Pagină de istoria artei

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
O domnişoară din Buzău, trimisă de părinţii ei, viticultori cu stare, să studieze pictura la Paris, s-a încurcat cu un avocat italian bătrîn, dar putred de bogat şi, cu banii acestuia, i-a cumpărat toată expoziţia unui peisajist foarte talentat din Argentina. Apoi a semnat tablourile cu numele ei şi a deschis la Bucureşti o expoziţie care a făcut senzaţie.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
O domnişoară din Buzău, trimisă de părinţii ei, viticultori cu stare, să studieze pictura la Paris, s-a încurcat cu un avocat italian bătrîn, dar putred de bogat şi, cu banii acestuia, i-a cumpărat toată expoziţia unui peisajist foarte talentat din Argentina. Apoi a semnat tablourile cu numele ei şi a deschis la Bucureşti o expoziţie care a făcut senzaţie.

Escroaca a vîndut toate lucrările la preţuri mult mai mari decît acelea pe care le-a plătit la achiziţie şi apoi, la doi-trei ani o dată, s-a dus la Buenos Aires şi a luat angro tot ce-a pictat sud-americanul. Pînă prin 1938, cînd i-a murit italianul şi l-a moştenit, s-a bucurat de onorurile presei, semnînd zeci de tablouri care nu-i aparţineau.

Murind şi argentinianul, a căutat, tot la Paris, un pictor fără nume cu o manieră asemănătoare. Nu i-a fost greu să-l găsească, întrucît, la post-impresionişti, deosebirile sînt mai mici decît suprapunerile de  reţetă. Criticii de la Bucureşti au lăudat "primenirea paletei", "îmbogăţirea limbajului artistic" şi "surprinzătoarea maturizare" a escroacei, pentru că, într-adevăr, peisajele anonimului francez erau mai bine pictate decît ale obscurului argentinian. Mai ales că semnătura femeii nu suferise modificări, fiind la fel de hotărîtă şi de împăstată ca la debut.

Rudele defunctului soţ din Italia au atacat testamentul acestuia şi românca s-a trezit peste noapte fără vilă şi fără bijuterii. Iar cum un necaz nu vine niciodată singur, anonimul din Paris, de la care cumpărase tablourile ultimilor sale două expoziţii de succes bucureştean, s-a îndulcit la cîştig şi n-a mai vrut să-i vîndă altele cu toptanul. Omul îşi făcuse cu banii luaţi pe o sută şi patruzeci de lucrări trimise în România un rost pe piaţa artei. Cînd ai spatele asigurat cîţiva ani, norocul începe să te caute el pe tine.

Escroaca şi-a dat seama că o a treia modificare de manieră, la vîrsta ei şi în faţa unui public care astfel ar fi mirosit şmecheria, o discredita definitiv. Dacă ar fi fost mai chibzuită, cîştigul de pînă atunci i-ar fi asigurat o existenţă decentă pînă la bătrîneţe. Dar nu era. A început să-şi vîndă la telali garderoba şi la cămătari aurul şi diamantele puse deoparte din căsătoria cu avocatul. Părinţii scăpătaseră, războiul îi ducea la faliment pe negustorii de artă şi atunci femeia, în pragul vîrstei de 40 de ani, s-a stabilit la Napoli, unde s-a apucat din nou de pictură, cu minimul de meşteşug ce-i mai rămăsese din studenţia la Beaux Arts. Flori şi "vedutti" de doi bani, pentru turişti şi pentru amatorii de suveniruri artistice din Bella Italia ieftine.

Un restaurator, curăţînd recent unul dintre tablourile escroacei din perioada – să-i zicem – agentiniană a dat, sub un strat de culoare adăugat la Bucureşti, de semnătura lui Osvalde Correa. Proprietarul tabloului însă n-a gustat deloc surpriza, mai ales că, avînd semnătura adevăratului autor, preţul de piaţă al lucrării ar fi fost considerabil mai mic. Şi restauratorul a fost nevoit să reconstituie prestigioasa semnătură a escroacei.
Dovadă că o minciună consolidată face cît un adevăr trecător.