Omul care nu arunca nimic

In chimie, daca avem un acid, trebuie sa avem si o baza. In afara chimiei, daca un om se leapada de lucruri fara sa sufere, undeva, nu conteaza in ce parte a lumii exista un altul care sufera pentru fiecare lucru si nu arunca nimic.

Nu stiu daca toti acizii au in chip necesar si o baza. Dar cunosc de aproape o persoana, care nu numai ca nu arunca nici unul din obiectele ce i-au fost de trebuinta si si-au trait traiul, insa si strange, cu o patima de iluminat, caruia i s-a revelat secretul din urma al omenirii, tot ce duc la lada de gunoi altii. Pana si o punga de plastic rupta la gura, daca mai are fundul intreg, el o ia, o spala, o netezeste, chibzuieste, intorcand-o de mai multe ori pe toate partile, ii carpeste partea ce lipseste cu banda adeziva si o oranduieste, impaturita frumos, in rafturile pentru pungi de plastic recuperate ale unui dulap, recuperat si el din holul blocului. Un dulap scalciat, abandonat de buna seama de un ins nascut la jumatatea distantei dintre oamenii care se detaseaza complet de obiecte si cei care nu arunca nimic. Cine stie, poate dulapul, asa terminat cum e el, ii mai face cuiva trebuinta! Poate cineva, cu mai multa imaginatie decat proprietarul care nu-l mai poate folosi, se pricepe sa faca din niste scanduri pline de cari si din cateva placaje umflate de igrasie ceva dragut si util: o cutie de pantofi, un sifonier Bidermayer, un suport pentru borcanele din camara, un yaht, o masuta pentru televizor, o biserica maramureseana din lemn…

Omul care nu arunca nimic poate fi recunoscut dupa faptul ca are in permanenta cu el un ciocan si un cleste. Chiar si cand iese in oras, cu nevasta, la film. Un ciocan fisurat, dar inca bun, daca e dus la un sudor, si un cleste avand o falca mai scurta, ca un rac ramas fara un cleste. Scule inca folositoare, azvarlite la gunoi de un om fara dragoste de lucruri. Omul care nu arunca nimic nu-si cara clestele si ciocanul in buzunare, ci intr-o geanta din piele veritabila, luata din talcioc de la un fraier, care nu si-a dat seama ca dintr-o geanta, careia ii mai lipseau doar cataramele ca sa nu-ti pese ca n-are maner, poti croi oricand o pereche de papuci de casa. Oamenii care nu arunca nimic se inmultesc, deoarece se inmultesc si oamenii care cumpara in nestire orice, doar ca sa aiba ce arunca. Balcoanele blocurilor gem de lucruri care ar trebui aruncate, dar care mai pot fi inca folosite.

Ca de altfel si societatea romaneasca. Cateva milioane de analfabeti si de necalificati sunt numai buni de aruncat, dar si inca de folosit. Cu lucrurile te mai descurci. Dintr-un dulap batranicios si descleiat, cu un ciocan fisurat si un cleste bont scoti intotdeauna ceva. Fie si o gramada de lemne de foc. Dar din cateva milioane de pensionari neputinciosi, care au construit un socialism multilateral dezvoltat, numai bun de aruncat la lada de gunoi a istoriei, ce mai scoti?

Eu insumi sunt in situatia de a ma pensiona. Dar mai pot fi folosit. N-o sa scoata nimeni din mine un romancier de talie mondiala, dar niste lemne de foc interior pentru cateva ierni de tranzitie parca tot se mai pot alege.