PDL se desface foaie cu foaie. Disolutia impecabila, fara cusur, rotunda, perfecta tocmai buna de inchis pentru revigorare. Daca ai o strategie de durata (ca miscarea lui Baconschi), sau pregatesti o surpriza, ca Lazaroiu, acesta e momentul ideal sa inchizi taraba. S-o iei de la inceput fara Basescu, Udrea, Boc, Anastase etc, dupa ce ai absolvit scoala politica sI de bune maniere, la care aspira Basescu.
A ajuns sport national, sa iesi din PDL. Primarul din Vulcan, localitate careia Udrea i-a facut gondola pentru "domeniul schiabil', paraseste partidul motivat de un ramasag personal, vrea "sa demonstreze ca se poate face politica in orice partid'.
PDL-ul catarat la putere in cele doua mandate Basescu a scos la iveala tot felul de caraghiosi, carora marinarul le-a bagat in cap ca sunt politicienii celui mai puternic sI mai curat partid.
Sunt ai nimanui, se privesc piezis, se saluta banuitor - cine, cand, cum o intinde. Nu mai beau bere unii cu altii, fiindca nu stiu cine toarna. Si-au parasit amantele. Si-au aruncat telefoanele si ceasurile de groaza ca sunt ascultati.
Pe televiziunile pana ieri pupincuriste, pedelistii sunt subiect de barfe sI dezvaluiri. In cazurile fericite sunt luati la misto. Marii politicieni ai partidului - care "fac tema zilei' - au ramas intelectualii Udrea sI Prigoana, disidentul Preda sI vesnic optimistul Paleologu jr. Anastase isi pregateste retragerea la Ploiesti, Boc, la Cluj. Marea lor pariu cu viata -te umfla sI rasul - e sa-l bata pe Oprescu. Asta au priceput din lozincile viermilor sI ciumpalacilor, ca Bucurestiul le e la indemana.
Emil Boc, omul fara partid, fara guvern sI, in curand, fara primarie, se lua in seama ieri la tv, in numele poporului roman: romanii vor, romanii asteapta...Care romani? Cei din Piata? E drept, au fost din ce in ce mai putini, dar stiti de ce ? Pentru ca fiecare are acasa Piata lui. Nu mai trebuie sa se stranga sa scandeze impreuna. In orice casa bati la usa, auzi dinauntru: Jos Basescu! S-au inventat sI sonerii cu Jos Basescu!
Partid de sisturi, se dezintegreaza foaie cu foaie, membru cu membru. Nu-i mai legitimeaza nimic, nu mai au nici bani de pungi. Au intrat in uitarea publica inainte sa plece legal, dupa urne.
Dar sa nu ne luam cu vorba, sa credem ca problema romanilor este exfolierea PDL-ului. Chestiunea principala e cea acreditata de Piata, sloganul pe care-l strigau deunazi pana sI copiii din Poiana Mare: Jos Basescu!