Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Duminică noaptea se reîntoarce fastul la Hollywood şi lumea se îmbracă în haine de gală, uitând de pagubele de peste 2,5 miliarde de dolari provocate de greva scenariştilor.
Duminică noaptea se reîntoarce fastul la Hollywood şi lumea se îmbracă în haine de gală, uitând de pagubele de peste 2,5 miliarde de dolari provocate de greva scenariştilor.
Se dau Oscarurile şi e un prilej bun să ne uităm un pic la premiile lor, precum şi la ale noastre. Cred că nu există ţară care să aibă premii care să răsplătească filmul sau teatrul şi să nu existe discuţii şi nemulţumiri. La ora la care în Los Angeles se numără voturile membrilor Academiei, la Bucureşti oamenii conectaţi la aceeaşi industrie votează pentru Premiile Gopo. Dar disputele sunt similare.
Vă mai aduceţi aminte de protestele legate de nominalizările la Oscar pentru film străin? Criticii de la The New York Times şi Newsweek i-au tăvălit pur şi simplu pe membrii Academiei care au stabilit nominalizările.
Şi la noi lucrurile sunt controversate. La secţiunile principale ale Premiilor Gopo (actor, regizor, film etc.) avem de ales între doar două pelicule (“4, 3, 2” şi “California Dreamin’”), deşi au fost mai multe premiere anul trecut. Comisia organizatoare a decis însă că restul filmelor nu s-au ridicat la nivelul primelor două şi le-a scos din competiţie. Ceea ce, la o adică, nu e fair, ci o atitudine cumva balcanică, diferită de oricare alta întâlnită la premii similare (chiar dacă, într-adevăr, cele două filme alese se detaşează clar
de pluton).
La premiile lor, în general vorbind (de muzici, teatru sau film), nu-şi pune nimeni problema care au fost nominalizaţii sau câştigătorii anilor precedenţi. Se ia totul de la zero în anul în care se fac nominalizările. Aşa se face că domnul Clooney nu mai pleacă de la ceremonie, la fel ca şi doamna Blanchett. Ceea ce e foarte corect, atâta timp cât performanţele lor actoriceşti din anul respectiv sunt foarte bune. La noi
(şi-acum mă refer la teatru) funcţionează un sistem pe care l-aş numi mioritic (se adună doi ca să-i dea în cap celui de-al treilea), în care sunt eliminaţi discret câştigătorii sau nominalizaţii din anii precedenţi, ca să mai ajungă şi alţii la ceremonie.
Doar că, pentru că li s-a făcut loc unor protejaţi, unele dintre nomina-lizările anului acesta la Premiile UNITER – care au fost anuntaţe în această săptămână – sunt de-a dreptul ridicole. Şi-aici îi numesc fără nici cea mai mică reţinere pe László
Bocsárdi (nominalizat pentru regia unui spectacol plictisitor şi nefericit, Don Juan de la Teatrul “Toma Caragiu”, Ploieşti) şi pe Florina Cercel (pentru rolul la care au huiduit-o spectatorii, căci era sub orice nivel acceptabil în piesa “Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, la Teatrul Naţional Bucureşti).
Când vine vorba despre teatru sau despre film, problema – şi la noi, şi la ei (la americani) – e aceeaşi şi a fost punctată foarte bine de Newsweek. “Deşi regulamentul face în aşa fel încât pot să voteze mai mult domnii şi doamnele trecute de mult de vârsta senioratului, adevărata problemă nu e că seniorii nu mai au chef să se updateze cu tendinţele actuale în artă, ci că aceşti oameni aveau aceleaşi gusturi proaste şi când aveau 30 de ani.”
