Pagubă dublă în conflictul dintre Oprea şi Becali

National Arena a intrat in regim de gateala pentru pretentiosul sau botez european. Favoarea acordata FRF de a organiza la Bucuresti finala Europa League reprezinta deja un beneficiu care atarna greu chiar si dincolo de inspumatele contestari ale pricinosilor. Dar aceeasi favoare ii supune pe organizatori unui examen extrem de riguros, unui examen care exclude categoric ingaduinta si mica invoiala.

De aceea n-am sa-mi pierd timpul inventariind naivele exercitii de competenta ale ba­ga­to­ri­lor de seama care baga lautarie de par­curs. Nu ma intereseaza in­gri­jo­ra­rile existentiale afisate cu tembela har­nicie de niste trebalai care n-au sa afle niciodata de ce ii doare capul. Astept verdictele profesionistilor de ca­tedra, singurele capabile sa certifice reu­sita sau repetentia. Deocamdata, sin­gurul lucru care conteaza este ace­la ca National Arena a intrat, cum spu­neam, in regim de gateala. Iar eve­ni­mentul in sine ii pune pe drumuri pe toti aceia care, intre timp, isi ga­si­se­ra in noul stadion un loc de refugiu.

Echipele care au ales National Arena doar ca loc agreat de UEFA pentru meciurile din cupele europene au scapat de griji. Europa ne-a concediat cu gratie din competitii atunci cand acestea au ajuns in fazele care refuza fotbalul glumet. Din acel mo­ment, interesul pentru National Arena mai bantuia doar ligistele cu buletin de Bucuresti. Rapidul a punctat la acest capitol doar ca deziderat.

Dinamo a jucat pe National Arena. Ale­gerea a fost motivata de sefii dina­mo­visti prin geografia microbistica a zonei si prin menajarea gazonului din 'Groapa'. Nu stiu care sunt avantajele concrete ale protejarii gazonului. Stiu insa ca echipa Dinamo si suporterii sai s-au intalnit din nou frumos pe National Arena, asa cum nu se mai intamplase de mult timp in 'Stefan cel Mare'. In fine, ajungem si la Steaua. Capitol mai dificil de abordat. Fiindca in timp ce Rapid si Dinamo mai au la indemana un 'aca­sa' al lor, echipa celui mai capricios pa­tronaj a ajuns venetica de profesie.

Steaua a fost rasfatata primului stadion modern de fotbal din Romania. Performantele realizate de stelisti au rimat corespunzator cu rasfatul proprietatilor colectiviste. Echipa si stadionul din Ghencea au capatat in timp identitate comuna. Relatia loc-echipa nu a fost prea mult afectata nici dupa ce sectia de fotbal s-a desprins de Clubul Sportiv al Armatei si a devenit, sub diferite forme succesive, societate de drept privat.

Cata vreme gheneralii si greii altor grade ministeriale mai beneficiau de avantajele afisarii prin lojele stadionului, complicitatea armata-club de fotbal a functionat. Ulterior insa, afacerile de culise n-au mai stimulat amabilitati vinovate, orgoliile ministeriale au cam fost turtite de orgoliul patronal si, atunci, s-a trecut la calcule. Banii multi prin care Gigi Becali incerca sa-si ceritifice teribilele reusite in economia de piata au devenit tentatie irezistibila. Ministerul a cerut mult. Cat mai mult. Si Gigi a dat. A dat cat i s-a cerut, pentru a demonstra cat de bogat este el. Obisnuinta de a cere nu s-a potolit in timp. Darea de mana a patronului a cam intrat insa in suferinta.

Astfel a intrat in suferinta si raportul cerere-oferta. Suferinta pe care inca­pa­ta­na­rile au agravat-o pana la conflict. Oprea n-are cum ceda, fiindca rezonabilitatea nu are ce cauta in portofoliul unui general basescian. Gigi etaleaza si el o incapatanare de criza. Iar insumarea acestor incapatanari dubleaza daunele. Steaua plateste tributul echipei venetice, in timp ce stadionul din Ghencea prefigureaza o viitoare ruina.