Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'Occidentul nu mai poate predica acum catre tarile din Europa de Est privatizari pe linie tinand cont de ceea ce s-a intamplat cu bancile si companiile sale. Vestul nu mai are nici o autoritate morala sa ceara privatizare avand in vedere ca a facut invers in tarile sale, adica a nationalizat. In mod normal, nimeni din Europa de Est n-ar trebui sa-l mai asculte.' Aceste cuvinte nu apartin vreunui marxist ratacit de prin Europa de Est si nici vreunui politician nationalist demodat din aceasta regiune, ci dnei Joan Hoey, senior analyst la Economist Intelligence Unit, divizia de cercetare a marelui grup The Economist, care editeaza renumita revista cu acelasi nume. Aprecierea a fost rostita chiar la 'Conferinta The Economist' de la Bucuresti.
Cu aceste cuvinte la spate, indraznesc, ca unul din veteranii analizelor asupra economiei din Romania, sa ma adresez dlui Mihai Razvan Ungureanu, investit de curand in functia de prim-ministru, cu rugamintea de a nu mai pleca urechea la cererile reprezentantilor FMI, Bancii Mondiale si Comisiei Europene, trecand la sistarea pur si simplu a privatizarilor. Romania nu mai are ce privatiza. Ce a avut de privatizat a privatizat deja. Chiar mai mult decat trebuia. In administrare privata pot si chiar trebuie sa fie structurile industriale si comerciale. Dar, in nici un caz, exploatarea resurselor naturale, serviciile publice, in frunte cu distributiile de energie, si bancile. Acestea sunt monopoluri! Si monopolurile private sunt mai antiproductive si mai daunatoare economiei decat monopolurile de stat, in cazul carora mai pot interveni reglaje economico-politico-sociale publice.
La presiuni externe inimaginabile, privatizarea s-a intins dincolo de normalul dezirabil, traducand pierderea deciziei romanesti in domenii strategice precum exploatarea resurselor petroliere, distributia de carburanti, distributia de gaze naturale, distributia de energie electrica, sistemul bancar. Criza a scos in evidenta consecintele dramatice ale acestor pierderi. Tot mai desele pene de curent electric si explozii in reteaua de gaze demonstreaza, din pacate in mod tragic, nu numai desertaciunea promisiunilor investitionale in modernizari facute cu ocazia privatizarilor, dar si, mai larg, vulnerabilitatea detinerii private a infrastructurilor critice, derivand direct din urmarirea profitului chiar si cu pretul ignorarii sigurantei in exploatare.
Nu trebuie sa se mearga si mai departe pe calea guvernelor Nastase, care a externalizat exploatarea petrolului si distributiile de energie, si respectiv Tariceanu, care a lichidat ultima reduta romaneasca din sistemul bancar si a vandut si hidrocarburile din perimetrele inca nealocate Romaniei la acea data din Marea Neagra. Asa cum arata nu de mult presedintele Basescu, intre reprezentarea proprietatii publice si cea a proprietatii private s-a realizat o anumita proportie rezonabila si dezvoltarea administrarii private revine de acum incolo managementului privat al proprietatii publice. Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica Distributie, filiera minerit/termocentrale, reteaua feroviara n-au ce cauta la straini. Trebuie sa ramana la dispozitia strategica a deciziei nationale!
Ca nu presupusa eficientizare a economiei constituie obiectivul real urmarit de FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana prin presiunile incalificabile de privatizare a ceea ce a mai ramas in mana statului roman este demonstrat de faptul ca presiunile vizeaza nu cumva piesele ce inregistreaza pierderi, ci numai si numai cele care sunt deja rentabile si in administrarea statului (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica Distributie, Romgaz), spre a le trece sub controlul capitalului strain, ale carui interese le promoveaza fara perdea! De altfel, ce sa mai vorbim de momentul ales pentru asemenea presiuni: in plina criza, cand se poate intelege de la sine ca nu trebuie vandut nimic din casa, caci vanzarea se face pe nimic!
