Orice ar fi

Cine ar fi crezut ca a doua zi dupa baricada de la Inter si masacrul comis in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 de catre militarii care au indeplinit ordinul lui Ceausescu, regimul de dictatura comunista se va prabusi? Nimeni. fii totusi asa a fost. Noi la baricada ne hotarasem "rezistam, orice ar fi". Dar, "Orice ar fi" este si titlul unei nuvele a lui Alexandr Soljenitin care sugereaza ca exista mai multe continuitati decat diferente la trecerea de la sistemul sovietic la sistemul actual. El spune ca in ciuda unei colosale incompetente si a coruptiei sefii isi vor asigura drumul lor, orice ar fi.

Revolutia Romana e doar un moment foarte scurt, insa unul fara indoiala decisiv in lunga istorie a destinului revolutionar, liberal si violent al Romaniei. Dar sa nu uitam ca si destinul Occidentului a fost la fel: revolutionar, liberal si violent. Diferenta e in perceptie. Ne doare ca Romania lui Ceausescu exista pe scena lumii intr-o masura mai mare decat cea de astazi. Culminatia insa a fost Revolutia Romana. Din pacate, modul romanilor de a constientiza propria istorie ? adica "utilajul lor mental" ? a dus foarte repede la alungarea de pe soclu si desconsiderarea Revolutiei care a fost cu adevarat a lor. Romanii isi doresc foarte tare ca tara lor sa conteze pe scena lumii, dar pentru ca acest lucru nu se produce, ba dimpotriva, ei renunta prea usor la a mai crede ca ar fi posibil.

Celor din guvernarea portocalie de astazi, care autoproclamandu-se dreapta dura lovesc salariatii cu asa-zise scopuri de reforma, le citez argumentele aduse de presedintele Curtii Supreme de Justitie din SUA, Charles Evans Hughes, intr-un celebru proces din 1937 privind constitutionalitatea legii de instituire a salariului minim: "Exploatarea clasei de muncitori care se afla intr-o pozitie de inegalitate fata de puterea de a negocia si astfel sunt relativ fara aparare impotriva refuzului de a li se oferi un salariu pentru asigurarea traiului nu este daunatoare doar pentru sanatatea si bunastarea lor, ci arunca o povara pe umerii comunitatii. Ceea ce muncitorii pierd la salariu, ceilalti platitori de taxe sunt chemati sa plateasca. Comunitatea nu poate fi obligata sa asigure ceea ce in realitate este o subventie pentru angajatori inconstienti." In cazul Romaniei de azi, evident ca "angajatorul inconstient" este guvernul care, mai brutal chiar si decat angajatorii americani de acum 75 de ani, impun tuturor romanilor o taxa de inconstienta. Un singur exemplu intre multe altele: ridicarea TVA la 24%.

Solicitarea si apoi impunerea de masuri de austeritate tot mai severe, fara o politica de echilibrare prin crestere economica, au daramat de doua ori increderea romanilor: in politica si in economie. Au daramat insa si ceea ce mai ramasese din visul de libertate deplina trait datorit Revolutiei. Prelungirea crizei si a suferintei din saracie sunt ? cred eu ? mai putin rele decat refacerea unui sistem autoritar ce goleste treptat democratia de continutul ei, adica de libertati si drepturi. Pentru ca asa cum spunea Aldous Huxley in eseul "fitiinta, puterea, libertatea": "Nu a existat niciodata o epoca in care un exces de putere sa nu-i corupa pe posesorii ei. Tentatia lor spre tiranie este practic irezistibila".

Am vazut zilele trecute noua montare a cutremuratoarei piese de teatru "Vizita batranei doamne" a marelui Friedrich Dürrenmatt. Intoarsa putred de bogata in orasul in care a trait si care i-a zdrobit tineretea, "doamna" vine sa-si potoleasca o nebuna sete de razbunare impotriva celui care atunci a respins-o si umilit-o. fii arunca pe absolut toti cetatenii orasului intr-o lasitate fara limite, ei hotarand ca vinovatul din tinerete trebuie sa moara, aceasta fiind conditia "doamnei" pentru ca ei sa se poata bucura de imensa donatie de 1 miliard de dolari pe care ea le-o ofera. Singurul care-si invinge frica si sfideaza lacomia e cel vanat si omorat. Piesa in care jucam noi astazi s-ar numi "fiederea vicleanului politician". Intrebarea mea este: cand noi toti ne vom regasi curajul din decembrie 1989 si ne vom invinge iar frica?