Pactul cu dracu’ şi patul lui Procust

Cresterile economice sanatoase din tarile capitaliste, de dupa Al Doilea Razboi Mondial, si Marele Boom de dupa Razboiul Rece, impreuna, au facut ca increderea in economia de piata sa devina aproape nelimitata pe intreaga planeta. Cartile lui Keynes au fost repede ascunse in biblioteci iar cele ale lui Milton Friedman si ale monetaristilor au devenit ghiduri pentru noua economie, mai intai in America si apoi in cele mai multe tari ale lumii.

Apoi a venit criza. Socul turbulentelor a impins catre un pact cu dracu’. Cu statul deci. Un pact mai eficient si mai operativ decat cel din anii ’30, cand statele au intervenit abia dupa ce focul crizei luase amploare. De aceasta data, pactul a fost facut chiar in toiul crizei. Multi dintre adeptii infocati ai pietei libere tinzand sa accepte – mai de voie, mai de nevoie – ca libertatea pietei cu marele ei atu, concurenta, nu inseamna in niciun fel 'circulatie fara reguli'. Acelor intreprinzatori din economia reala sau din economia financiara, care in timpul Marelui Boom nu incetau sa ceara sa fie lasati in deplina libertate, pentru ca stiu ei mai bine cum sa-si organizeze afacerile, li s-a dat de inteles ca nici atunci cand alearga cu automobilul pe autostrada nu sunt lasati de capul lor. Pe mesele de lucru ale strategilor din economie, langa cartile lui Milton Friedman, au inceput din nou sa fie coborate din rafturile bibliotecilor cartile lui Keynes.

Controversele sunt insa multe si mari. La fel si ezitarile. Si totusi, intr-o tot mai mare masura, castiga teren convingerea ca lumea va avea o sansa de iesire din criza numai daca va accepta si un exces de ordine. Fapt normal intr-o lume in miscare. Pentru ca unde-i miscare e nevoie si de ordine. Pana si in vazduh. Avioanele nu zboara alandala, ci li se traseaza culoare dupa reguli stricte.

Dezbaterea continua. Dar nimic n-a fost inca batut in cuie. Mari economisti spun ca prea multe reguli vor face sa circule mai putini bani in economia globala. Sau ca prea multa austeritate blocheaza cresterea economica. Probleme si mai grele sunt in Uniunea Europeana. Caci “schemele europene' par sa aiba nenumarate constante si prea putine variabile. Apoi, modelele europene, care sunt dezbatute acum pe toate lungimile de unda – intre care tabloul de bord cu cei zece indicatori, criteriile pentru trecerea la euro sau pactul fiscal – sunt excesiv de “tehniciste'. De aici critica des auzita, cu deosebire in cercurile intelectuale, ca oamenii nu traiesc numai in cadrul lor material. Un adevar greu de contestat. Dar care se loveste de un alt adevar: acela ca fara rezolvarea problemelor “tehnice', multe dintre ele spinoase, nu ne vom putea bucura pe deplin de celelalte valori.

Fara indoiala, europenilor nu le face placere si nu accepta usor sa traiasca in sisteme gen 'patul lui Procust'. De aici si faptul ca pentru intrebarile vremii noastre, multe cruciale, raspunsurile fac deseori trimiteri la 'modele' impuse, desi in buna masura… incerte. Interactiunea ce se contureaza intre un model si alte modele, actuale ori de perspectiva, este de cele mai multe ori doar sugerata. Ceea ce inseamna ca nu a sosit inca vremea concluziilor definitive. Cu atat mai mult, in lumina acestui adevar, este nevoie sa fie continuate studiile, analizele, experimentele. Iata un motiv solid ce releva importanta dezbaterii pe tema cea mai incitanta: 'Cum vrem sa traim in Uniunea Europeana?'. Desigur, aplecandu-ne catre intelegerea marilor tendinte ale vremii noastre.