adevărul, cele afirmate de Traian Băsescu la una dintre cele trei întâlniri nu se pot constitui într-o dovadă că preşedintele era în cârdăşie cu Omar Hayssam. Nu numai pentru că - aşa cum scriam mai sus - teroristul numărul unu al patriei a fost manipulat fără să-şi dea seama, dar şi pentru că Traian Băsescu ar putea răspunde că, pentru a-i salva pe ziarişti, era în stare să-i făgăduiască orice lui Omar Hayssam.

Din perspectiva aflării adevărului despre răpirea ziariştilor şi plecarea lui Omar Hayssam, documentul publicat de Gardianul (căruia nu-i contest valoarea de lovitură de presă) nu aduce nimic nou.

Publicat la începutul campaniei electorale, pe fondul trăncănelilor iresponsabile ale lui Marian Vanghelie despre accesul său la arhiva lui Doi şi un sfert, documentul a fost socotit de mulţi ca o lovitură dată lui Traian Băsescu.

Şi în acest caz, ne aflăm în faţa unei confuzii între dorinţă şi realitate.

Pentru că:

1) Discuţia dintre Constantin Degeratu şi Omar Hayssam, recunoscută de fostul consilier prezidenţial, nu poate fi folosită ca un act de acuzare a lui Traian Băsescu, aşa cum au încercat televiziunile mogulilor, pentru că, vezi Doamne!, consilierul prezidenţial a stat de vorbă cu un terorist. Era normal ca, la solicitarea arestatului preventiv Omar Hayssam că are de făcut dezvăluiri importante în chestiuni de siguranţă naţională, preşedintele să trimită un consilier pentru a vedea despre ce-i vorba. Ar fi fost anormal dacă n-ar fi făcut-o. Singurul lucru ce i se poate reproşa lui Traian Băsescu e doar faptul că n-a făcut publică până acum această discuţie.

2) Şi dacă în această perioadă s-ar da publicităţii documente zdrobitoare dovedind că răpirea ziariştilor a fost o diversiune pusă la cale de la Cotroceni, ele n-ar avea nici un impact electoral.

Nu numai pentru că, apărute abia acum, în campanie, ele ar fi văzute de români ca aparţinând bătăliei electorale, dar şi pentru că, după fuga lui Hayssam, sentimentul că e ceva în neregulă cu momentul martie-aprilie 2005 s-a încetăţenit puternic. Oricât ar părea de ciudat, lovitura electorală a fost primită de PSD-ul lui Mircea Geoană. Identificat ca fiind scos din arhiva lui Doi şi un sfert de Marian Vanghelie sub ministeriatul lui Dan Nica, documentul îi poate servi lui Traian Băsescu în campania de acuzare a PSD că, profitând de accesul la guvernare, a încălcat grav legea. Din nenorocire, liderii PSD, inclusiv Dan Nica, în loc să de delimiteze rapid de teza, tot mai adâncită în conştiinţa opiniei publice de la noi, că sub guvernarea PSD s-a umblat la arhiva unui serviciu secret, o confirmă prin tăcere.

Să fie atât de puternic Marian Vanghelie în PSD, încât nimeni să n-aibă curajul de a-l opri din trăncănit?!

×
Subiecte în articol: editorial