Omul care plânge degeaba

"Primul plâns ştiut a fost în momentul înlocuirii lui Stolojan. Celebrul «dragă Stolo». Băsescu plângea atunci, pentru că prietenul lui era bolnav şi avea nevoie de o lungă perioadă de odihnă. A doua zi ne-a spus că, de fapt, Stolo nu e bolnav, el se retrage, pentru că îl şantajez eu. În timpul ăsta, Stolojan însuşi o ţinea sus şi tare pe a lui: nu e şantajat de nimeni, e bolnav şi atât. Din fericire, tratamentul a fost rapid şi, după doar două luni, fostul premier devenea consilier prezidenţial. Nici până în ziua de astăzi nu am aflat de ce a plâns atunci Băsescu"

Iată încă un motiv să ne convingem, dacă mai era nevoie, că România diferă de restul lumii din toate punctele de vedere. E lucru decis că, în mai toate ţările, guvernanţii guvernează şi cetăţenii sunt cei care uneori plâng. La noi e altfel.

Da, sigur, mă gândesc la Traian Băsescu. Da, şi eu am apucat să văd, zilele trecute, momentul lui poetic. Şi, după ce mi-a trecut stupoarea, am realizat că există un fel de model al plângerii prezidenţiale. Un pattern, cum ar spune englezii. Băsescu nu numai că plânge des, dar întotdeauna plânge fără motiv, deşi are un obiectiv.

Nu l-am văzut până acum plângând de mila cuiva. Când pensionarii i-au ieşit în cale să-i spună cât de săraci sunt, s-a răţoit la ei: "V-am mai dat doi la sută!". Când oameni amărâţi de ici şi de colo i-au spus că le tulbură sărbătorile cu prezenţa lui stridentă, le-a zis că sunt plătiţi de moguli. Băsescu se emoţionează de el însuşi şi, întotdeauna, din raţiuni electorale.

Primul plâns ştiut a fost în momentul înlocuirii lui Stolojan. Celebrul "dragă Stolo". Băsescu plângea atunci, pentru că prietenul lui era bolnav şi avea nevoie de o lungă perioadă de odihnă. A doua zi ne-a spus că, de fapt, Stolo nu e bolnav, el se retrage, pentru că îl şantajez eu. În timpul ăsta, Stolojan însuşi o ţinea sus şi tare pe a lui: nu e şantajat de nimeni, e bolnav şi atât. Din fericire, tratamentul a fost rapid şi, după doar două luni, fostul premier devenea consilier prezidenţial. Nici până în ziua de astăzi nu am aflat de ce a plâns atunci Băsescu.

Preşedintele s-a mai emoţionat la invocarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, când a vorbit despre fregatele botezate cu numele lor. Care să fi fost motivul? Şi-a adus aminte de relaţiile lui tensionate cu Casa Regală şi de faptul că nu este niciodată printre invitaţii lor? Şi-a amintit poate că nu mai avem flota comercială? S-o fi gândit cum "să le dispară" şi pe fregate?

Acelaşi şef de stat a plâns în timpul unui interviu acordat postului public de radio, când a invocat ordinul dat odinioară de Antonescu oştirii: "Va ordon, treceţi Prutul!". Care să fi fost motivul? Visează oare noaptea să atace Uniunea Sovietică? Ea nu mai e acolo. Acolo e Republica Moldova, statul cu care a distrus orice comunicare după un schimb de sticle de vin cu Voronin - cel pe care l-a ajutat să ajungă acolo preşedinte.

Preşedintele României a mai plâns când a inaugurat la Beijing pavilionul României, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Şi atunci motivul emoţiei a rămas necunoscut. I-a venit în minte starea jalnică a sportului românesc în general, federaţiile falimentare? O fi avut o viziune de viitor despre ministeriatul de profil al doamnei Ridzi?

Traian Băsescu a plâns şi săptămâna trecută, când a recitat un poem scris acum vreo treizeci de ani despre mormântul mamei sale care, slavă Domnului, e în viaţă şi azi. Nu vreau să insist asupra subiectului, cred că fiecare dintre telespectatori şi-a făcut o părere. Oricum, nu cred că s-a mai dus cineva vreodată la o emisiune de umor ca să citească elegii şi să izbucnească în plâns. Ar fi însă jenant ca Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din 2009, să o transforme pe propria sa mamă în "Stolojanul" alegerilor din 2004.