x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Până aici, domnule Președinte!

Până aici, domnule Președinte!

de Serban Cionoff    |    28 Ian 2019   •   20:35
Până aici, domnule Președinte!

Știam de multă vreme că președintele Klaus Iohannis nu pierde nici-o ocazie pentru a-și ataca și a-și denigra adversarii politici din alianța guvernamentală, dar că va ajunge până la a profita de evocarea uneia dintre cele mai nenorocite pagini din istoria omenirii pentru face declarații absolut aberante, așa cum s-a întâmplat astăzi, le ceremonia decorării unor supraviețuitori ai Holocaustului, nu credem să se întâmple vreodată! Aveam,încă, vii în memorie, declarațiile sale lipsite de un elementar respect față de făuritorii actului istoric de la 24 ianuarie 1859 , declarații pe care le-a făcut la Iași, când profitând de ocazie,același Klaus Iohannis, s-a lansat într-un atac furibund la adresa acelorași dușmani ai săi de moarte,întinând, în acest fel, solemnitatea sacră a ceremoniilor dedicate evenimentului. Ieșire abominabilă care i-a atras aspre mustrări și severe puneri la punct din partea multor oameni cu bun simț și demnitate.

 Am avut atunci, recunosc, naivitatea să cred că acest straniu personaj- dureros accident în viața politică a țării- a înțeles câte ceva din lecția pe care i-au dat-o până și persoane pe care chiar că nu le putem bănui că nutresc cine știe ce mari simpatii pentru PSD sau pentru Liviu Dragnea. Dar, ca, tot Klaus Iohannis, să ajungă până la a profita, cu cinism și fără nici-un pic de rușine, de cumplita dramă a unor oameni care nu aveau altă vină decât aceea că aparțineau unei nații care nu se încadra în modelul arian, pentru a-și ponegri dușmanii politici, asta nu aș fi crezut! Din păcate, uite că s-a putut și, încă, până la ora când scriu aceste rânduri, nu am cunoștință de o luare de poziție, categorică și bărbătească, a celor atât de murdar calomniați.

 Din nefericire, făcând aceste odioase paralele între nazism și „anumiți politicieni” de azi, Klaus Iohannis ne jignește, într-un mod în care nu îi va putea fi iertat prea ușor, pe noi toți. Crezându-ne fie lipsiți de memorie, fie-mai grav!- într-atât de lași încât să nu îi răspundem, punându-i sub ochi propriile declarații și fapte. Mă întreb, așadar, cum poate îndrăzni, Klaus Iohannis, să denunțe „tentativele nesăbuite” de acaparare totală a puterii, când, el, primul și singurul, a vrut,  imediat după înscăunarea la Palatul Cotroceni, să aibă „guvernul meu”?Pe care l-a și avut după ce, așa după cum el însuși a recunoscut, a trebuit să moară oameni.

 Mă mai întreb, de asemenea, cum poate avea Klaus Iohannis pretenția că respectă și omagiază groaznicele suferințe ale evreilor masacrați de regimul lui Hitler, după ce, în repetate rânduri, i-a acuzat, pe primul ministru Viorica Dăncilă și pe Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, că au făcut înțelegeri dubioase cu „evreii”. În fapt, cu guvernul israelian. De unde, pe bună dreptate, se ridică și întrebarea pe care văd că a pus-o foarte răspicat Bogdan Chireac:”Guvernul Netanyahu sprijină un guvern nazist?” De fapt, un guvern fățiș antisemit, dacă ne gândim bine la antisemitismul funciar al doctrinei și practicilor regimului hitlerist.

 În fine, dar deloc în ultimul rând, ar mai fi de discutat cu foarte mare atenție despre maniera în care clamează acum Klaus Iohannis compasiunea sa pentru evrei, după ce ani și ani la rândul a fost unul dintre diriguitorii și exponenții Forumului Democrat al Germanilor, organizație care s-a revendicat a fi moștenitoare a Grupului Etnic German. Cunosc foarte bine la ce represalii a fost supus un eminent cărturar, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, pentru că a cutezat să ceară deslușiri asupra acestei moșteniri, nu doar din punct de vedere material, ci și doctrinar, ideologic, așa că nu mai insist. În schimb, nu pot să nu iau act că președintele Klaus Iohannis nu a găsit de cuviință să își exprime regretul profund- și, mai ales, sincer- pentru crimele comise de Hitler și de regimul său politic din Germania nazistă. Oare,acei consilieri care i-au furnizat materialul documentar despre doamna din Sighetul Marmației, supraviețuitoare a lagărelor naziste, nu puteau să adauge și câteva informații despre momentul în care, în ziua de 7 decembrie 1970, cancelarul Willy Brandt a îngenunchiat în fața monumentului de la Varșovia închinat evreilor care au murit în ghetou? Gest care a impresionat o lume întreagă și a fost apreciat ca simbol al dorinței  națiunii germane de a cere iertare în fața istoriei!

 Există, recunosc, în odiosul discurs de astă seară al președintelui Klaus Iohannis un anume adevăr pe care nu putem și nu trebuie să îl ignorăm.Citez:”Este de datoria instituțiilor, dar și a funcționarilor statului român, să-și protejeze cetățenii, prin toate mijloacele, să salveze statul de drept, democrația, să garanteze pacea socială și respectarea valorilor esențiale”. De aceea, aștept ca, în cel mai scurt timp posibil, Parlamentul și Guvernul României să reacționeze și să întreprindă toate demersurile prevăzute de lege pentru a da un răspuns categoric incalificabilelor minciuni pe care le-a debitat ,astă seară, Klaus Iohannis.

 Căruia, ca simplu cetățean, nu mai am să îi spun decât atât: ”Până aici, domnule Președinte!”

×