Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aparuse in vremea lui Cuza pe lume. Dar nici vorba sa fie batrana, caci o scoala are varsta elevilor sai, care sunt intotdeauna copii. Scoala mea, fiindca despre ea vreau sa vorbesc, se simtea destul de bine, chiar daca existasera, dupa 1990, cativa ani in care se cam imputinasera elevii, caci se imputinase si tineretea oamenilor din satul meu.
Mai apoi au inceput sa se imputineze oamenii insisi. Tocmai d-asta se incapatina scoala sa ramana in viata. Murisera aproape toate pe acolo, ceapeul, dispensarul, posta. Dorinta scolii, aceeasi cu dorinta mea, era ca locul sa-si pastreze totusi sufletul viu. Poate ca sufletul locului era chiar ea. In ce ma priveste, aveam, trebuie sa recunosc, niste interese meschine! Ma gandeam ca, nedisparand scoala, n-o sa dispara nici copilaria mea, a carei umbra o vedeam umbland zilnic cu ghiozdanul in spate si asezandu-se intr-o banca de la fereastra, atenta la cifrele insirate cu creta pe tabla, astfel incat sa nu faca de rusine mai tarziu umbra in care mi s-au transformat parintii. N-a facut-o. Dar ce folos! Scoala, prin viata careia trecusera doua razboaie mondiale fara s-o clinteasca in dorinta ei de a ramane dreapta si vie in fata timpului, s-a vazuta imbrancita dintr-odata in moarte.
Da, oameni buni, da, dragii mei, Basescu si ai lui au condamnat la moarte tot ce aveam eu mai drag pe lumea aceasta, scoala care m-a crescut . M-au lasat orfan de ea, ticalosii!
Se implinesc chiar in toamna aceasta doi ani de cand pe locul scolii mele sta o cladire pustie, tot mai darapanata si mai goala de ecoul pasilor celor ce i-au trecut, timp de un veac si jumatate, pragul, devenind oameni in toata firea, din copii. Scoala tinea in viata copilaria fiecaruia dintre noi. Asa a fost ani de zile posibila minunea ca vremea copilariei mele sa fie contemporana cu vremea copilariei tatalui meu, si chiar cu cea a tatalui tatalui meu. Cum sa nu-ti vina sa urli? Ucigasii scolii mele, caci despre o crima este vorba, au facut de petrecanie locului in care trecutul se intalnea cu viitorul, amandoua la fel de vii. N-o sa-i pot ierta niciodata pentru asta. Cat si pentru faptul ca au lasat fara suflet satul in care m-am nascut. Scoala era ultima speranta. Urmare a intoarcerii tineretii oamenilor , incepusera sa se intoarca si copiii.
Tocmai atunci i-au dat scolii din satul meu la cap. Eu cred ca nu este moarta chiar de tot, ca-n ziua in care vor muri politic asasinii ei, ea se va intoarce la viata, odata cu minunea ce mi-a luminat, pana incoace, tarziu, copilaria.
