Pana si inflatia s-a furat in tara asta

Risti sa cazi in ridicol daca vorbesti de pericolul inflatiei intr-un moment in care viteza preturilor se reduce mai mult decat se asteptau optimistii. Dar daca vesnic ingrijoratii reprezentanti ai FMI confirma ca dupa o incadrare in tinta de 5% plus/minus un procent anul acesta, inflatia va creste la 6,5%-7% in 2007, e mai greu sa fii suspectat de mania persecutiei.

E dificil sa lansezi avertismentul "Pericol iminent!" cand inflatia scade pe o piata suta la suta libera. E insa mai usor atunci cand se ajunge la 5% inflatie tocmai pe seama componentei neliberalizate a pietei - preturile administrate - ori a ascunderii lipsei de performanta in dosul aprecierii monedei nationale.

Asadar la un curs de 3,5 lei (noi), pentru un euro si cu un pret la gaze care s-a oprit din crestere, se pot raporta pe hartie oricate izbanzi in batalia/lupta/inclestarea cu inflatia. La anul insa, cand pretul gazelor se va majora, doar un curs de 3,3-3,4 lei/euro ii mai poate lasa in ofsaid pe pesimistii de la FMI.

Stiind toate astea, nu poti sa nu fii contrariat de afirmatia ca inflatia a jucat o vreme si un rol pozitiv in Romania. Ca si-a asumat o misiune dinamizatoare, in lipsa unor mecanisme de stimulare a pietei. Intr-adevar, in lipsa concurentei, pe fondul unei economii decapitalizate, costurile sunt inglobate in preturi si fac ca acestea din urma sa se aprinda. Dar inflatia e bagatelizata cand e vazuta ca o medie a cresterii preturilor si nimic mai mult. Ea este o crestere a preturilor ponderata cu variatia consumului si se manifesta sub forma unui exces de masa monetara.

Si ca sa nu se creada ca tratez simplist problema, amintesc iarasi ca inflatia e un fenomen monetar - o masa baneasca in exces - , dar numai ca efect si mod de calcul. Cauza e deficitul de minute lucrate de angajati, cel de productivitate al utilajelor ori lipsa capacitatii manageriale a antreprenorilor si guver-nantilor. Acestea nu pot fi aduse usor la un numitor comun si atunci se recurge la instrumentul cu cel mai mare grad de standardizare: banii. Deci se poate pune semnul egal intre inflatie si lipsa de eficienta intotdeauna, nu doar uneori.

Desigur, in prezent, fata de acum zece ani, exista capital disponibil. Asta permite companiilor sa ia credite din ce in ce mai ieftine si sa plateasca forta de munca din ce in ce mai scump. Ce daca aceia care economisesc primesc dobanzi mai mici decat inflatia (real negative) si ajung astfel sa finanteze lipsa de performanta a economiei?! Iar daca pana la urma putinii deponenti se satura sa mai puna bani deoparte, tot nu-i nimic: de la Statele Unite am invatat ca nu e nevoie ca unii sa economiseasca pentru ca altii sa se imprumute si sa produca. Bunurile de consum pot veni in corpore din afara si sa fie finantate tot cu bani de acolo.

Din pacate, riscul persista. Banii pot nu doar sa intre, ci si sa iasa. Si atunci una e sa iei credite la 10%, alta la 25%, costurile in crestere nu-ti mai permit sa majorezi salariile indiferent daca productivitatea urca sau bate pasul pe loc. Dupa cum si cursul de schimb, care a alunecat de la 41.000 de lei vechi la 3,5 lei noi, poate pendula spre 4,7 lei pentru un euro. Intr-un cuvant, e o deosebire evidenta intre reducerea naturala a inflatiei si cea nefireasca din momentul de fata. O inflatie care - punct ochit-punct lovit - va ajunge la 5%, asa cum garanteaza guvernatorul BNR.

Asa ca daca anul viitor inflatia de 5% se va face 7%, nu dati vina pe UE, ci amintiti-va cum ati fost amagiti de preturile administrate si de aprecierea monedei.