x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Omletă pentru Boc

Omletă pentru Boc

de Dan Constantin    |    18 Iul 2009   •   00:00

Aşadar, premierului Boc i-a fost servită o omletă la Timişoara. Bătutul cu ouă al oamenilor politici are un impact puternic de imagine. Dacă proiectilele sunt şi clocite, înseamnă că dispreţul artileriştilor este cu atât mai mare. Aplicând situaţiei proverbul "cine fură azi un ou mâine poate lua un bou", premierul Boc, ţintit cu gălbenuşul, poate să se gândească la pasul următor: ma­nifestarea admiraţiei şi simpatiei cetăţenilor şi sub forme mai contondente. Jandarmii şi sepe­piştii analizează atent conţinutul omletei destinate premierului. Vor să ştie duritatea cojii de calcar, dacă proiectilele erau de la găini bio sau din cele însemnate cu "3", adică hrănite cu premixuri modificate genetic.

Informaţii preţioase pentru anchetatori pot fi obţinute de la Berceanu, tatăl autostrăzilor înţepenite la kilometrul zero. El, inginerul de aerospaţiale cu brevet de zbor, aflat alături de premier şi ţintă mai expusă, a apreciat traiectoria mesajului scos de la curul găinii şi poate să discearnă dacă a fost o şpagă, o aroganţă sau un semn de prietenie.

Cât o fi dl Boc de ardelean cred că s-a prins că trasorul aviar nu miroase a bine. Lumea este nu doar nemulţumită. Clocoteşte. Criza îi transformă pe români pe zi ce trece, nu într-o masă de manevră care poate fi dirijată pe linia bucuriei, ci într-un bloc exploziv.
Salarii neplătite la timp, falimente în lanţ, concedieri, restrângeri de bugete, neacordarea drepturilor câştigate, nesi­guranţă. Pentru a potoli găurile uriaşe din buget statul se împrumută în draci. 20 de miliarde de euro de la FMI şi UE plus, până acum, alte 11 miliarde din piaţa internă.

Pe acest fond de derapaj economic de austeritate şi recesiune declarate, figuri proeminente ale clasei politice aruncă banii pu­blici pe fereastră, într-un dispreţ suveran faţă de cetăţeanul care strânge din dinţi şi umblă la buzunar ca să-şi plătească dările către stat.

Când văd dezmăţul şi frauda financiară dovedite de la Ministerul Tineretului ce reacţie pot avea oamenii? Monica Ridzi a fost scoasă cu forţa din Guvern; o caută acum procurorii pentru bilanţurile fictive ale parangheliilor de la malul mării.

Nici Udrea Elena nu este prea departe. Sau am putea spune că ea a mers şi mai departe. A cheltuit la un prim calcul 2 milioane de euro pentru acţiuni de promovare turistică asigurându-şi prezenţa mediatică proporţional cu banii publici angajaţi. Dezvăluirile din Jurnalul Naţional vor continua şi se anunţă surprize mari. Adevărul nu poate fi vopsit în portocaliu, "sindromul Ridzi" bântuie şi pe la Turism.

Premierul Boc, care n-a văzut oul care i-a trecut pe la ureche, a trebuit să răspundă public la prima întrebare legată de finanţările decoltate de la Turism. A dat într-o bâlbâială penibilă simţind că vine ceva nasol, nasol peste Guvernul condus de Băsescu Traian.
Şi prăbuşirea fugarei Ridzi a început tot cu o întrebare.

×
Subiecte în articol: editorial