x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Paradoxul contestării Legilor Justiției

0
Autor: Serban Cionoff 08 Dec 2017 - 14:15
Paradoxul contestării Legilor Justiției


Cu câțiva ani în urmă, discutând cu o persoană aflată, pe atunci, într-o importantă funcție în ierarhia justiției române, din vorbă în vorbă, i-am povestit despre o sentință aberantă, dictată de o procuroare și adoptată fără crâcnire de către judecători, fără, însă, ca, pentru asta, să existe o singură o probă de natură să dovedească fapta. Fiind vorba despre o sentință definitivă, era de la sine înțeles că orice bănuială că, aducând în discuție subiectul, doream să îl rog pe domnul respectiv să își angajeze autoritatea pentru a obține o sentință nouă. Dar, cu toate astea domnia sa s-a ridicat brusc în picioare și mi-a spus pe un ton categoric: ,,Vreți să îmi spuneți că, dumneavoastră, nu aveți încredere în justiția română?’’

Drept pentru care am părăsit și discuția și,bineînțeles, biroul domnului demnitar. Pentru ca, după nu prea multă vreme,să aflu din presă că același personaj a fost arestat și condamnat pentru grave ilegalități, ceea ce domnia sa a contestat cu tărie. Uitând (sau dorind să ne facă pe noi să uităm) că vinovăția i-a fost probată de procurori, iar sentința a fost dată de judecători. Și unii și alții fiind colegi cu domnia sa în marea familie a magistraților. Nostim paradox,nu-i așa?   

 Mi-am adus aminte de mai multe ori de această întâmplare pe care, de data asta, o socotesc a fi emblematică, definitorie, pentru potopul de invective și pentru îndârjirea cu care, mai cu seamă o anumită parte a lumii justiției, atacă pachetul de legi supus dezbaterii și aprobării parlamentului de către ministrul Tudorel Toader. Principalul motiv(eu i-aș spune mai corect:pretext!)invocat fiind acela că respectivele legi aduc grave atingeri independenței justiției.

În zadar explică, argumentat și cu multă răbdare, atât ministrul Tudorel Toader, cât și prestigioase personalități ale sistemului judiciar, precum și ale mediului academic și universitar, care este adevărata menire a acestor legi, ultra vocalii contestatari o țin una și bună: coaliția guvernamentală,  una eminamente politică, dorește să influențeze și chiar să își subordoneze justiția și, până la urmă, să îi facă scăpați pe penalii săi!

 Dacă reușim să depășim pragul strict emoțional al tevaturii iscate, atunci vom constata că,de fapt, două subiecte sunt cele care au aprins mânia zeloșilor apărători ai independenței justiției:1) Legea răspunderii magistraților; și, mai nou 2) Înființarea unei secții  speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Despre aceste două subiecte face vorbire retorica puritanilor justițiari,pe care o preiau pe nemestecate  mulți protestatari care, întrebați să spună cu subiect și predicat, care anume prevederi din legile contestate nu le convin, cu ce argumente și, eventual, ce propun în loc, continuă să fluiere, iar, la o adică, îți mai ard și o smetie. Uite-așa, ca să îți treacă cheful să mai pui întrebări.

 Iar, cu asta ajungem la paradoxul mai înainte pomenit. Pentru că, dacă stăm și judecăm fără patimă și fără părtinire, vom constata că,de fapt, atât de furibunzii contestatari ai Legii răspunderii magistraților și ai înființării unei secții speciale pentru analiza infracțiunilor din justiției, trec, în mod deliberat, sub tăcere un simplu amănunt și anume că, o dată votată și promulgată,Legea răspunderii magistraților va opera în cazurile pe care le vor cerceta procurorii și ale căror sentințe le vor da judecătorii, așa după cum din sus-menționata secție specială vor face parte tot confrații lor, magistrații. Nici pomeneală, și într-un caz și în altul, să existe și, cu atât mai puțin, să decidă reprezentanți ai mediului politic!

Pe cale de consecință nu rămâne decât să înțelegem că super-revoltații apărători ai independenței justiției nu au, din start, încredere în confrații lor.

 Iată un paradox care presupune numai două soluții contradictorii: 1)Respectivii magistrați știu că există confrați care nu cercetează, ulterior judecă, în mod corect dosarele și,deci, se tem să nu fie , ei înșiși, loviți de decizii incorecte sau abuzive; 2) Aceiași magistrați,azi- apărători frenetici ai independenței justiției, știu că ei sau alți co-militanți au la activ cercetări viciate sau sentințe incorecte, iar,la o corectă analiză a faptelor, urmează să răspundă pentru asta. De aceea și vor, cât s-o mai putea de-acum înainte, să își scape pielea.

 Acesta este,așadar, paradoxul în care se află nu puțini dintre cei mai fulminanți contestatari ai legilor justiției. În rest, rămâne perfect valabil sfântul principiu al logicii formale:tertium non datur! Pe românește: a treia soluție este exclusă!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de