Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Comunic prin chat-ul de pe Facebook cu un prieten foarte bun din Paris, român care trăieşte şi lucrează acolo - mare specialist în IT. Îl întreb cum se simte "criza" la Paris. Îmi zice că e OK, nu e nimic prea grav: "Da, e mai puţin de lucru, îşi mai pierd oamenii joburile, dar nu e nimic tragic. Se agită lumea un pic mai mult, Sarkozy & Co. au ceva mai mult de lucru, dar nu sunt mişcări sociale sau panică. Cum să-ţi spun? Franţa este o ţară foarte bogată, de fapt. Are multă osânză. Criza asta e ca un soi de hibernare pentru un urs gras - are de unde supravieţui. Plus că mecanismele sociale şi economice funcţionează. Oamenii îşi văd de treabă, nu ies în stradă să se bată cu Poliţia, ca la Atena. Atmosfera nu e tensionată".
În concluzie, la Paris, până şi criza e chic. Probabil că acel celebru "art du vivre" francez are şi soluţii funcţionale de supravieţuire pe timp de criză.
Peste câteva zile vorbesc pe Yahoo! Messenger cu alt prieten român, designer, care locuieşte în SUA din 2001. Acum stă lângă Las Vegas, dar tocmai s-a întors dintr-o deplasare de 10 zile la New York. A avut un nou contract în oraşul în care a locuit câţiva ani. Prietenul meu face parte dintre aceia care consideră New Yorkul un oraş magic, o altă Americă, o Americă în sine, aparte. Îl întreb şi pe el cum se mai simte "criza" la "mama ei acasă", vorba aceea.
Îmi mărturiseşte uimirea lui legată de acest oraş incredibil. A fost uimit să descopere oameni relaxaţi, senini şi mult mai comunicativi şi solidari. Oameni care au (re)descoperit cu bucurie că viaţa poate fi şi cu totul despre altceva decât bani, ierarhie, status, concurenţă, presiune, carieră. Este mai puţin de lucru şi oamenii au realizat două lucruri foarte importante: că se pot foarte bine mulţumi şi cu mult mai puţin şi că brusc au mult mai mult timp la dispoziţie. Nu mai muncesc peste program, nu mai trag tare să avanseze repede în ierarhia corporatistă ca să-şi permită lucruri din ce în ce mai scumpe.
De fapt, funcţiile de conducere nu mai reprezintă un scop. Criza a desfiinţat foarte multe posturi de manageri. Companiile vor mai mulţi angajaţi inteligenţi, autonomi, bine pregătiţi, creativi, capabili să ia decizii singuri. Organigramele au fost eliberate de pletora de şefi mai mari sau mai mici, care încasau bonusuri nejustificate.
Omul simplu din middle-class a ajuns la concluzia că poate fi extrem de ok în viaţa lui şi cu o maşină ieftină şi o casă mică, cu costuri reduse. Nimeni nu mai visează bogăţii obscene, limuzine indecente şi vile opulente. Oamenii descoperă ce bine este să ai, deodată, mai mult timp să-ţi trăieşti viaţa, pentru că mulţumindu-te cu mult mai puţin munceşti mai puţin şi ai mai mult timp liber. În care timp liber redescoperi bucuria adevăratei socializări umane în cafenele, pieţe, parcuri, muzee, cluburi şi biblioteci sau pur şi simplu pe stradă. Cei mulţi au luat brusc piciorul de pe pedala de acceleraţie. Şi-au dat seama că milioanele de ore muncite peste program în mod real le-au adus stres, boli, alienare, însigurare, atacuri de panică, nesiguranţă şi ceva bani de care nu mai aveau timp să se bucure - în timp ce pe alţii, foarte puţini, i-au îmbogăţit. Şi poate că adevărata soluţie de ieşire din criză ar fi această neaşteptată schimbare de mentalitate a oamenilor simpli care redescoperă esenţa conceptului "less is more". Iar "less is more" este ceva foarte "cool". Şi nu numai la New York.
